Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA O STEA

 Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 971 pentru CA O STEA.

Mihail Săulescu - Et nunc et semper

... Mihail Săulescu - Et nunc et semper Et nunc et semper de Mihail Săulescu Informații despre această ediție     Și cei ce plâng ca și acei ce râd     O luptă duc amară,     - Năuntrul lor e-aceeaș tragedie,     Aceeaș iarnă tristă și pustie,     Aceeaș primăvară.     Pe orice față-o lacrimă de pică,     Un zâmbet de răsare,     În pieptu-oricui, furtuna dacă bate,     Ori raza bucuriei de străbate     E 'n toți ceva ce ochilor n ... Ca să le pierdem toate,     Comori de visuri, de speranțe sfinte;     Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte     Și veșnic nu se poate!...     ... Pe-acei ce plâng ca ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... de zid, supse cea din urmă înghițitură de rachiu, oftă și, uitându-se lung în ochii țigăncii, îi zise repede: Uite-așa, măcar să crăpi, o să-ți zic p-a lu' Sotir: Nelăută, nespălată, bat-o Dumnezeu s-o bată, da nu doarme, sa îmbată, Și e groasă și umflată, bat-o Dumnezeu s-o bată; ziua zace, noaptea fată, mai bine rămânea fată, bat-o Dumnezeu s-o bată. Ochii lui Căliman se tulburară. Ca o pieliță gălbuie i se poșghi pe albul lor. Se lăsă moale și, după ce bolborosi câteva cuvinte, izbi cu piciorul clondirul gol și-l făcu ... o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău, și vesel, de nenumărate ori: — Ehi? hai? Ce-ați adus? Cum v ... monstru nu trăia decât capul. Și ochii săi mari, negri și plânși, cu genele sumese până la frunte, priveau adânc și blând. Pe fruntea sa ...

 

Duiliu Zamfirescu - La bal mascat

... a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare ... noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu-se prin umbra teilor îmbătrîniți, Gîndul, mai bătrîn ca teii, îi găsea întineriți. Vai ! și oare unde-s toate cîte le-am văzut în cale? Unde-s plopii de pe muchie, unde-i șipotul ... mai revedea ! Ea, încet, își scoase masca...                               De-aș trăi șapte viețe Și de-aș fi menit să sufăr șapte grele bătrînețe, Toate strînse-ntr-o durere, nu m-ar întrista mai mult Decît hohotul pe care fui silit ca să-l ascult. Era alta; era slută; era strîmbă,

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... în nevăzut și de a scoate altă formă, în fața căreia va sta singur îngrozit, dar în fața căreia se va bucura veșnic ca de o nouă naștere, ca de o nouă germinație ajunsă, ca de o nouă eflorescență. Din toate creațiile acestea dibuite, din formele ce poate au păcătuit întrucâtva față de divinitate, din slăbiciunile și neajunsurile unora, din fragmentele perfecte ... la fund ; iar de sus, de sub imensul coviltir boltit, tot ceea ce supsese gura arsă de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat pe vomitoriu, grăbit și gelos de cei răzemați pe un cot ... întins corbul plutind prin neguri și s-a tot dus, fără să se întoarne înapoi. Albe aripi imaculate a desfăcut porumbul, ca o năframă a fluturat prin răzvrătitul uragan, semn imaculat a stăruit ...

 

Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu

... Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu Odă la condeiul meu de Alexandru Macedonski O! condei, în astă lume Unde sufăr nencetat, Unde mic și fără nume Eu cu tine am intrat, Din pruncie, cu credință, Până astăzi m-ai ... putere, Aste versuri îți dedic, Căci mi-ești singura avere Și mi-ești singurul amic! Eu de tine niciodată Pân-acuma n-am roșit; De o viață nepătată Împreună am trăit! Persecuții, calomnie, În picioare le-ai călcat, Și lovind în tiranie, Steagul sfânt l-ai ridicat! Mi-ai dat zile ... întreaga-ți carieră Ai rămas neatârnat, Și oricare barieră Înaintea ta n-a stat! Pentru drept și libertate Astăzi viu să te dezgrop Ca deviză ai: ,,Dreptate", ,,Libertate" ai de scop! Rennoind a ta putere, Fă-te mare din nimic, Căci mi-ești singura avere Și mi ... scri ultima-ți cântare Și apoi, învins de dor, Te voi rupe cu-ntristare Și mă voi culca să mor! Însă nu... S-avem putere, O! tovarășe unic; Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! Dumnezeu din cer te vede... Știe scopul tău dorit, În dreptatea lui te ...

