Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.

Ion Luca Caragiale - Linia ferată Ploiești - Predeal

... ferată Ploiești - Predeal de Ion Luca Caragiale Cestiunea revizuirii art. 7, în stadiul de încordare la care a ajuns, ne absoarbe toată atenția, așa încât dela o vreme încoace și publicul și presa trec cu vederea orice alte întrebări de interes general, oricât ar fi aminteri de importante în sinele. Astfel vedem că de mult încă nu ... contractului tocmai din pricina acelor lucrări, pe cari odată le-a luat apa, de unde a rezultat întârziarea termenului de construire și niște pagube sdruncinătoare pentru dânsul, așa încât n'a mai putut continua la desăvârșirea lucrării. Asupra lucrărilor celor nouă de apărare, executate sub noua concesiune, o persoană competentă ne ... bune. Vagoanele sunt construite altfel decât tipurile date prin caetul de însărcinări, altfel, adică mult mai rău. Fierăria este subțire, de proastă calitate, rău lucrată și prin urmare foarte puțin trainică. Lemnăria este în parte verde și în parte veche și putredă; în genere fiind rău încheiată, se scorojește și se strâmbează. Toată spoiala lucrului pe din afară nu poate amăgi un ochi care-și

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... d-na Hasdeu părinții proprietarei. Această minunată clădire a fost ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, cum singur mărturisește să conceapă un plan așa de complex, așa de logic și de frumos. E un castel tare și totdeodată un templu. Baza lui are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa căfațada templului privește drept la răsărit. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă a acestui locaș de înălțare sufletească, de ... 2 Pag6 3 Pag7 4 Pag8 5 Pag9 6 Pag10 7 Pag11 8 Note Pag5 Am uitat cu desâvîrsire scopul vizitei mele; mereu am ascultat și nu mai mi-a venit In cap să fac vreo întrebare. Neam ridicat de la masă și am reintrat In castel. D. și d-na Hasdeu se retrag sâ §e odihnească puțin, Mslndu-mă singur In salonul din stingă. Atunci Încap să cercetez, unul clte ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... un. Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era, Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra; Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț, Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n puț; După ce găsi găleata și după ce o legă, Către școlari dete gură și să-l tragă le strigă; Ei pornind cu toți dodată să-l tragă în sus de jos Și tocma cam pe la gura puțului când fu el scos, Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas Și începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas; Ei cum aud că strănută aminte-n grab ș-au adus De porunca lui cea dată ... haine simple, ca sărac biet îmbrăcat; Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga, Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga; Și după ce așezară la masă pe toți frumos, Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii de jos. Nastratin văzând aceasta, se sculă-n grab alergă, Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă; Dându-i hainele acela, se-mbrăcă galant pe loc, Puse și-o blană asupră-și

 

Nicolae Gane - Șanta

... deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a pus pușca-n mână și v-a insuflat dor de voinicie, voi care nu erați deprinși decât să salahoriți prin târguri și să scurmați pământul pe la țară? cine v-a dat codrul în stăpânire cu toate poticile și poienile lui și v-a învățat să prindeți ursul în bârlog și să împrăștieți poterașii ca cârdurile de potârnichi, dacă nu eu, căpitanul Codrean?... — Așa este!... — Atunci care-i nemulțumirea voastră? Se crede oare cineva mai vrednic decât mine să vă fie căpitan? Să iasă acela aice la lumină ... — De Șanta?... Așa ș-așa. — Drept să fie că-i încurcată cu hoțul? — Ha!... ha!... ha!... răspunse cerșitorul cu un râs prostesc. Așa vorbesc oamenii... știi cum sunt oamenii. — Auzi, Șanta... care e așa

 

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

... luÄ­ Francisc de Guise și a fiiuluÄ­ sĕŭ Henric, a luÄ­ Vilhelm de Orania, a luI Henric III, și a luÄ­ Henric IV; sĂ³rta lui Wallenstein a avut-o, căcÄ­ așa era timpul în care trăia; mișelesce a fost ucis, dar TurciÄ­ n’aÅ­ maÄ­ îndrăsnit să-și facă cuib pe pământul românesc și PĂ³rta s’a lepădat de gândul de a preface țara în pașalîc. Nu pe aprigul luptător, ci pe învingÄ•tor ... Tot ast-fel meșteșugarul nu-șÄ­ exercită meseria, ca să trăiască maÄ­ ușor, ci ca prin producte solide să satisfacă în mod efectiv trebuințele publiculuÄ­, și nu avem să suferim în mijlocul nostru cârpaci, care nu-și pricep meseria și lucrĂ©ză în pripă și pe apucate, ci numai adevÄ•rațÄ­ profesioniștÄ­, carÄ­ lucrĂ©ză perfecționându-și meseria. Nu se petrec însă tocmaÄ­ așa lucrurile în viața nĂ³stră, dar așa voim să se petrĂ©că. MaÄ­ e încă multă barbarie la naÄ­: sînt încă proprietarÄ­, care-și

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

... Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte sânt! Când n-ai de-acum să mai privești Pe cel frumos, cum însuți ... plângă pe ortacul lor, Așa era de mult popor Venit să plângă pe-un fecior De împărat! Și popi, șirag, cădelnițând Ceteau ectenii de comând Și clopote, și plâns, și vai, Ș-oștenii-n șir, și pas de cai, Și sfetnici, și feciori de crai, Și nat de rând. Și mă-sa, biata! Cum gemea Și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... a cincea!", "Soseș-teee... pe telegraf!" Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia , o scăpărare uimitoare de sunete. Pentru Cosmin lumea, așa de vie și de apropiată, se proiectează într-o depărtare tăcută și fumurie. La lumina felinarelor oamenii îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat ... sugând un rac. Te surprinde ce-ți spun? Așa e lumea care triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare ... buzunar; și dacă fur pentru cineva mai puțin, este, desigur, pentru mine. Mănoiu are dreptate... Cafenea bucureșteană, pe Calea Victoriei, loc de întâlnire al scriitorilor și artiștilor. — Mănoiu are parale... răspunse Cosmin, și ceru a doua sticlă de vin. — Și parale, și dreptate. Xantup este un spoliator bătrân

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"

... se pricep nici la românească, nici la franțuzească, ce nu știu nici ce e românul, nici ce e franțuzul, ni se dă ca producții literare și artistice pe scena întâiului teatru din țară, menit, cum se zice, a fi „înaltă școală națională de estetică și moralăâ€� pentru publicul român. Afară de asta, răul tot n-ar fi așa de grozav dacă chiar aceste ticăloșenii exotice s-ar juca cumsecade. Dar... Un Don Juan despre care basmul povestește că era un ștrengar atât de ... pe scena noastră ca un destrăbălat pletos, se bocește, zbiară ca un capiu la urechea drăguței sale, pretinzând că-i vorbește de dragoste, o smuncește și o zgâlțâie, pretinzând că o mângâie și o dezmiardă, și, după atâta zel dramatic, sfârșește prin a se duce în iad așa de răgușit, că nu-și mai poate da seama prin grai de ștrengăriile lui de pe pământ. Un rege, pe care istoria îl dă ca ghebos, urât, bătrân, șiret, buhav ... măsuri, s-a arătat a fi vrednică elevă a d-lui Ștefănescu, profesor de canto la Conservatorul de muzică, și a fost răsplătită de public prin călduroase aplauze. Mateescu cântă bine și

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

... i-au trimis cuvânt zicându-i: "Nu purta grijă de aceasta, că grija mea iaste." Iar sfântul patriiarh i-au dat răspuns zicând: "Cum știi, așa fă". Și îndată au trimis Radul-vodă la împărăție de au cerșut pre acest păstoriu mare și nu-i fu peste voie, ci i se împlu voia de la împărăție și degrab trimise de aduse pre sfântul în țara sa și-i dĂ©de toate pre mână zicând: "Eu să domnesc, iar tu să ne îndreptezi și să ne învĂ©ți legea lui Dumnezeu și să ne fii tată și păstoriu mie, și tuturor oamenilor, și solitor la Dumnezeu". Iar el află turma neplecată și neascultătoare, și bisĂ©rica izvrătită și cu obiceaiuri rĂ©le și nesocotite. Și chemă pre toți egumenii de la toate mănăstirile Țării Muntenești și tot clirosul bisĂ©ricii și făcu săbor mare dimpreună cu domnul și cu toți boiarii, cu preoții și cu mirĂ©nii, și îndată slobozi izvoară de învățătură limpede și necurmată și le spunea den sfânta scriptură, și învăța pre toți, și-i adăpa cu apa milei, credinței cei adevărate. Grăia-le de pravilă și de lĂ©ge, de tocmirea bisĂ©ricii și de dumnezeieștile slujbe, de

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într ... i-am spus decât de Sainte-Chapelle. Despre mine și despre dânsa nimic, doar un “dragă“ la început și “sărutăriâ€� la urmă. Așa își scriu îndrăgostiț ii și acestea sunt mijloacele de a întreține focul nestins? A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe ... mă gândesc mai mult cu atât se multiplică detaliile și văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ... pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>