Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PAS
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 539 pentru ÎN PAS.
... ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă, ca și când îi era frică să nu se întoarcă să-l înhațe. Aproape de barieră ... ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în când în urmă. Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem ... unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de reculegere, în care nimic nu pătrundea din lumea din afară. ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... Vasile Alecsandri - Istoria unui galben Istoria unui galben de Vasile Alecsandri Publicată pentru întâia oară în revista Propășirea , în 1844 În noaptea trecută, pe la un ceas după douăsprezece, am fost trezit din somnul dulce ce gustam, prin un zinghet metalic care m-a mirat ... înfocata atingere a monedelor se schimbă încet-încet într-o zuruire slabă sau, mai bine zicând, într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii ... 1820 încoace!... De câte ori am trecut de la treptele cele mai nalte ale societății la cele mai de jos, din mâinile cele mai curate în labele cele mai mârșave, de la sânurile cele mai nobile la piepturile cele mai deșarte de oricare simțire! Nu este soartă în lume mai curioasă și mai vagabondă decât a ființei nenorocite ce se numește monedă . În ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine iubirea vieței de țară și plecarea pentru țăranii, ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După aceea, pe timpul când Austriacii ocupaseră Moldova 1855—1857, părăsirăm moșia și ne așezarăm în Bacău în
... Luca Caragiale - O soacră O soacră de Ion Luca Caragiale ( Teatrul înfățișează o sală de intrare a unui otel, etajul întâi.Mobile elegante; în fund, ușă care dă în coridor; de o parte și de alta a ușii două oglinzi mari; lângă dânsele, în unghiuri, două piedestaluri, d-asupra cărora sunt așezate coșuri cu glastre de flori. La dreapta și la stânga, în planul al doilea, câte o ușă de odaie. În fund la dreapta, lângă coșul cu flori, un dulap mic cu bufet, unde sunt așezate serviciuri de dulceață, ceai, cafea șcl. În mijlocul scenii, o jardinieră încărcată de glastre. Scaune ușoare împrejurul ei. Sala e luminată printr-un geamlâc de d-asupra. ) Cuprins 1 SCENA I 2 ... merge încet la dulap, închide broșura, 0 pune înăuntru și pregătește serviciul de ceai. ) LIZA( descuind ușa din dreapta ): Iată, domnule, aici. FURTUNESCU ( se privește în oglinda din fund zâmbind ): Ce schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu un englez din Viena ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... rămas firește bătrânul încremenit... Ei ! tot așa au rămas la noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i spune: Boierule, mi se pare că dumneata nu-ți dai seama de realitate... și nu ... multe). Cum s'a uimit omul din poveste în fața orașului ivit ca prin minune, așa s'au uimit mulți de la noi în fața revoluțiunii țăranilor... Da, trebue să numim lucrurile pe numele lor: revoluțiune a fost, iar nu răscoală. Turburarea ordinei publice în anume moment și loc, chiar când e logică, este o răscoală; însă ridicarea generală a unei lumi întregi, chiar când pare că n ... află printre noi; pot asta fără să-i ating modestia) numea odată orașul Ploești, Atena, iar pe dv. vă numea Atenieni. Venea el, orator atenian, în Atena democrației române, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să te lăsăm în
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ... trăgeau pe fața ei albă ca o marmură vie. Sculată din patul ei, ea se aruncă pe treptele de piatră a unei bolte în zid, în care veghea, deasupra unei candele fumegânde, icoana îmbrăcată în argint a Maicii durerilor. Înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenuncheate, pleoapele icoanei reci se umeziră și o lacrimă curse din ochiul cel negru al ... palat cântece mândre și senine. Făt-Frumos se sui-n luntre și, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale şi arta Idealurile sociale și arta de Constantin Dobrogeanu-Gherea Am zis în articolul meu Asupra criticii științifice și metafizice că un scriitor în general are datoria să răspundă la observațiile ce i se fac, dar câteodată, în cazuri excepționale, această datorie de a răspunde se preface în datoria de a tăcea. Tocmai într-un astfel de caz sunt față cu dl Philippide, care în numărul festiv al Convorbirilor literare a scris în contra mea un articol, Idealuri , articol confuz, fără început și fără sfârșit, cu o mulțime de chestii abordate însă fără șir, fără sistem, fără o ... de a face cu chestia, le eliminezi una câte una și răspunzi numai la rest, dacă mai rămâne, rest care trebuie să fie în chestie, dacă ai eliminat cu stăruință tot ce nu e. Dar pentru a vedea ce e în chestie și ce nu e, trebuie să vedem de ce e vorba. În articolul meu Morala și personalitatea în artă [1] , articol la care a răspuns și dl Maiorescu, am studiat importanța unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... cunoștințe, prin convorbire cu alți oameni. Se înțelege că dacă un organ ce trebuie să împlinească o funcție trebuie exercitat, el trebuie să fie exercitat în anumite margini după care începe osteneala și chiar degenerarea organului; se înțelege că trebuie înlăturat surmenajul fizic și intelectual — în acest caz munca în loc de plăcere va aduce durere și, în loc de reparația organismului, va aduce degenerarea lui, dar în marginile normalului e neîndoielnic că munca-exercițiu e necesară organismului și plăcută. Cu totul altceva e cu munca creatoare (adevărata muncă, cum zice Ferrero). Aceasta ... societatea și care totodată ajunge cel mai aprig propagandist practic al ideilor create de el. De altfel, aceste feluri de muncă pot să treacă una în alta. Astfel, noi am văzut cum munca creatoare trece în munca-exercițiu, asemenea și aceasta din urmă, acumulată și concentrată, poate să se prefacă în cea dintăi; mai mult decât atâta: munca-exercițiu e chiar baza pe care se dezvoltă cea creatoare. E vădit că pentru a crea ... De altmintrelea aceasta nu ne interesează acuma. Ceea ce ne interesează e faptul indiscutabil că în activitatea artistică munca creatoare predomnește aproape exclusiv. După cum ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE POȘTĂ Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține ... ești... nu fii de diochi... (Închide oblonul și zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacșiș bun... câte un fifirig de om... (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!... cine știe?... la vro crâșmă poate... (În parte.) Hei, că nu-s și eu cu dânșii! CHIRIȚA: O fugit și m-o lăsat lată în ...