Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEA MAI MARE PARTE
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 789 pentru CEA MAI MARE PARTE.
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe ... oțel de-un lat de mână pe-al spadelor tăiș, Să pot tăia cu ele cum vreau de-ndemânatic, Un cal, apoi voi prinde pe cel mai furtunatic, Și voi zbura ca vântul, ca gândul de turbat, Și voi răpi pe fata lui Stâlpeș împărat! Trei zile numai! Vreme destulă-i doară ... pe paloș ce lucea, Și caută cai, cu-aripi de spaimă și-ntunerec; Și-otrăvuri pun pe spate și-n pante se înferec. Dar zmeul cel mai mare, al căruia palat Pe șeptezeci și șepte de munți era durat, De-abia primi cuvântul de fata-mpărătească, Când el a fost de ... ard fagii cu foc când îi împresuri. Pe când stătea cuprinsă de-atâtea nențelesuri, Un nor porni pe ceriuri, greu nor de la apus, Crescând mai greu, mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească ... batjocorî pre dîînsuuul ! Aș ! pace ! Parcă era mort balaurul acesta. Dibuind pînă la capătul celîlalt al patului, dete peste muiere și zise : - Marea aceasta, este mare și laaaatăăă ! Învîrti mîinele pe dasupra copiilor ! - Acolo, juvini mari și mici, maari și miiiici... corăbiiile umblăăă ! Și încredințîndu-se că dorm toți ca niște ... se coboare pe scară, tremurîndu-i mîinele, de frică și de frig, îi scapă o slănină. Slănina răbufni în niște străchini și le sparse cu mare zgomot, să se fi dășteptat și pietrele. Și pravoslavnicul făcu o cruce și zise: - Întristat este sufletul meu pîna la moarte ! Doamne, păzește-mă de ... prin păr și dînd de sînge : - Unsu-ai, Doamne, cu unt, cu untdelemn caapul meeeu ! Și bietul păgubaș, auzindu-l și văzînd că nu-l mai ...
... clipa aceea a înțeles toată zădărnicia vieții; toată nădejdea i se stinse. Atunci numai a priceput că singurătatea e puterea cea mai mare a luptătorului. Singur, cu tine, fără patimi, fără ură, tu, în fața ta! Și-a lăsat nevasta. Și colo, prin ușa ... pe locotenentul-colonel Stavăr, comandantul unui regiment de călărași ce pornea la Plevna așa se zărea pe dânsul... Niciodată nu s-a simțit mai mare ca în dimineața de primăvară când și-a încălecat calul și când, scoțând sabia ascuțită, știa că se duce la moarte. Și sub ... culca la stingere, când odăile mari parcă se umpleau de cântecul duios al odihnei... De când zăcuse bolnav greu în pat, de când nu se mai putea mișca decât întors de brațele servitorului ce-l îngrijea, viața i se întunecase cu totul. Nu mai putea privi nici pe fereastră, nici odăile nu le mai cutreiera. Simțea că se duce, dar el cunoștea bine moartea. Nu se temea de dânsa. O aștepta și parcă-i părea rău că nu-i ... se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui ... noștri țânțari săvârșeau niște manevre de atac asupra unui broscoi ce se lăfăia cu pântecele la soare. Aceștia erau tinerii soldați ce învățau tactica militară. Mai de-parte pe luciul apei se întindeau ca o ceață miriade de bacile și monade, ale căror corpuri cristaline vopseau apa în felurite cuÂlori metalice. Făcând ... de-a valma. OameÂnii mor, nevăzând pe minerii ce-i ucid, căci vederea omenească e tâmpită, neputând străbate cu văzutul pe cele mai mici creații ale naturii. Cu cât animalul e mai voluminos, cu atât e vederea lui mai mărginită. Noi vedem aceea ce nu vede nici pasărea, și pasărea vede aceea ce nu poate vedea nici omul. Uită-te pe luciul apei sub ... ...
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... și nici să stăm la îndoială când, pe negândite, ni se ivește prilej de petrecere; să mergem cu voie bună, daca n-avem altă treabă mai serioasă de făcut - zic mai serioasă, fiindcă, în viața noastră scurtă și trudită, nici petrecerea nu e ceva atât de neserios cum spun câțiva înțelepți, unii ursuji și alții fățarnici ... toții și, care mai de care, îi urăm: - La mulți ani, Costică! cu noroc, sănătate și veselie!... Și cinstit socru, dragă Costică! Pe urmă, din parte-mi, îi cer scuze că am uitat să-l felicit, fiindcă, necâzând sub prescripțiile legii repausului dominical, nu țin niciodată socoteala sfinților. Costică se-ntoarce ... țal!... Aperitive, 18; baterii, 8; șampanii, 12, și 22 pachete de regale... și 5 rânduri de marghilomane. Foarte - cum m-aș putea exprima în termeni mai aleși, adică mai potriviți? - foarte... gata, coborâm frumos, însă pe tăcute - nu o tăcere lugubră, totuși solemnă... Ne reculegem. Ajungem jos, unde moțăie câțiva birjari, pândindu-și prada ... zboară afară din trăsură, înapoi spre Iordache. - Bi'jar!... pă'ria lu'nea Iancu! Oprim... Birjarul mi-aduce pălăria. Costică mi-o pune pe cap... mai îndesat... ca să nu-mi
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi ... organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică și numai făptura ochilor noștri ne face s-o ... introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — și mai ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența ... Feuillet, pentru lirismul de cinovnici binecrescuți al lui Sully-Prudhomme și CoppĂ©e. Firește, spre optzeci de ani a reapărut, în forme mult mai terne, mai insipide și molâi, încercarea debutantului de a-și desfășura copilăria în manieră oarecum englezească, îndulcită și dreasă cu sentimentalism parizian, burghez și bulevardier ... însă vorba lui numai ca o aluzie la istoria satirică a Franței. Lîle des Pingouins este enciclopedia humoristică universală a celor mai fundamentale, mai obraznice, mai pompoase prostii, în care indispensabil dospește piftia nediferențiată a speciei, homo stupidus et sollemnis, primatul deformat, care, suficient și caraghios, se trudește să ...
