Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DE FATA
Rezultatele 441 - 450 din aproximativ 557 pentru FI DE FATA.
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei mai mulți, atunci când intrăm în cariera literară cu toată încrederea juneții. Iată excesul ... de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apollon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. În Alexandrescu aflăm un scriitor român, om matur pe la anii 40, pe care lupta pentru naționalitate nu-l împiedica de a fi lucid literaricește. Spiritul său era prin excelență didactic. Când Alexandrescu spune: sunt din numărul celor care cred că poezia, pe lângă neapărata condiție
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
... Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe ... Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar îmi fac de seamă Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Că-i un copilandru, Și mult îl iubesc! El n-a vânat încă Decât șoimi de stâncă, Cerbi cu coarne mari; Ș-acu-ntâia oară Face, surioară, Goană de tătari. Ș-așa mult mi-e frică Ș-inima-mi se strică Când gândesc la el, Că mult, mult îi place Vitejii a face ... Nu-i plânge de milă Iubitului tău, Căci ferească sfântul Să-ți fie cuvântul Zis într-un ceas rău! Hai la mănăstire Ca să dăm de
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp de vrei!â€� Dar buzele lor arse de flacăra dorinții S-apropie în tremur și lung se împreună. Uitându-și mănăstirea, și cerul, și toți sfinții, Ea l-a cuprins în ... tună Tot mai tare: o ghiulea Care zguduie natura, Aruncată-n cer de-a dura Peste-a norilor podea. Ca sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De pădure, zbuciumată, Sus: grămezile de nori... Iar pe drum, un cal ca vântul Bate-n goana lui pământul. Printre arborii uimiți. Zboară orb, ducând pe spate Două-umbre-mbrățișate, Doi
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... cozonaci etc., și eu am fost trimis la pansionul dlui Victor CuĂ©nim ca să învăț tot ce se putea învăța pe atunci: un pic de franțuzească, un pic de nemțească, un pic de grecească și ceva istorie, și ceva geografie pe deasupra. Adio, nepăsare a copilăriei! adio, libertate! adio, fericire! Ce-o fi pățit tovarășul meu sub lopata brutarului, nu știu, dar cât pentru mine, îmi aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră. Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe franceze, germane și grecești [1] ; obligația de a ne trezi dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit ca un tam-tam chinezesc de doamna CuĂ©nim; sila la care elevii erau supuși de a mânca bucate cu care nu erau deprinși; o mie de mici mizerii ce sunt legate de bietul copil ieșit din casa părintească, foamea, frigul, neodihna și examenele zilnice ale profesorilor mă aduseseră la o desperare amară... Deși luam parte la jocurile ... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile.
... È™i unde se sfârÈ™eÈ™te. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alÈ›ii spuneau că È›in minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau È™i mai mari È™i mai puternici, iară alÈ›ii mai mici È™i ... braÈ›ul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea È™i cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subÈ›ire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde È™i cântă, cântă È™i râde de dimineaÈ›ă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga de pe frunte È™i atunci È›i se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului. - Măi Floreo, tu eÈ™ti acum mare; du ... aÈ™teptă ca balaurul să-l scalde în văpaie, ci dete pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... din cauzele plângerilor artiștilor contra concetățenilor lor—și câtă dreptate au bieții artiști! Un om harnic care cheltuiește toată viața lui muncă-exercițiu, se uită de sus la leneșul de artist care în toată viața lui a scris un biet volum pentru facerea căruia, ca muncă de scris, ar fi de ajuns două zile. Un ziarist, care după tocmeală dă în fiecare zi patru coloane de tipar, cu greu va înțelege cum un literat n-ar putea să facă într-o săptămână măcar o nuvelă sau un articol literar de aceeași mărime. Câți oare înțeleg cu adevărat că, pentru facerea unui volum de poezii, lui Eminescu i-a trebuit și un mare talent, dar și o încordare mistuitoare a facultăților psihice, încordare care a ... se uită cu dispreț la volumul subțire, pentru copierea căruia ar ajunge cu prisos o zi. Tot acestei nepriceperi, în parte, i se datorește potopul de versuri proaste și de proză și mai proastă care se revarsă asupra țării noastre. Acei care se interesează de dezvoltarea literaturii noastre sunt îngrijați cu drept cuvânt de acest potop de
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
... mai cu grijă la cĂ©le mai fericite și la cĂ©le mai vĂ©sele și la odihnă și la bucurie. Și adevărat, cât iaste de dulce această adormire și cu cât iaste mai dorită decât adormirea cea firească, de toate zilele. La adormirea cea firească rămâne omul fărde simțire: nu vĂ©de, nu aude, nu cunoaște, să uită pre sine, uită pre fiii lui, pre rudenii, pre priiateni, rămâne lipsit de toate răsfățurile vieții și de lumina aceștii lumi. Iar la adormirea ceastă de pă urmă o, cât să bucură, cât să răsfață și cât înviiază, în loc de a-ș piiarde lumina. Îș deșchide mai vârtos ușa ceriului, a luminii cei adevărate. O zice Isaia la al noaolea cap ... vieții cei fericite. Drept aceia zic iară: Nu plângeț că n-au murit, ci doarme, și cu mine împreună vă zice și cel cu rostul de aur, Ioan: Să cuvine la moarte să ne bucurăm, iară să nu plângem. Și pricina iaste, zice sfântul: De va fi tânăr, s-au mântuit curând din mijlocul rĂ©lelor, iar de va fi ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... ba în toate părțile, pe la hramuri. Tot tata mai spunea că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ce nu vă astâmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămâna patimilor? — Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele cu smerenie, lâna asta ne mănâncă, păcatele noastre... Dar n-am mai veni noi, căci, cum știi sfinția-ta, mai mult cu șiacul ... — așa era numele nurorii lui jupân Strul — a ieșit afară să-și vadă harabagiul. Ș-apoi, povestea cântecului; las' că era de la Piatră de locul ei, dar era și îmbujorată Malca... din pricina plânsului, că se despărțește de socri, pentru că întâiași dată venise ea la Neamț, de cale primară la socri, cum se zice la noi. Căci nu erau mai mult decât două săptămâni de când se măritase ea după Ițic, feciorul lui jupân Strul, sau mai bine ar fi ...
... George Coşbuc - Rea de plată Rea de plată de George Coșbuc Ea vine de la moară; Și jos în ulicioară Punându-și sacul, iacă Nu-l poate ridica. Ți-l duc eu! Cum? Pe plată! Iar ea, cuminte fată ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... răspunse liniștit: — Și pe Mama-Pădurii... Făt-Frumos a ucis-o cu paloșul... Zobie-și sfârși povestea și-și mângâie prietenul. Buza de jos se frângea pe bărbie. Scuipatul i-aluneca în creștetul copilului. La urmă se sculară de jos mulțumiți ș-o porniră spre târg. Mirea-și netezea pisoiul, îndrugând: — Și era o fată de împărat, frumoasă-frumoasă... * * * 4 Și mergea Zobie bombănind o limbă pe care nimeni nu o înțelegea. Capul, greu și mare, i se clătina pe umeri ...
... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare...  Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic  Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. La ce? Oare un glonte, otrava, un pumnar, Nu sting deopotrivă ...