Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AL SUFLETULUI

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 1047 pentru AL SUFLETULUI.

Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu

... îți sunt dator. E scump prieteșugul ce-nsuflă o femeie Deprinsă a-l cunoaște, născută a-l simți; Și dulcele ei suflet, electrică scânteie, Mângâie orice suflet la care s-o ivi. Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele, Muncit de-al suferinței demon neîmblânzit, Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele, Din sfere luminoase, din aer bălsămit Apoi, negură deasă lumina-ntunecează; Fantome ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l

... tipografiei, n-am lipsit și nu voiu lipsi vreodată ca să folosesc, după putința mea, pe frații în Hristos ai mei, tipărind deosebite cărți de suflet folositoare și mântuitoare. De aceea, fiindcă am găsit și această carte, care este lucrarea preaînțeleptului și preaînvățatului profesor domnul Sevastos Trapezundiul Chimenitul, pe care cetind ... închine la vreo persoană mai însemnată sau bisericească sau politică spre recomandarea și apărarea cărții, pentru aceea și eu, cel mai mic rugător și serv al vostru, afierosesc și închin cartea aceasta de față la înălțimea cea de Dumnezeu mărită și la măreția cea de Dumnezeu păzită și cinstită a ... fie să vă învrednicească pe voi pe toți și de împărăția cerurilor, în veacul veacurilor nesfârșiți și neîntrerupți. Amin. În anul mântuirei 1701, luna iunie. Al

 

Mihai Eminescu - Amorul unei marmure

... Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere         Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc, Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă,         Gîndirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur ... lin, Nimic decît o rază din fața ta senină,         Din ochiul tău senin. Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie         Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura ... vise de mărire         Un diadem de foc. Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie, Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir, Aș face al tău zîmbet un secol de orgie,         Și lacrimile-ți mir. Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... și juca ușoară și legănată pe cele mai flexibile arcuri ce se pot visa. Și cum erau deosebiți la înfățișare, tot astfel erau și la suflet, cînd pentru întîia dată zveltul bici, cu șfichiul lui sonor de mătase, înflorit ca un canaf de spumă, vestise cetățenilor pașnicului oraș că le-a ... adăstat trăsura, vioi a sunat un clopoțel, din ce în ce mai grăbit a înnegrit Hipocratul o rețetă, și rîul alb al drumului l-a oprit la altă casă, de unde l-a luat și l-a mînat aiurea spre alte ... mîna bietele cvatrupede, care înțeleseseră, în sfîrșit, ce însemnează a merge în unire și de a-și mișca în cadență pasul... Al lor era orașul de mult, precum și ei ai orașului. Din moarte și din viață se urzise trecutul, din mii și mii de rețete, pusese ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea V

... i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează ... se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd ... petrece… Ia întreab-o, bunăoară, Ș-o să-ti spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate-n ritmul sfînt al unei ode… Cînd vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila — De ai inimă și minte — feri în lături, e Dalila ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... locul lor -- ca păpușile cu resort când închizi capacul --, acești mici burghezi se simt în adevăr boieri. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. (Admirabilă tautologie!) Un militar de un grad inferior trece în fiecare zi printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav ... țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria -- din preistoria? -- vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de jur împrejur ... lumina soarelui analist și veridic, adinioarea în bătaia lunii erau frumoase, dădeau satului ,,balnear" o poezie nemeritată; iar mai departe, în câmp, freamătul abia perceptibil al nopții părea însăși căderea luminii de lună pe copaci și pe iarbă. Dar lumina lunii impresionează și simțurile inferioare: o noapte cu lună pare mai ...

 

Alexandru Macedonski - Moise

... Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile ... grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană, Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca ...