... oaspete binecunoscut al Slănicului, Nicolai Codreanu, un tip sui generis, care întinse și el picioarele spre turc așteptându-și rândul. Codreanu, dintre toți vizitatorii era cel mai credincios și mai habotnic slănicean. De vro 20 de veri de-a rândul n-a lipsit o dată să vie săși ieie în fiecare ... se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu ... un foșnet înfiorător, prelung, care se urca în sus pe trunchiul bradului sub care mă aflam și puse în mișcare toate crengile lui. Acum nu mai era de glumă. Ursul se suise în copac, și fiindcă în primejdia mare vine și curajul mare, imediat am sărit câțiva pași în lături de copac, ca să nu-mi cadă cumva dihania în spate, am pus pușca la ochi și... O ... vro trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni, ca după orice primejdie trecută, curajul la loc, ba încă îmi reveni mai ...
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
... Ion Luca Caragiale - Crucea şi semiluna Crucea și semiluna de Ion Luca Caragiale Luna strălucește ca o lampă mare, Revărsând splendoarea-i până-n depărtare. La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă; Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă. Dar ca și stejarul mândru de la munte, Mircea-și netezește nobila sa frunte, Și ca și stejarul mândru când înfruntă Crunta ... vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân, Dar am suflet tânăr, că mă știu român. Vrea ca să ne-ncalce cruntul Baiazet, Fluturând șalvarul marelui profet; Vrea ca să ne-ncalce ... nu voi să tratez! Mergeți dar cu toții, bravii mei ostași! Sigur sunt că mâine unul n-o fi laș! Fiți îndată gata atât vă mai zic: Fiți la înălțime! și mai mult — nimic!â€� Și zicând acestea, cupa lui ridică; Din ochi, două lacrimi în cupa lui pică, Lacrimi de iubire pentru țara sa, Ce ... întrarmez. Chiar în zori de ziuă lupta s-a încins: Ilderim trufașul se declară-nvins; Vede că nu merge nazuri a ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
... nocturne, și-au dat rendez-vous -uri clandestine în anumite unghere ; își au și ele partizanii lor, căci așa sunt făcuți unii, sau chiar cei mai mulți dintre contimporanii noștri, pe cari numai exalările amoniacale îi mai pot trezi și-i mai pot face să vibreze. Fiind marele colector, maxima cloacă a acestor șerpuitoare rîulețe care nu mai pot reflecta cerul din multa murdărie ce-o tîrăsc în ele, ce nu mai pot face valuri ca să poată aduna lumină pe crestele lor, ce nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuțește ca o veșnică surdină, ei se adună și se strîng cerc ca o baltă imundă ... niște besactele, se mută de la unul la altul, batiste mari parcelate în pătrate le umflă buzunările. Ei singuri sunt fericiți, căci numai ei nu mai visează ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt la capătul tuturor ambițiilor și nu mai au ce spera ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt dezbrăcați de toate patimile... Himere și visuri ce înșiră hexametrii ori arborează lavaliere ei nu mai ... ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... gânduri și mult îmi chibzuia Și mult își bătea capul, căci dânsul nu știa La care dintre principi să lase-mpărăția? Din ei care-i mai vrednic? În care-i vitejia Mai mult înoțălită? Un suflet creștinesc, Menit pentru mărirea de tron împărătesc, Și-o inimă domoală în care fiu trăiește? O minte mai vicleană pe care-l fericește? Din ei care-i mai vrednic? Iubindu-i pe tustrei, El nu putea s-aleagă pe nici unul din ei, Iar neputând s-aleagă, era tot trist, sărmanul, Și tot ... turnul de mărgele și-n jur cu bărbănoc La capătul Cetății fugarul stă pe loc Și sforăie și bate în țărnă cu piciorul Și nu mai vrea să plece. Descalecă feciorul Și-n jur privește: vede o babă, care sta De cârje răzimată și care-apoi era Mai slabă decât moartea cu fața schimosâtă, Cu mâini ca reschitoarea și-așa de mult urâtă, Încât de groază Grangur privirea și-a-nturnat ... vedere. Atunci a zis bătrâna: O, scumpe Trandafire! de vrei să biruiești, Întoarnă-acasă iară la curți împărătești Și-ți ia un cal mai harnic, ia-ți cal ...