Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LUA (DE LA)

 Rezultatele 421 - 430 din aproximativ 643 pentru LUA (DE LA).

Ioan Slavici - Popa Tanda

... a făcut-o, ci sătenii. O vorbă și încă ceva, pentru mai bună înțelegere, la protopop, o cale la episcopie, și aici o vorbă bună de la protopop: lucrurile se fac, numai dacă le știm face. Cu mult, cu puțin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni — pentru buna înțelegere între credincioși. Popă-n Sărăceni? Cine știe ce vrea să zică popă-n Sărăceni! Dar așa-i trebuie părintelui Trandafir ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

... Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â ... buni oameni; ei sunt gata-a arăta, Că după sfânta scriptură cred tot făr-a cerceta. Pentru ce ? ăst cuvânt aspru, la auz supărător, Și de tulburări grozave lumii pricinuitor, Cuvânt vrednic de osândă, care totdeauna-a fost Ca un termen de chimie la norodul acest prost, Nu se zice p-aste țărmuri, unde omul liniștit, Se-ngrașă în neștiință, ca în veacul aurit. Dar destul, iubită muză, stai ... nu prea le-am urmat; Ale cărui fapte bune sunt vrednice-a se cinsti, Și o dreaptă răsplătire merită a dobândi, De se vor pune vreodată în cumpenele cerești, La porĂ­le veșniciei, purtările omenești, Adio! ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... ați numărat, coane Fănică?... Ei? așa e? patruzeci și patru... TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce. PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură. TIPĂTESCU: Două... PRISTANDA: Două pe piața lui 11 Fevruarie... TIPĂTESCU: Patru... PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie... TIPĂTESCU: Șase... PRISTANDA (același joc): Unul la școala de băieți... TIPĂTESCU: Șapte... PRISTANDA: Unul... la școala de fete... TIPĂTESCU: Opt... PRISTANDA: Unul la spital... TIPĂTESCU: Nouă... PRISTANDA: Două... la catrindală, la Sf. Niculae... TIPĂTESCU: Unsprezece. PRISTANDA: Două la prefectură... paispce... TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură. PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiți! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci... TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea și aduni rău... PRISTANDA: Doamne păzește, coane Fănică, să trăiți, patruzeci ... Ghiță… apoi nu mă orbi de la obraz așa. PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit și naiv): Famelie mare... renumerație după buget mică... TIPĂTESCU (uitându-se la ceas) : Ia să lăsăm steagurile, Ghiță... PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică. TIPĂTESCU: Spune odată istoria de-aseară, că mă grăbesc. PRISTANDA: Bine ziceți, coane Fănică. Aseară pe ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când ... club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a planta la Copou o primblare cu alee de copaci după pilda Câmpiilor Elisee și a Praterului. De aceea, iubiților mei cititori, dacă mai vroiți a mai apuca Copoul cum este descris aice, grăbiți-vă de a vă arvoni de pe acum droșce ca să-l puteți vedea încă în astă primăvară, căci la toamnă nu știu dacă-l veți mai afla în haina sa goală, de astăzi. La

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... acuma ce căuta de trei zile pe brânci soții Popescu. D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând cu tot respectul un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte de loc bine. Așa și e; e bolnav. După o muncă zadarnică de atâta vreme, dupa ce toată casa a fost răsturnată de zece ori, când așa, când aminterea, d. Lefter a căzut pe o canapea sfărâmat de oboseală; a simțit că i se taie încheieturile și așa, un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă; a moțăit câteva ore ș-a adormit. Femeia a șezut și ea pe un scaun că nu ... unei cocioabe de pământ, care șade singuratică pe un peș, pe un maidan. Comisarul postează pe sergenți, pitulați, în dosul cocioabei, după regula strategică consacrată la călcări de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, ș-apoi trece, urmat de d. căpitan și de d. Popescu, să bată la ușe... O fetică zdrențuită vine să deschiză. În sălița luminată