 

George Coșbuc - Rodovica

... românesc, Ca sfânt trai din vremuri bătrâne. Era după Paști, și era un timp bun. Vedeam îndeparte un vânăt cordun De munți și pe dânșii al iernilor giulgi; Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi De albă și nobilă floare. Ici-colo vreo fată fugea la fântâni, Veneau păcurarii cu tulnice-n mâini ... Socoți, C-așa-i de când lumea și nu mai mor toți; Și haida, că doară tu nu ești de plumb, Tu dragostea mamei și-al mamei porumb, Mă faci tu să plâng eu de tine! Că nu-ți mai stă gândul la fus și la tort, Totuna-i, dar răul ... trâmbiți și-l joară pe steag, Și-l duce să moară-n bătaie! Și plânge, ea plânge de varsă părău, Ștă ruptă și suptă de-al inimii rău, Îmbăieră mâinile-n părul blondin, Și palidă, parcă beuse pelin Nu-și află repaos copila. Și mă-sa, cu frați și cumetri s ... mi-am uitat De firul povestii cu Vica. Țineam, dintru-ntâi, că plânsorile ei Sunt lacrimi de care plâng mulți farisei, Așa-mi venea-n suflet să cred lămurit, Că tot acel joc a fost joc fățărit, Ori prea mult jucat din nimica. Dar ieri, din răvașul de-acasă ...

 

Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)

... netedul nisip, Cu tâmplele în palme și-adăst în umbră până Când lin și molcom ziua cu noaptea se îngână În fluida oglindă, alături de-al meu chip, În străveziu zăbranic aievea se ivește O tainică-arătare... Adâncele-i priviri Ce se resfrâng prin lacrimi spre mine-și ațintește Iar glasu ... șoptește. De mult cunosc ispita acestei năluciri... Întotdeauna dânsa mă mustră cu blândețe: - De ce-mpotriva firii hain te răzvrătești; Tot ce-i frumos în suflet de ce lași să înghețe Jertfind trufiei sterpe senina tinerețe? Ia seama că ea trece și n-o mai regăsești. A-ți înfrâna ... primi-o netulburat și mut - Spre a putea respinge și-atunci înduioșarea Goni-voi amintirea și voi chema uitarea Să-mi legene sfârșitul, al liniștii-nceput. Că margini nu cunoaște păgâna-mi semeție, Afară de trufie nimic n-avut-am sfânt, Mi-am răzbunat printr-însa întreaga seminție, Și ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece de lume

... oi trăi, n-am ce dori, N-am ce jeli de-oi muri! Inimă, fii răbdătoare Ca pământul sub picioare, Pân ce-i zace cu-al tău dor În mormânt nesimțitor. Ce-ți slujește de a plânge, De-a vărsa lacrimi de sânge Într-al lumii val cernit?... Valul trece neoprit! Taci, cumplita mea durere, Și tot crește în tăcere, Pân ce tu la Dumnezeu Duce-vei sufletul meu! II ... eu și ce-am ajiuns? III Ah! durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las, Nici s-aud al lumii glas! Cum să scap de rău, de bine? Încotro să fug de mine, Pe pământ să nu mai știu De sunt mort sau de ...

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

... mai bate... — „Nu mă mai bați, tăticule... nu mă mai bați!â€� suspină ea cu voce mustrătoare. Bătaia e oarecum simbolul virilității și al iubirii bărbatului, nu numai pentru Margareta, dar și pentru altă eroină, cam de același fel, a autorului nostru. Didina din Culcușul mănâncă bătaie ... i mai cere nimic, ea îi dă banii pe care-i ținea ascunși în ciorap. Iar târziu, când golanii adorm sub stele, în murmurul depărtat al orașului, amanta șoptește încă dulci cuvinte de dragoste, alipindu-se „ca un copilașâ€� de pieptul torturatorului ei... Dar, cu celelalte bucăți, dl Rebreanu ne ... definitivă. Și pesimismul acestui scriitor ia forma literară a celui mai navrant realism. Ce poate fi mai trist, de pildă, decât zbuciumul zadarnic al omului care-și dă seama deodată că îmbătrânește și își plânge viața dusă? Iar dl Rebreanu, în cele două schițe amintite, care au acest fond ... hoalbeâ€�, „se răpștiâ€�, „lanurile gălbejite de soareâ€� (de ce nu „îngălbeniteâ€�?), „o beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al ceruluiâ€�, toate astea sunt expresii care-i strică pagini întregi de descrieri sugestive și multe imagini în adevăr frumoase. De asemenea și comparațiile prea evocatoare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>