Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEL MAI ADÂNC

 Rezultatele 481 - 490 din aproximativ 589 pentru CEL MAI ADÂNC.

Grigore Alexandrescu - Nebunia și amorul

... întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simți durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă pornește L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguiește; Cu ea toți ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... mi se cuvenea oarecare întâietate la împărțeala părerilor de bine, pentru că eu îl știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. Nea Budulea, înainte de toate, avea un picior mai scurt decât cel- lalt și era un om scurt, gros, rotund la față și zâmbea mereu când vorbeai cu el. Fără de dânsul nu se putea nici un ... nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și ... fericit și, întorcându-mă acasă, i-am arătat mamei cum zice Huțu ca să stai într-un picior și i-am spus că Huțu e cel mai mare în școală și că a vorbit cu mine și c-a zis că eu stau mai bine decât toți ceilalți într-un picior. După aceea m-am dus iar la școală. Mama-mi dăduse două pere, una pentru mine, alta pentru ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

... eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite ... gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă ... tiranie, La darurile tale eu nu simt bucurie, De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită, Să știe ... se face fire, simțirea amorțește Și trăiesc în durere ca-n elementul meu. Dar aș vrea să văz ziua pământului vestită, Să răsuflu un aer mai slobod, mai ...

 

Iacob Negruzzi - Durere

... o iubesc. Cum o viață-n veci frumoasă      Eu în ochiul său citesc. De-atunci gura-i surâzândă      De-atunci nu mi-a mai vorbit Și ochirea sa cea blândă      Crud și rece m-a privit. Și de-atunci durere-amară      Ce mă arde ca un foc ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ... neomenos, Că a șefului Arhivei pană noi o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va ... de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă or mai trebui. Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit, Mortului face onoare, căci mult s-a împotrivit: Și s-au găsit ... că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă în mâna eroicului Sion. Ce s-a întâmplat în urmă eu nici am ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai ... nepăsarea guvernului care permite vecinilor de a strămuta necontenit linia de fruntarie a țării în paguba noastră. Unul din noi însă, mai mult admirator de podoabele naturii decât de faptele oamenilor, întrebă pre călăuzul nostru cum se numea stânca dreaptă, ca un zid, lângă care ne aflam ... timpul strămoșilor, un străin, pribegind de la dealul Corbului dinspre Borsec, a venit să se așeze la Bicaz. El își dură o căsuță mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul ... o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de aer, căci tătarii îi călcau pe urme. Corbița, înspăimântată, nebună de groază și de ...

 

Traian Demetrescu - Floare de drum

... drum Floare de drum de Traian Demetrescu Pe-o margine de drum, departe, Ca un pribeag pierdut în lume, Creștea o floare solitară, Ce poartă cel mai dulce nume. Înstrăinată-ntr-o mulțime De ierburi șide grâne-nalte, Părea batjocorită, moartă, Uitată, printre celelalte. Sub vântul ce trecea zburdalnic Ea s-apleca ...

 

Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru

... statornic. Duminecă seara multe scene s-au jucat așa încât părea că un actor vorbește din pimniță și altul din podul casei; iar când vorbeau mai mulți era și mai ciudat. La o întrebare șoptită, un actor poate răspunde într-un glas cât vrea de tare, însă nu într-un glas mai înalt sau mai adânc decât glasul căruia-i răspunde. Apoi ar mai fi de dorit ca figuranții, coriștii și rolele de a doua și a treia mână să se arate ca făcând parte ... și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limba frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mângâicios. Despre Iulian și Mateescu nu vom vorbi. Oricine îi știa mai presus de rolurile pe care le aveau în Ruy Blas, și nimeni nu se îndoia că vor da strălucire hainelor în care se îmbracă. Nu ... este un actor român făcut oarecum anume pentru rolul lui Don Guritano, atît de binecunoscutul Chicicovici, Hagiescu [12] . Nu voim să zicem că Plagiescu juca mai bine ori ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea ... a împărăți peste o țară așa de mare și bogată, ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru. Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice : — Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc ... sfântul Așteaptă s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea: La plăcinte, înainte Și la război, înapoi. Fiul craiului cel mai

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... primit ghe la onoratul ministeriu următorul țircular: „Domnule director, În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată și mai cu seamă masele populare sunt adânc mișcate de profeția savantului Falb asupra sfârșitului lumii prin întâlnirea pământului cu cometa lui Biela. Ministeriul vă invită dar cu onoare a face ... urmare, e proboluit cu metoaghele moghearne cum că comeata este totdeuna în minus: despre o inflămățiune dară nu poate fi vorba. No! acum conzistenția. (Și mai volubil:) Conzistenția comeatii conzistă din materia cea mai faină din toate puncturile de vedere a senzurilor noastre; mutachis mutanghis, mai faină decât o beșică de săpun, mă rog! Materia în jenăre e doar ceva, mă rog, carele nu esistă, ci e mai apoi numa o însușire a lucrului în sine carele iaste o enerjie, carea nu se știe și pe carea semper ignorabimus ! ... Aceea apoi ... urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m-ai? (Copiii devin din ce în ce mai impacienți și mai zgomotoși.) Profesorul: De aceea trubuie că să avem pântru știință cel mai ...

 

Alexandru Macedonski - Avânt

... Alexandru Macedonski - Avânt Avânt de Alexandru Macedonski Precum în largul mării corabia s-oprește Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda ... Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar ... triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>