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... îndrăcită și apoi iar îi împinge înainte. Atunci să te duci să vezi Bărăganul! Ai zice că Bărăganul se cocoșează, se întinde, după voință, bucuros de toată lumea asta de ciulini, care se dă de-a berbeleacul pe spinarea lui, pe când crivățul suflă turbat. Uneori, în clipe de liniște, Bărăganul parcă-și reține suflarea, ca să simtă cum trec fugulița trei ori patru ciulini, ca niște buni tovarăși, se ciocnesc unul de altul și se întrec în glumă, dar repede se pun în rând și o pornesc cot la cot. Spre sfârșitul vejeliei vin ciulinii singuratici. Sunt cei mai iubiți, fiind cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost destul ... cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați la munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăpăcit care era în stare să cânte din fluier până cădea jos leșinat de foame. Și la Lăteni, măcar aveam pește la-ndemână. Aproape că-ți sărea singur în tigaie, ca să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute

 

Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...

... Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller... Când se juca Elisa MĂ¼ller.. de Mihai Eminescu Pe genunchii-mi te-am purtat. Ți-am privit în față, Ochii-mi ochii-ți a cătat, Gura-mi, buza-ți ... învață? Ca o mamă blând și lin Ce-un copil răsfață, Mângâiat-ai fruntea mea Și m-ai strâns în brață. Ah, cât te iubesc de mult! Cine mă învață? Eu mă duc, te părăsesc ­ Nu mă privi șuler, La spectacol mă pornesc, Stăi să-mi văd de guler. În teatru românesc Azi e Elisa MĂ¼ler. Un copil netrebnic sunt ­ Spune-mi-o apăsată. Mi-ai legat acest cuvânt De viața-mi toată, Mi l-ai dat roșind, plângând Când ai fost ­ ciudată. Ah, surâde-mi înc-un pic Și nu-mi fi ursuză ... un nimic Nimeni să n-auză. Astăzi e duminecă. Pac! și una bună. Eu te las și bine că Mi te las nebună... Trage-te de mânecă... Ce știi de-i minciună. Nici nu știi, o, turturea, Ce-mi auz de ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... Iată zării curțile nalte ale lui Neagu, a căror ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi ... cuptior Atâția mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vite a făta. Mânați măi! hăi! hăi! Mă amestecai și eu într-o ceată de flăcăi și o pornii cu colinda pe la case. Aveam oare altceva de ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; apropierea unui bal îmi deșerta inima de toate micile supărări ce aveam; aș fi luat la joc pe dracul înșuși și aș fi sărit de douăzeci de ori pentru un bal la vrun diac de visterie. Dacă dimineața gândirea mea necontenită la joc îmi pricinuia de la loghiotatul dascăl vreo falangă părintească pe talpa picioarelor, sara dimpotrivă, când gazda, încântată de iuțala pasurilor mele, mă făcea de alergam în dreapta și în stânga, spre a pofti la joc toate bătrânețile ce nu jucau, mă socoteam o persoană de mare importenție înaintea damelor și uitam foarte degrabă neplăcerile de la școala Trisfetitelor sau a dascălului Gheorghi. Ah! Acum mă duc la bal numai spre a juca rolul pătimitor de băgător de samă. Picioarele mi se odihnesc într-un ungher întunecat

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald ... ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... necunoscute Europei, conștiința mea îmi impune datoria de a ridica glasul în favorul românilor!“ Dl I. A. Vaillant, care la 1844 a scos la lumină un uvraj mare în trei tomuri, sub nume de: La Romanie ou histoire, langue, littĂ©rature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Valaques et Moldaves rĂ©sumĂ©s sous le nom de Romans. — Dl Vaillant a locuit mai mulți ani la București unde a fondat deosebite școli, și când s-a despărțit de români, iată cuvintele ce le-a adresat: „Adio! fiți fericiți; redobândiți dignitatea și virtutea voastră antică; lucrați cu toții pentru Patrie; pătrundeți ... Girardin și vom sfârși-o iarăși prin dl Girardin, arătând că acest înalt scriitor a publicat mai multe articole în DĂ©bats atingătoare de Principate, de la începutul complicărilor de astăzi, și, pentru ca să dăm o idee de sentimentele dlui de Girardin în privirea viitorului țărilor noastre, iată ce găsim scris de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>