Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI RIDICAT
Rezultatele 461 - 470 din aproximativ 693 pentru CEL MAI RIDICAT.
Ion Luca Caragiale - Vizită...
... la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a răspuns că de la o vreme i se urăște chiar unei femei cu petrecerile, mai ales când are copii. — Să-ți spun drept, cât era Ionel mititel, mai mergea; acu, de când s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup eu de el; trebuie să-i fac educația. Și nu ... tragi? mă-ntrerupe maiorul lucrând cu lingura în cheseaua de dulceață... — Ajunge, Ionel! destulă dulceață, mamă! iar te-apucă stomacul... Maiorul ascultă, după ce mai ia încă vreo trei-patru lingurițe; apoi iese cu cheseaua în vestibul. — Unde te duci? întreabă mama. — Viu acu! răspunde Ionel. După un ... de rață. — Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ți-am spus să te-astâmperi... Vezi? ai supărat pe domnul!... aldată n-o să-ți mai aducă nici o jucărie! Apoi, întorcându-se către mine, cu multă bunătate: — Nu e nimic! iese... Cafeaua nu pătează! iese cu nițică apă caldă ... nimica! zic eu. Apă rece! Îl stropesc bine, pe când mama pierdută își smulge părul. — Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și mai ...
Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul
... — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște. Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător, Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante... Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar, Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare: Uimit se uită dânsul și se mai ... și cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, Și, stând să-nceapă danțul, ridică-n tact piciorul... Tresare cavalerul, înnebunit de-amor. Mai pătimaș își strânge la piept acum odorul. Atunci, fără de veste, luminile dispar, Și iarăși cavalerul tăcut și solitar, Se pomenește-n trista poetului chilie ...
... — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște. Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător, Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante... Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar, Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare: Uimit se uită dânsul și se mai ... și cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, Și, stând să-nceapă danțul, ridică-n tact piciorul... Tresare cavalerul, înnebunit de-amor. Mai pătimaș își strânge la piept acum odorul. Atunci, fără de veste, luminile dispar, Și iarăși cavalerul tăcut și solitar, Se pomenește-n trista poetului chilie ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ... ploaie… Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare, Umbras morții se întinde tot mai mare și mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire și în fața și în coaste, Căci se clatină rărite șiruri ... Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprîncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mîndru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprîncenele. Și să știi că-s sănătos ... sărut, Doamnă, frumos“. De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii… În izvoadele bătrîne pe eroi mai ...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... vreme nu vorbesc, gândurile lor umblă departe pe cărările pe cari ei le-au bătut odinioară în tinerețe, întovărășiți de Costică Panaite; și cu cât mai mult umblă acele gânduri, cu atât le reînviază în față, din ce în ce mai palpabilă, figura vechiului prietin cu toate atributele ei caracteristice. Când figura amicului Costică s-a-ntrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi ... Costică!... Costică este!... — E Costică! strigă prietenii, și se ridică toți trei, și se reped să-l ia-n brațe, și-l sărută care mai de care cu mai multă căldură. Dar Costică se-ntoarce cătră birjar: — Și ce poftești acuma? — Încă un franc. — Ce! ești copil!? Și zicând aceasta, dă ... C-eșt' copil? Și ancheta își reia cursul. Moșia unde Costică face „agricultură de fân și de prune", este așezată într-unul din cele mai sălbatice și mai sublime puncte ale Carpaților; acolo, în creierii munților, trăiește el de atâta timp foarte mulțumit, departe de zgomotul Capitalii... — Bine, Costică, vara ca vara ... Capitală munteanu lor. Nu le trebuie multă stăruință, ca să obțină satisfacție curiozitatea lor. Costică a venit aci cu o petițiune iscălită de ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița
... sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată ... făcu ban al Craiovei pe vornicul Pârvu, fratele Barbului, și după dânsul Moise I-i îi dete de soție pe sora sa, vrând să aibă mai de aproape puternica familie a Pârvuleștilor, care era groaza mai multor prinți; dar rudenia aceasta nu fu destulă ca să sprijinească pe Moise împotriva furtunii ce cruzimea lui ridicase asupră-i, și banul Pârvu dimpreună ... ne mângâiem, hotărârăm a vizita pe pustnicul ce locuiește în munte în susul mânăstirii; un părinte bătrân ne sluji de călăuză. Ne trebui mai mult de un ceas până să ajungem, poteca era strâmtă, înainte și în dreapta prăpăstii, în vale râul ce poartă numele mănăstirii, împotriva stânci râpoase ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... numai atâta am vrut, să fiu lăsată în casa mea a munci, a-mi lumina mintea și a-mi ridica sufletul, ca să arăt ce ajutor aș putea aduce și eu la fapta mare a binelui și a mai-binelui, pe care a poruncit-o Dumnezeu omenirii... S'a oprit și a oftat adânc... Vorbise așa de cuminte ... și mai adânc pe de alta... Când să zic Doamne-ajută, mă pomenesc, în casa asta, cu zavistie și vrajbă între copiii mei. Acu nu mai am vreme și gând să fac pace cu potrivnicii: trebue să mă sbat cum să-mi împac copiii dușmăniți între ei, că parcă ar vrea ... nobilă mamă ! m'am gândit. Ce sărbători mâhnite !... Ce să-i zic eu, un drumeț străin ? Cum o pot eu mângâia ?... Nu, nu vreau să mai rămân în așa tristă casă ! Adânc pătruns de respectul durerii, am sărutat mâna mâhnitei mame, și atât i-am putut zice: - Nădejde ! - Ei ! dragă domnule ... mi-a răspuns ea, ștergându-și cu colțul măramei, ochii adânciți și cuminți; aia, nădejdea, aia n'am să mi-o pierd eu niciodată ! - ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... a sa maică duioasă. Însă răsunetul numai ruga mea au repetat; Iar când după miezul nopții luna se întunecară De negurile cernite ce se ridica din vâi, Eu mânios pe Gafița că cumplit mă defăimară Și plângând cu de foc lacrimi acest fel o blestemai: "Dumnezeu îmi este martor de ... de omăt încărcați, Încât mesteacănul geme, se zbuciumă, se-ndoiește, Se rumpe și trăsnind cade peste brazii dezbinați; Iată-ncetă și izvorul în munte să mai răsune, Ca când îl cuprinse moartea, val peste val înghețând; Asemenea și șivoiul ce curgea cu repegiune, Cu butucul rumpt de dânsul, se încleștase sleind ... se prefăcu... Într-acest fel totdeauna sufletele ovilite Sunt îmbulzite de scârbă, se bântuiesc ne-ncetat, Până ce cad ca o jertfă sfărmată și umilită, Mai ales când pierd speranța, fiind cugetul pătat. Iată-ncepu să mijească și a zorilor ivire, Pe măgurile-nalbite a munților pregiurași ... Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce mi-ați dat? O, maică, ce mai plângi încă fiică plină de păcate!... O, milă! o, dragă tată! demnă sunt eu de iertat? Demnă sunt de îndurare? vrednică-s de-a ...
... Pentr-un nimic oricare, cu lumea să mă lupt De-ar fi să mă strivească puterea-i dedesupt, Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic... Doar genele-ți umbroase în visu-mi se ridic. Puțin îmi pasă dacă cu mine voi spori Mulțimea care numai se naște spre ... viscolire sălbatecului cânt Își scutură copacii frunzișul la pământ, Căci sufletu-mi copil e al viscolelor reci... Tu, ramură-nflorită, pe visul meu te pleci. Mai e încă în mine ceva de amăgit? Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit, Trecutu-mi de durere prea este uniform Ca ...
... pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvârtit Și pe loc a măcinat Tot grâul cel secerat. Mânați, măi, hăi, hăi! S-a sculat apoi nevasta bădicăi și s-a dus în cămară, A scos ... Alb ca fața lui Hristos, Și mi l-a rupt drept în două Ca să ni-l deie tot nouă.. De urat am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera, Și-s cărările-ncurcate Și casele depărtate Aho! Aho! plugul badei cu 12 boi Iată-ne ... adaugă și următoarele versuri: Noi din suflet vă dorim Acum și până murim Câte paie sus pe casă, Atâția galbeni pe masă, Câți cărbuni în cel cuptori Atâți mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vaci a făta. URARE DE DIMINEAȚA ANULUI NOU Anul nou cu fericire Vă dorim ... mijlocul cu brâie de lână roșie, sau cu chingi late de piele, țintuite cu bumbi de alamă. Ei pretind că puterea omului e cu atât mai mare cu cât șalele sunt mai ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... înțelege bine interesele cauzei naționale înseși. În acest timp, d. E. Brote, tovarășul de exil voluntar (expresie proprie a d-lui Brote, adică mai bine zis improprie), continua a crește colectivist de cea mai fierbinte temperatură. D. Brote se lasă ipnotizat de d. Dim. Sturdza. D-l Brote devenea pentru d. Dim. Sturdza, un medium, ceea ce era frumoasa ... cu respectivii. Și musiu Brote în sus, și musiu Brote în jos, și intimitate, și familiaritate, și cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai înalte din București, nu mai face brânză la ferma din Rășinari. D. Brote desvoltă sus de tot teorii politice în loc să-și expună vitele la o expoziție regională. D ... cu bunătate mâna tovarășului său de nenorociri politice și începe să-i dea o lecție foarte înaltă de patriotism și de diplomație. D. Brote face mai întâi tovarășului un elogiu asupra geniului d-lui Sturdza, cel mai mare român, cel mai inteligent bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând ...