Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA (DE LA)
Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 643 pentru LUA (DE LA).
... Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului, unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața cea mare, unde lumease adună din șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că ... era mititică, pășea mărunt, vorbea scurt și apăsat, avea nas nu tocmai mic și o căutătură aspră și scrutătoare, dar se muia când vedea lacrimi de văduvă: ea a stăruit ca maica priorița s-o primească pe Persida și pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai și alergat pe la dl Hubăr, economul orașului, ca Mara neapărat să capete arânda podului. Erau creștinești faptele aceste, dar ea tot nu putea să fie mulțumită de a le fi săvârșit. Sidi era, ce-i drept, foarte deșteaptă și, din clipa când se despărțise de Trică, se făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, s-o ții pieptănată și cu mâinile curate, nici s-o aduci la buna-cuviință. Apoi Mara venea mereu pe la
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... tot ce am pe inimă, că tu ești bun de sfat. Poate ț-oi da și eu vrun sfat care ț-a veni la socoteală. știu că n-a fi vrun lucru de spăriat. Ien spune, dă. TERINTE: Da dacă nu-mi e voia să-ți spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ți pasă ție? MIRON: Bre ! așa faci tu cu cumătru tău? Bine! TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă ... zice că eu ascult șăgile cuconașului, și barbatu-meu zice că tu-i ești dragă. VOCHIȚA: Auzi nătărăii! pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. Sărmanilor bărbați, sunteți buni de legat la gard! DOMNICA: Nătărăi, fa, și nătângi, nătângi! VOCHIȚA: Cei mai gingași se arată Pană nu-s căsătoriți, Dar cum s-o-nsurat, îndată Să și ... A! iaca merloiu. Teci că videm acu. Scena 11 Țăranii (în clopotniță), Lionescu LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu silit a șidea la blăstămata astă de țară, unde mor de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... a oricărei impresii artistice, încât tot ce o împiedică și o abate este un dușman al artei, îndeosebi al poeziei și al artei dramatice. De aceea poieziile cu intenții politice actuale, odele la zile solemne, compozițiile teatrale pentru glorificări dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... zioa de Paști. Drept acĂ©ia, pentru acel lucru avem datorie mai vârtos și trebue să zicem cĂ©lia ce ne va lumina domnul Hristos, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste cĂ©lia ce voiu să zic; și socotesc că de nu veț lua vreun folos din zisele mĂ©le, iară pagubă știu bine că nu veț avea. Din cĂ©le 7 taini ce ține sfânta și dumnezeiasca besĂ ... cei ce ne ținem mai mari, mai vrĂ©dnici, mai înțelepți și mai cunoscători, au mutat vrĂ©mea din săptămână în săptămână, petrecând, cu mâncări de toate fĂ©liurile, cu băuturi îndestulate și cu toate pohtele trupului nostru; iar de suflet n-am purtat grijă nicidecum, ca când am fi nesimțitori. Și tocma acum, în săptămâna ceastă de pre urmă ne ispoveduim, ca să ne grijim 3 zile și la Joi mari să ne cuminecăm. Iar ce fĂ©l de ispovedanie facem știe Dumnezeu, că mi-e rușine a o spune. Unii să ispoveduesc de frica vreunor întâmplări, alții pentru un obiceaiu, alții de rușinea omenească, alții de frica stăpânilor; alții iară au câte doi duhovnici, unul la țară și altul la oraș; la cel de ...
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... sunt destinate încăperile de sub ele? Cine n-a plâns la dărâmarea monumentalului Turn al Colței, operă titanică a soldaților învinsului de la Pultawa, zvăpăiatul erou nordic, victimă a unui glonț până acuma rămas anonim, Charles Douze, cum zice patriarhul de la Ferney, cum zice marele și nemuritorul Voltaire? Și cine n-ar fi în stare să strige: sacrilej! de trei ori sacrilej! când ar cuteza cineva să se atingă de bisericuța Stavropoleos, modest ascunsă la spatele giganticului Palat al Telegrafelor, Telefoanelor și Poștelor — și acela o minune! — de acea mică bisericuță, acea perlă fină de artă bizantină, acel exemplar unic de o puritate de stil impecabilă, care înlocuiește maiestatea greoaie a catedralei gotice de sub cerul plumburiu al Nordului prin o grație particulară a operilor ivite, Ă©closes, sub cerul totdeauna limpede, cald și albastru ca peruzeaua ... monument, în fine, care are, pe lângă farmecul frumuseții artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriță... Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitat multe feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă strașnic! Contractul de chirie se rostea așa: "D. Ghiță Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa stimabilei doamne ... Dobitocule! - I! I! Mai stăi și tu! Am sfârșit toate vocalele și am nevoie a recurge la consune. Măi, ai înnebunit tu?! - Cum de ai îndrăznit, Spițerule, să te muți în casa Anicăi? - Mă tem că-ți place cucoana Ana?... - Te provoc la duel. - Și la duel, și la quadrille ! Desprețuiesc numai solo și trio. - Ia lasă gluma
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină ... făcând la planuri se-nvârtește prin ogradă Și trezește-n bucuria-i, din gândire somnoroasă, Pe-un clapon, mâhnit călugăr, cu-arătare pântecoasă, Fără creasta de mândrie, fără glas și fără coadă. Și făcând un paa! angelic, îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic:  ,,O! Apollo Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității ... cu privirile-ndrăznețe, Petit-crevĂ© blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe, Obiectiv cronicei zilei a găinelor monahe, Pe tipic îi face curte  Lovelace de ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... despre felul cum stau alte trebuințe în tagma duhovnicească. Pentru asta, mi se pare, e destul să urmez povestirea celor petrecute în Zaim în timpul de pe urmă, scoțând la lumină singurele fapte fără de
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de-dimineață. El era un om nu prea bătrân, așa de mijloc, cu fața întotdeauna rasă, și vioi, iar părul îi era tot negru, dar amestecat cu arginteala vârstei destul de înaintată, în care se afla el. Tot satul îl cunoșteala de un om foarte harnic și cinstit, așezat la minte. Moșu Dumitru se apropie repede de baba lui, mama Zamfira, și zise răstit: — Da scoală, bre babă, fi-ți-a de dormit, că-i crăpa. Iaca se trezește satul la lucru, numai tu dormi. Hai mai iute, zic, că păpușoi de curățit mai avem, slavă Domnului. Leneși mai sunteți tu și cu fecioru-tău, Doamne, Doamne! Mama Zamfira se trezi și cu răutate se uită la ... cu apă să fugă de ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa. Mirele scoate din buzunar vreo câțiva bănuți de argint și-i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărânduÂmă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând în sală, se puse pe scaunul de lângă mine. Ce schimbare în fizionomia sa nu de mult atât de sălbatică și acum atât de blândă și binevoitoare. — Ei, domnule, îmi zise el, ți-a trecut spaima și ți-a ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... mâine aminterea, și-n fiecare zi altfel. Se-nțelege că într-un târg cu obiceiuri statornice de pe vremuri, cu tradițiuni de autoritate, cu deprinderi de gust dezvoltat încet-încet și normal, acest fenomen, cu toată diversitatea capetelor, va fi mai puțin bătător la ochi decât într-un târg de curând ridicat, cum sunt cele americane și altele. Aci au năvălit și năvălesc pe apucate strânsură și adunătură, fără egală deprindere de gust, fără continuitate și unitate de tradiție și de nevoi publice, și care schimbă, la fiecare câțiva ani, și moravuri, și legi, și deprinderi, și costume, ca și unele spețe inferioare care leapădă la zăstimpuri pielea din vârful botului până-n sfârcul coadii. În târgul de vremi statornicit, micul debitant știe ce marfă caută, știe ce trebuie mușteriului cunoscut și credincios: ba îi merge chiar înaintea nevoilor; chiar i le provoacă ... desina fin și mai ales zugrăvea cu succes flori și păsărele: liliacul alb și vânăt și rânduricile erau subiectele de predilecțiune. La urmă, lua lecțiuni de sculptură și, după spusele profesorului, avea multă dispoziție — în câteva luni modela busturi după natură. Poezie, muzică, pictură și sculptură — patru arte, cu ...