 

Friedrich Schiller - Resignațiune

... și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea ... nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. Divina fiică, care-Adevărul se numește, Care puțini o-adoară, mulțimea-o-ocolește, A vieței mele repezi frâu iute a oprit. ­ Îți răsplătesc, îmi zise, în viața viitoare O, dă-mi junețea ta! Nu-ți dau nimic acuma făr d-astă îndreptare. Luai avizu-acesta pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea ... Sunt două flori ­ el zise ­ ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o ...

 

Mihai Eminescu - Resignațiune

... și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea ... nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. Divina fiică, care-Adevărul se numește, Care puțini o-adoară, mulțimea-o-ocolește, A vieței mele repezi frâu iute a oprit. ­ Îți răsplătesc, îmi zise, în viața viitoare O, dă-mi junețea ta! Nu-ți dau nimic acuma făr d-astă îndreptare. Luai avizu-acesta pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea ... Sunt două flori ­ el zise ­ ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o ...

 

Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)

... și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea ... nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. Divina fiică, care-Adevărul se numește, Care puțini o-adoară, mulțimea-o-ocolește, A vieței mele repezi frâu iute a oprit. ­ Îți răsplătesc, îmi zise, în viața viitoare O, dă-mi junețea ta! Nu-ți dau nimic acuma făr d-astă îndreptare. Luai avizu-acesta pe viața viitoare Și îi jertfii plăcerea din tinerețea ... Sunt două flori ­ el zise ­ ascultă, Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o ...

 

Mihai Eminescu - Renunțare

... ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimânte ... ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu ... ntregi, Un zeu în omenire, un soare între regi Și raze să reverse din frunte-a mea coroană... Să-ngenunchez nainte-ți așa ca la icoană Și descriindu-ți toată puterea fără seamă Să-ți zic: Ia-le pe toate, dar și pe mine ia-mă! Nu mă iubi ... urmărească cum, marmură, te miști. În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ură și scârbă de viață, Căci sufletul nostru mulțumit nu este, Dacă el o dată se încredințază Că și desfătarea e deșertăciune. Nu puteam pricepe a mea mâhniciune, Și ca să-nceteze, m-am dedat cu totul Miniștrilor curții să mă măgulească; Dar laude, pompe, obosindu-mi gustul, Puteam să simt, oare, vreo mulțumire, Când ... Făr-a ne pricepe că-s deșertăciune. Și ce nu se cade iubim cu căldură, Și ce nu se poate căutăm și cerem, Chiar ca și copiii, dorim jucărele... O, om ticăloase, vai de a ta viață! Tu petreci în lume amăgit de patimi, Și mori în durere, căindu-te foarte, Negândind că ... mâini el are trăsnete și fulger, Fruntea lui ajunge până sus la nori, Tună și detună, zguduie pământul, Cești pământești însă, demizei în grabă, Pier ca și o umbră, se prefac în țărnă. Tinerețea este chiar ca și o roză, Are multe grații, a ei frumusețe, Însă ea nu este decât o ...

 

Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație

... În catedrala vestitului oraș Trier, de pe râul Mosel, a fost expusă în anul 1844... „hlamida pe care a purtat-o mântuitorul când l-au dus la Golgota ca să-l răstignească pre el spre îndeplinirea scripturilor și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului ... septembre același an, scria următoarele: „Un litograf de la noi a cumpărat de 20.000 franci stofă de mătase, pe care s-o taie în bucăți ca să tipărească pe ele desenul «hlamidei». O singură casă de comerț tot de aici a vândut în aste trei săptămâni 80.000 de medalii cu chipul fecioarei; altul, 52.000 ... germane, în numele tutulor învățătorilor germani, și te somez să suspenzi expunerea hlamidei făcătoare de minuni!..." Atât e destul să extragem din scrisoarea preotului german, ca să-nțe-leagă oricine ce scandal a trebuit să producă. Totodată o foaie germană din DĂ¼isseldorf, comentând această scrisoare, publică următoarele rânduri: „Librarul Buddeus va publica zilele acestea o

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>