Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLIN DE ȘERPI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 98 pentru PLIN DE ȘERPI.
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. Cum auzii pomenind de o asemene minune, rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de ...
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și un umblet de ștrengar și niște mustețe totdeauna bine răsucite, de-ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. Nimeni ca dânsul nu era în stare să spuie care este chemarea unui bărbat; cum adică un bărbat trebuie să știe juca o ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno, nu te tângui, Că al tău amor e pază Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii ... va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept care i se cuvine o supremație, un drit de ...
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... și la mĂ©sele și ospĂ©țele celor mari, că sunt toate voioase și vĂ©sele, mâncările, băuturile, vorbele, jocurile și cântările: nimic nu iaste de jale sau de întristăciune, ci toate de bucurie și de desfătare. Cine iaste, dară, acela acum, carele să poată spune mărirea zilii aceștiia, desăvârșit și precum să cade? Că tot ce au fost mai slăvit ... lui a răbda patemi și ocări; că mai marele judecătoriul lumii, Dumnezeu, pentru ca să slobozească neamul omenesc, din robiia diavolului, acest preț de răscumpărare mai vârtos au pohtit de la răscumpărătoriul neamului omenesc, ca să jărtvească el pentru om, cu moarte amară și plină de ocări, care dar și jărtvă atât au fost de iubită înaintea lui, cât pentru această jărtvă au ertat toate greșalele din toț vĂ©cii cei trecuți și ușile ceriului, cĂ©le până atunce încuiate ... sĂ©tia acestui păhar să lucra mântuirea sufletelor omenești, răscumpărarea lumii, stricarea puterii diavolului, înmulțirea credinții, ertăciunea păcatelor și slobozirea sufletelor. Și atâta să bucura de acĂ©stia cât în locul bucuriei ce era înaintea lui, răbda crucea de-l munciia și bătăile de-l căzniia și spinii de-l încrunta și durorile sufletului ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munții, cete de sălbatici care frigeau oameni pentru ospățul lor etc. Mare înrâurire au exercitat asupra imaginației mele de copil întâmplările lui Robinson povestite de frații Cuciuc! Acești elevi aveau o memorie extraordinară și aptitudine la învățătură, două calități care erau de natură a-i duce departe... dacă nu i-ar fi dus în spânzurătoarea de pe Câmpul Frumoasei, ca paricizi, îndemnați la crimă de însăși mama lor... Un rege alungat din țara lui și-o fi aducând adeseori aminte de
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie! Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. ( Suspinând ): Unde-i, unde-i frumosul
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte ... mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara. Ș-apoi, he! he! Acolo o să lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit. Cât era pe dânsul, un paltonaș subțire pe deasupra și o pălărie de paie pusă cam crăiește pe-o ureche; apoi două rânduri de albituri într-o lădiță de
Ion Creangă - Povestea porcului
... ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa este, moșnege ... vârful capului. Și când ți-oi spune până la sfârșit, cred că ți s-a încrâncena și ție carnea pe tine. — Da' de ce, moșnege? Vai de mine! — D-apoi, iaca de ce, măi babă, ascultă: Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... te atrage, și deslușit nu știu cu ce se aseamănă aceste miresme care îți fericesc creierul până în fundul lui. Un miros sănătos, un amestec de faguri de miere, de oțet de trandafiri, de smirnă, de chihlimbar, de azimă caldă; un vârtej de aburi, aromatici și nevăzuți, plutește, se leagănă, se amestecă și se împrăștie pe deasupra acestui covor înflorit. Culeg buchete și le arunc. Din ce în ... ori aceste noroade, se mișcă, se ațâță, se-nșeală, se ucid și-și duc viața într-o luptă egoistă și înțestată. Și când șarpele, aprins de focul soarelui, se repede fâșâind și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni și micile dobitoace! Și cât de ipocrit nu-și ascunde natura, sub velințe de flori, nemerniciile și crimele ei! Aceste gânduri mă obosesc. Culorile vii și fermecătoare, mirosurile fără de seamăn de ...