Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂTRUNDE PRIN

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 306 pentru PĂTRUNDE PRIN.

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... lui mirească cu sufletul duios, Privind la turci în față cu ochiul scânteios. Dar vântul suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde! Prin haine pân' la oase înghețul îl pătrunde Și-ncet el simte somnul că vine pe furiș De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniș. Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se ... Ce vine, îl atinge pe ochi cu-a ei naframă Și-i zice: „Te trezește, copile, dragul meu! Vin dușmanii! te-ajunge prin somn păcatul greu!“ Tresare vânatorul! ... Doi spectri se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară, ho!“ el strigă, și-n clipă, viu, deștept, Pe dușmani îi străpunge cu baioneta-n pept ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... și simțire adâncă... D-ta, așa-mi închipuiesc eu, trebuie să fii mai-nainte om și pe urmă român (că se întâmplă uneori și alminterea); prin urmare, d-ta, român firește, trebuie românește să judeci omenește. Da, fără îndoială: Caragiale râde de Domnul X, încărcându-l cu atâtea daruri; totuși, nu ... închipui altă estetică demnă de domnia-să decât estetica formată din asemenea postulate eminent serioase. Mai ales că Domnul X, al nostru, cel românesc, este prin excelență bărbat de stat; și prin urmare nu poate uita că prin comedii nu se întemeiază state. Și Domnul X nu poate admite să fie întrerupt cumva de la această superioară activitate a domniei-sale ... cunoască opera lui Caragiale până-n capăt. Deoarece sufletul Domnului X e al unei majorități, el are norocul să pătrundă, în fugă și vremelnic, chiar prin capete bune. Așa a fost cu putință ca Gheorghe Panu să iscălească aceste vorbe ciudate: Caragiale, de aproape douăzeci de ani, n-a ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La Elvira

... repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, senină prin frunze va pătrunde Și lin se va răsfrânge jos, colo, p-ale unde Și când adie mistic zefiru-n svol pe sus, Cu vălul alb ca gazul, cu ...

 

Mihai Eminescu - Povestea teiului

... n scară Și la codru pleacă iarăși. Sara vine din ariniști, Cu miroase o îmbată, Cerul stelele-și arată, Solii dulci ai lungii liniști. Dar prin codri ea pătrunde Lîngă teiul vechi și sfînt, Ce cu flori pîn-în pămînt Un izvor vrăjit ascunde. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare ...

 

Mihai Eminescu - S-a stins viața falnicei Veneții

... falnicei Veneții de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ...

 

Mihai Eminescu - Veneția

... Veneţia Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ...

 

Mihai Eminescu - Veneția (de Gaetano Cerri)

... Cerri) Veneția de Mihai Eminescu S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi sclipiri de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind pereții. Okeanos se plînge pe canaluri… El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ...

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin, Putea să se măsoare pe umbra unui crin, Mult îi plăcea copilei s-alunge rândunele Ce lunecau prin aer și o chemau la ele, S-alerge pe sub bolta bătrânilor arini, Cercând să prindă-n iarbă a razelor lumini, Să fugă ... buzele-ți rotunde, cu râs înveselite, Se par două cireșe în soare pârguite, Și mijlocu-ți de-albină sub vălul tău de aur Se leagănă prin aer precum un verde laur; Iar ochii tăi, luceferi cu tainice luciri, Răsfrâng toată văpaia cereștilor iubiri Ce ai aprins în inimi când te-ai ... nopții dulci mistere. Albina doarme-ascunsă în macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele dezlipită Căzând, săgeată lungă, prin umbra tainuită, Se duce de aprinde văpăi tremurătoare În albele șiraguri de rouă lucitoare. Dar cine-acum, ca raza, în lumea nopții zboară? Ce umbră ... primăvară! Toți ochii de luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de lumina rozatică din zori, S-aprind de-o scânteiere ce-n inimă pătrunde... Dar juna-mpărăteasă în apă se ascunde. Ferice, dezmierdată de unda răcoroasă, Ea-noată cu-o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... Se umflă a scoate cuvântul, Și parcă vuiește mormântul, Răsună un glas din plămâni, Pe care ca toți să-l auză, Îl trage prin nări și prin buză, Sudoarea curgând peste răni! "De prin puțuri și izvoare Toată lumea bea Așa el zicea - Fraților, pricepeți oare Cugetarea mea? Apa-i pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne și ... pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune Cu groaznicul păcat!... Strigați de bucurie, Săltați de veselie, Căci lepra cu urgie Se mișcă pas la pas: Prin târguri și prin sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas! Priviți-o cum pătrunde În turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând! Atunci ... Lepros ereditar! În urmă, se-nțelege, Veți născoci o lege, Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos! O goană-nverșunată Se va porni pe dată În lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... făr' de musteți   Răcnea „Să n-aveți teamă, Românul are șepte vieți   În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând   Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând   Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram,   Și cu sergentul, zece ... secure, De-abate toți copacii mari   Din falnica pădure! Dar vai de-a lumei neagră stea   Când moartea nemiloasă Ca-n codru viu pătrunde-n ea   Și când securea-i coasă! Copii! aduceți un ulcior   De apă de sub stâncă, Să sting pojarul meu de dor   Și jalea mea ... Deodat-o schijă de obuz   Trăsnind ... mânca-o-ar focul! Retează capul lui Cobuz   Ș-astfel ne curmă jocul. Trei zile-n urmă am răzbit   Prin Dunărea umflată, Și nu departe-am tăbărât   De Plevna blestemată. În fața noastră se-nalța   A Griviței redută, Balaur crunt ce-amenința   Cu ... Să fie șoim de munte!“ Cu steagu-n mâini, el sprintenel   Viu suie-o scară-naltă. Eu cu sergentul după el   Sărim delaolaltă. Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum,    ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Țepeș la Mohamet

... Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Ţepeş la Mohamet Solii lui Țepeș la Mohamet de Dimitrie Bolintineanu Mohamet ascultă, iar trimisu-i spune — ,,Tu dorești, prin arme, țara a supune, Robi a ne reduce? Sufletu-ți fugos Numai prin batalii poate fi voios. Sunetul de arme, gemetele-amare Popolilor lumii ce-i încarci de heare, Singure împacă sufletu-ți turbat. Astfel fiul stâncii seamăna ... de foc Ce pătrund în umbră până la un loc; Dar trecând de cercu-i noaptea deasă-ascunde Negrele-i mistere; raza-i n-o pătrunde. Aste țări stropite de sânge de bravi, Rugin lesne lanțul popolilor sclavi! Vrei a trece râul ce te ține-n cale, Făr'să ... sub jugu-ți aste țări creștine, Tu ne-arunci în sânul limbilor vecine! Mare împărate! Trage-te d-aici Și ne recunoaște drepturile-antici! Numai prin aceasta poate ca să fie, Între turci și țară, pace, omenie. Pace, omenie nu vor fi, nu sânt Între robi și tirani, jos p-acest ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>