Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MARILE PUTERI
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 715 pentru MARILE PUTERI.
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă ... făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea de atâția ani de zile fără rost, mânile lui negre s-au întins, ridicând sapa cu putere, spre cel ce-i semăna ca un frate gemen. Dar la o mișcare a celui ce-i semăna atâta de bine, sute de ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... înaintea publicului, dar care rezultă întrucâtva din modul d-sale de procedare și care, în orce caz, este pusă de alții, întrebarea: cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri? Întrebarea astfel pusă ne pare din capul locului greșită, și ne pare greșită fiindcă este unilaterală și - exact vorbind - o confuzie ... de poezii, toate sunt admirabile. De la Victor Hugo avem sute de poezii, avem și drame, avem și romane, multe sunt contestabile. Cine este mai mare poet, Leopardi sau Victor Hugo? Neputința de a răspunde dovedește confuzia întrebării. Dacă este vorba numai de poezia lirică, și încă, înlăuntrul poeziei ...
... Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie ... ieși în cerdac, porunci să-i aducă un jilț și se așeză să steie. De mult nu privise curtea, care parcă i se părea mai mare, mai schimbată. Și, stând așa, amintirea începu să i se redeștepte: îi răsări Bălanul, cu ochii lui cei blânzi și negri, nadișanca, hamurile; avu chiar ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toți îmi cer articole și schițe ușoare și sarcastice, și eu sunt și mă simt cel mai mare liric o știe și amicul Mihalache Dragomirescu! Considerând, așadar, ca o mică pedeapsă titlul conferinței ce mi s-a impus: Ce este și ... versurile mici, scurte, picante, care se citeau ușor, și care fac să râdă și pe cei mari, și pe cei mici. Pe atunci, cel mai mare talent era să distrezi, și prima calitate: să nu fii ridicol. Epigrama a păstrat ceva din caracterul inscripției. Când vezi un monument, te ... Nevoia în care se găsea poetul antic de a-și închide gândul și simțirea într-un spațiu scurt îl silea să dea expresiei putere și lapidarism. Epigramele lui Meleagru, care a trăit în secolul I după Cristos, sunt mai toate erotice și descriptive. Poantele lui sunt pline ... a apărut la 1470, fără indicația locului. Scaliger a publicat la Paris o altă ediție tocmai la 1577. Să venim la cel mai mare epigramist latin, la Martial (Marcu Valeriu), născut la anul 48, după Cristos, la Bilbilis, Spania, și anume în Celtiberia, și mort pe la 104, în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Introducere la volumul Răsunete din Basarabia
... a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe, ceea ce nu corespunde adevărului. 5 1) Copiii condamnatului; 2) Alexis, fiul lui Petru cel Mare; 3) O ceartă și urmările ei; 4) Tegetthoft la Polul Nord; 5) Sihastrul din pustiu; 6) Scene din viața marelui imperiu de la nord; 7 ...
Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale
... placă poate părinților noștri; pentru noi însă să cere muzica de Verdi. Rossini, Bellini, Mozart și Auber nu se pot pune în comparațiune cu acest mare geniu, unic în sublimitate și în forma dramatică. Această iperbolă a partizanului lui Verdi și modul esprimării aprinse pe un admirator al scrierilor ... Rossini care, cu un surîs plin de dispreț, zise: — Domnilor, maestrul Verdi, daca mai esistă bunul gust pe lumea asta, nu e decît un mare șarlatan, și daca tinerii compozitori vor merge pe calea însemnată de dînsul, pe curînd vom fi nevoiți a zice adio muzicii, artiștilor și ... Juan de Mozart și Adelaida de Beethoven. Unul din toți, care nu luase nici o parte la discuțiunea aceasta, zise: — Domnilor, am ascultat cu mare atențiune la discuțiunea d-stră și mărturisesc că n-am putut descoperi într-însa decît un spirit de castă și nimic mai mult; cît de ... vom începe un drum nou spre perfecțiune? Să se esecuteze madrigalele scrise în seculul al XV-lea de Nicola Vicentino și se va vedea o mare avuție de melodie într-însele și un grandios arteficiu în concepțiunea lor; cu toate astea, daca acel maestru ar trăi astăzi, desigur că el nu ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
... ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lăsate, Deși prin ele eu aveam vedere. Iar umbra-n vălu-i de ...  Cu toții strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt o dezmierdare Și dezmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc  ș-o spun în gura mare. Toți au făcut din viață sărbătoare: De măști râzânde lumea este plină, De comedianți și de femei ușoare. Murmure doar s-aud de prin unghere ...
Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut ... a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ™e È™i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi ... al morÈ›ii. Deodată apăru TlĂ ... El zvârlise uÈ™a mormântului după sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel ... ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa ... mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca ... important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întâia dată și care produseseră asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai mare parte misterul. Fânațul, unul dintre cele mai frumoase ce am văzut, cu iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi ...