Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CEEA CE PRIVEȘTE
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 633 pentru ÎN CEEA CE PRIVEȘTE.
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Adio (Eminescu) Adio de Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele ... Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor treacăt să apuc Acele dulci cuvinte, De care azi abia mi-aduc Aminte. Căci ... n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei de-ntâi Eu n-o voi mai privi
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... glorios de vitejiile lor. Toate ușile și ferestrele se deschideau înaintea alaiului domnesc și de prin toate se întindeau covoare și se aruncau flori. Ajuns în curtea bisericii, domnul descălecă, și la ușă fu întâmpinat de norod și de mitropolitul țării cu crucea în mâini. El sărută crucea, spuse norodului un cuvânt bun, apoi intră în biserică și se așeză în strana domnească, care era mai înaltă decât celelalte, lucrată în săpături poleite și împodobită cu armele țării. Doamna se puse din a dreapta lui, iar lângă treptele stranei domnești stătea în picioare domnița Ruxandra, ca un înger de pază, cu o carte de rugăciuni în mâni. Mitropolitul începu slujba divină; bolta Trei Ierarhilor răsuna de cântări; frunțile credincioșilor erau plecate spre pământ, când, deodată, întocmai ca o nălucă venită nu ... temeliile bisericii. Fruntea sa era încrețită și amenințătoare; nările sale se băteau la fiecare răsuflare; pe buzele sale era semnul cruzimei și al îndrăznelii, dar ce avea el mai înfricoșat erau ochii săi încruntați, în fundul cărora părea că se luptă o furtună de patimi. Un fior trecu prin inimile tuturor la vederea acestei arătări omenești. Nimeni nu cuteza să ...
... păreche a însurățeilor prin sălbătăcia munților plini de furtuni, de dihănii și de oameni neciopliți? Trebuia să sufere osteneli grele, să-și moaie picioarele în păraie, să prânzească ades la tulpina brazilor, pe care ea nu-i văzuse decât prefăcuți în mobile, și ce e mai mult trebuie să sufere tot soiul de grobieni. Cu toate aceste, amintindu-și dătoria ce avea de-a priveghea asupra neispititelor tinerețe ale Elenei, a cărei singură protectoare era ea, căci în spulberatul de Alexandru nu avea nici o încredere, ea se hotărî să sufere tot, numai să nu o părăsească în această grea cumpănă a vieții. Astfel, în ziua pornirii ea umplu trăsura cu perini și merinde, se îmbrobodi bine, luă în buzunări tot soiul de mirodenii și doftorii și se sui împreună cu nepoții ei, așezându-se, se înțelege, în locul cel mai bun, căci oricum și de dânsa îi era milă. Caii plecară în pocnitul biciului într-un nour de colb, și peste câteva oare, orașul după a cărui îndemânări duduca Balașa ofta în
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... cât sunteți de galant! cum să vă mulțumesc? — A! nu e nimica, doamna mea; călătorii sunt datori să se ajute între dânșii în contra accidentelor, tâlharilor și vameșilor... A! și dacă ați ști ce plăcere simț când pot înșela pe vameși, pe cari nu-i pot suferi și cu care am de furcă așa de des! Din vorbă-n ... mâna stângă paltonul și înaintează cu pasul sigur; doamna îl urmează plină de încredere și de recunoștință, stăpânindu-și cât poate mai bine emoția. Sunt în fața revizorului: — Domnule revizor — zice galantul cavaler — dați pe doamna aceasta în primirea revizoarelor... s-o scotocească bine: are în căptușeala corsajului dantele de peste cinci mii de lei [sic]. Rog să se facă procesul-verbal și să nu se uite tantiema mea de denunțător ... la următoarele cuvinte pronunțate cu toată liniștea și dignitatea cerute de o așa subțire situație: — E de prisos să mă caute, domnule revizor; ceea ce a spus acest onest tovarăș de călătorie este exact. Trec eu singură în ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... Mihai Eminescu - Minte şi inimă Minte și inimă de Mihai Eminescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Â Ce privești în jos smerită, Că te mânii te prefaci, Când îți zic că el îți place Și că tu demult îi placi. Voi jucați în comedie Rolul vostru de-nțelept, Dar de ce unul la altul Vă uitați atât de drept? De ce, când pe neașteptate El sosește uneori, Rumenirea face locul Unei gingașe palori; Și privești cu ochi nesiguri, Sânul crește făr să vrei? Dar vă stingeți ... mă lese-n pace, Nu voi să mă cuprindă; Iar el râzând răspunde: Â O, uită-te-n oglindă Și spune-mi dacă omul Găsind în a lui viață Odor așa de dulce Nu l-a cuprinde-n brațe? Îi zic: mă lese-n pace, Ce are cu-a mea gură, Cu ochii mei ce are, De-a merge nu se-ndură? Iar el râzând răspunde Că nu cunoaște mila; De nu-i voi da de voie Mi ... o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine. Și le-o dă ...
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
... Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce ... înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii ...
Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare
... Ştefan Octavian Iosif - Înşiră-te margăritare Înșiră-te margăritare de Ștefan Octavian Iosif — Au fost odată trei secerătoare Ce se iveau din lanuri pân-la brâu — Trei flori ce-acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a zis atuncea fata cea mai mare: ,,De m-ar lua pe mine-aș fi în stare Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..." Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și-a zis atunci copila mijlocie, Străfulgerând cu secera, pripită ... mpărăteasa — ajunsese cersetoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și s-a făcut țiganca-mpărăteasă, Iar cei doi frați, uciși de ea cu ură, În locu-acela unde-i îngropase, Doi dafini auriți se prefăcură... Când i-a văzut, a prins-o spaimă mare... Înșiră-te ... spunem trista noastră întâmplare, Înșiră-te frumos, mărgăritare! Plângea cu hohot biata-mpărăteasă Într-un ungher, cum asculta acestea, Iar împăratul crunt se-ntunecase Înțelegând ce
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... și toate aceste fapte nelegiuite le-a desăvârșit prin porunci arbitrare și împotrivitoare atât obiceiurilor și pravililor pământului, cât și cuprinsului Reglementului! Fraților! În mijlocul atâtor nenorociri, în sânul atâtor rele, țara noastră gemea cu durere, țara, împinsă pe calea pieirii de părinteasca mâna a domnului, se zbuciuma în agonie, când deodată soarele libertății ce s-a ridicat asupra Europei a aruncat o rază și în părțile noastre. La acea lumină mântuitoare, toate clasele societății s-au trezit ca dintr-un somn adânc și dureros și văzând rănile de care erau ... dovedește prin silnica depărtare din sânul Camerei a domnului Lascar Rosetti, deputatul ținutului Fălciu, și prin numirea arbitrară a altui deputat în locul său; precum se dovedește prin înființarea unei aspre cenzuri de care nici se pomenește în Reglement; precum se dovedește prin toate zilnicele nelegiuiri ce domnesc atât în ramurile judecătorești și administrative, cât și în întrebuințarea banilor bugetului; precum se dovedește prin slobozirea arbitrară de ofisuri, fără de a fi mai întâi supuse Adunării; precum se dovedește prin ... își vând cugetul și Patria: Obștea, spre a stăvili întinderea unui rău ca acela care degradează caracterul nației și îl acoperă de rușine ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... de către Alexandru cel Mare. Cine nu știe că acest falnic izbânditor purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir; și ce este Iliada altă decât o istorie în versuri, cea mai veche și cea mai frumoasă din toate! Fără a merge în veacuri așa depărtate, nu s-a văzut mai în zilele noastre un alt Alexandru, Carl XII, deșteptându-și geniul spre izbânzi și slavă prin citirea vieții Macedoneanului, scrisă de Quint Curție? Care, dar, împărat ... împrăștiat; noi n-avem încă publicată în limba națională măcar o istorie universală, și ce vorbesc de istorie universală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și, cu toate acestea, tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ... ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, pământul ni s-a sfâșiat, driturile ni s-au călcat în picioare, numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm dreptățile. Domnilor, când aș fi așa de norocit să dezvoltez mai mult în
... pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde. Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însîngerează frunza viilor și a ... o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decît celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cînte un cîntec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie. Cîntă fantoma, și deodată, de pe poarta de la intrarea tăpșanului, un șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate, se ivește și umple parcă platoul. Roată lîngă roată apoi se învecinează și rîsete clare încep să sune. Plecate peste marginea trăsurilor deschise ... cîntecele priveghetorilor se amestecau cu ale viorilor ascunse prin boschete. Era ostrovul binecuvîntat, în care se aciuiase boierii noștri mari, ultimii păstrători ai unei lumi ce ...
Ștefan Octavian Iosif - Excelsior! (Iosif)
... i ochiu-ntunecos Sclipea ca paloșul tăios, Și, ca din corn de-argint, senin, Suna cuvântul cel străin: Excelsior! Lumini de prin bordeie, rar, Băteau în față-i, și, bizar, Ghețarii-n noapte străluceau, Și straniu buzele-i șopteau: Excelsior! — E un prăpăd în munți acum! — Îl sfătuiește-un moș pe drum — Pârâul e șivoi turbat... El murmură ne-nduplecat: Excelsior! — O, vin', o fată i ... a șoptit, La pieptul meu, pribeag trudit! În ochi-albaștri-nlăcrimați Privește-oftând, înalț-un braț: Excelsior! — O, nu intra-n brădetul des, Lavinele în drum îți ies! Îi strigă-n vale un păstor. El pasă drept, nepăsător: Excelsior! Și-n zori, când clopotul din schit, Vibrând sonor și lămurit ... glas a răsunat: Excelsior! Și câinele-a descoperit Un pelerin întroienit. Pe pieptul său un steag — drept scut — Cu-acel cuvânt necunoscut: Excelsior! Și tainic mortul surâdea Spre soarele ce