Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA

 Rezultatele 391 - 400 din aproximativ 1252 pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA.

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu  Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! ­ Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. ­ Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: ­ Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...

 

Anton Pann - Astrologia

Anton Pann - Astrologia Astrologia de Anton Pann Informații despre această ediție     La o masă boierească din vorbă-n vorbă veni     Și vorba de calendare, d-astrologi a pomeni ;     Fiindcă-n anul acela cîte prevestiri s-au pus     Niciuna nu se-mplinise, ci tot minciuni le-au fost spus.     Unul ce ședea la masă împreună a prînzi     Și de astrologi cuvîntul îndată cum auzi,     â€žDomnilor ! — el le răspunse — s-am audență mă rog,     Eu vă-ncredințez că-n viață n-am văzut un astrolog     Toți creierii-n cap să-i aibă, ci sînt toți niște lipsiți,     Cărora lumea le zice învățați și procopsiți.â€�     Aceste cuvinte zise, cum le auzi un prost,     Carele la acea masă servitor și el a fost     Și era atunci la masă să dea un cap de vițel.     Îl aduse fără creieri, carii îi mîncase el ;     Stăpînul său, luînd capul ș-în el creieri nevăzînd,     S-a întors cu supărare și îl întrebă, zicînd :     â€žDar ce va să zică asta, n-a-avut creier ast vițel ?â€�     â€žNu, domnule — îi răspunse — a fost astrolog și el.â€� ...

 

Gheorghe Asachi - În unire stă tăria

... în urmă spune-voi Ceea care tari le face. Din fii unul le-au luat, Dar zădarnic au cercat, Și dând altui mai ghibace Întrunit acel baston, Zis-au: Eh, de ești Samson! Și acestui opinteală Au dat numelui sminteală. Mai cercat-au fiul mic, Ce și el n-au frânt ... stă-n unire. Deci și voi, o, fiii mei, Într-un cuget fiți tustrei, Unul altui de-agiutori! Cât trăia bătrânul lor Li-nnoia adeseori Acest sfat mântuitori, Și-n minutul de pe urmă, Care firul vieței curmă Cu o inimă ș-o gură Fiii lui unirea-i giură. După aceasta ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... unde, apăru dinaintea domniței Ruxandra un necunoscut, care, dându-i o ramură verde, îi zise: Acela căruia cerul te-a menit, îți hărăzește acest semn al iubirii sale și jură a te avea de soție sau a muri. Domnița, care luase instinctiv ramura din mâna ... a lui, se pierde în întunericul nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când se vede răpit de vultur și purtat în gheare deasupra prăpăstiilor. Acest om sămăna a fi însuși diavolul ieșit din temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare ... un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de blăstăm, și nu bine apucase acest răcnet să se stângă, că un al doilea, și mai ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu ... — Vom lua domnița, strigară cu toții, învârtind ca niște trestii sulițele între degete, și, dacă nu-ți va ajunge, vom lua și țara Moldovei. Acest străin cu numele Timuș era șeful cazacilor. Înzestrat de un curaj neînvins și stăpân pe un popor aprig și iubitor de războaie, el purta spaima ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... întia sâlință și pază Este-obiceaiurile-a direge Ș-a plăzmui cetățeni întregi, Decât a da multe mândre legi. Acest temeiu puind el poate S-așeze-ori ce chip de stăpânire, Și care din toate lui îi place, Numa s-aibă totdeuna privire La împrejurări ...

 

Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ți adaogi...

Mihai Eminescu - Cu mâine zilele-ţi adaogi... Cu mâne zilele-ți adaogi... de Mihai Eminescu Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-a purure ziua cea de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce-n repezi șiruri se diștern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului

 

Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ți adaogi...

Mihai Eminescu - Cu mâne zilele-ţi adaogi... Cu mâne zilele-ți adaogi... de Mihai Eminescu Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi Și ai cu toate astea-n față De-a pururi ziua cea de azi. Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El și răsare undeva. Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-același vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. Naintea nopții noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineți; Chiar moartea însăși e-o părere Și un visternic de vieți. Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înțeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Și-nvârte universu-ntreg. De-aceea zboare anu-acesta Și se cufunde în trecut, Tu ai ș-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. Cu mâne zilele-ți adaogi, Cu ieri viața ta o scazi, Având cu toate astea-n față De-a purure ziua cea de azi. Priveliștile sclipitoare, Ce-n repezi șiruri se diștern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului

 

Vasile Alecsandri - Deșteptarea României

... Vasile Alecsandri - Deşteptarea României Deșteptarea României [1] de Vasile Alecsandri Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare, N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător, Ce s-nalță pân' la ceruri din a lumei deșteptare,        Ca o lungă salutare        Cătr-un falnic viitor? Nu simțiti inima ... mântuitoare        Se cerc vesek ca să zboare        Cătră soarele ceresc! Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire? Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator? Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,        La obșteasca fericire,        La obștescul viitor? Până când să creadă lumea, o! copii de ... cătăm, să dobândim. Pas, români! lumea ne vede ... Pentru-a Patriei iubire,        Pentru-a mamei desrobire        Viața noastră să jertfim! Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! Care vede-n a lui țară libertatea renviind, Fericit, măreț acela care sub un falnic soare        Pentru patria ...

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... de Ion Luca Caragiale În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru "die Zeit" un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimîndu-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut ... înțelegere, atît în relațiile claselor sale sociale, cît și în relațiile internaționale, - un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, și-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică și glorioasă a înțeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres ... ci - dacă a existat (precum era îndreptățit să nu mai crează) atîta energie în acele mase - cum de n'a isbucnit acest enorm scandal public cu mult mai nainte. În adevăr, poate că nici într'un Stat, din Europa cel puțin, nu există atîta extravagantă deosebire între ... crescîndă a veniturilor Statului. Pe de-asupra acestei realități, ia să vedem acum ce politică, ce administrație, ce cultură intelectuală se fac în acest Stat. Partidele politice, în înțelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradițiune, pe interese vechi sau noue de clasă și prin urmare pe programe de ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... Vidin duce băcălie La tabără, vorbind limba greacă. Iar' de-aceasta la nime nu spusă, Și dă cătră-ai săi pe-ascuns să dusă. Într-acel chip iscodind el toată Tabăra cum stă, din care parte Mai lesne-ar fi năvală să bată, Fără veste zări nu departe Alergând norodul cu ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... pleoapele umflate de grăsime, cu nasul gros și turtit, iară nările lui ca două trâmbițe întorlocate; toate aceste cusururi crescură încă la bătrânețe așa, că acest Crezus era atât de urâcios, încât inspira repulsiunea cea mai completă. Codrii cei mai însemnați ai Ucrainei se numeau Volodar și aparțineau de-a ... nici vânătorii nu se bizuiau a se apropia fără arme bune. În zilele senine și fără vântoase se zărea cum se urcau din acel spațiu de verdeață spre albastrul cerului stâlpi de fum alb ce ieșeau din bojdeucile pădurarilor aleși din robii boierești. Apele tulburi ale râului Ross curgeau ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>