Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... iar mai multe ale sfântului post. Întru acĂ©ste zile mă tem, adevărat că nimeni nu să va fi scris în cartea lui Dumnezeu, căci așa mi se pare cum că nimeni n-au făcut pocăință adevărată. Cartea lui Dumnezeu iaste sfânta Evanghelie, precum am și mai zis. Nu zic pentru cĂ©lialalte zile ale anului, ci numai pĂ©ntru acĂ©stia ale sfântului post. Cine s-au scris într-însa ... supt smochin: smochinul iaste semnul păcatului. Și din noi care creștin au lăsat păcatul? Cine s-au asemânat lui Nathanail, să alĂ©rge cu pohtă și cu dragoste cătră Hristos, să-i mărturisească Fiiul lui Dumnezeu și să urască din tot sufletul pre blestematul de smochin, pre păcatul? Au trecut zioa și în carte nu s-au scris nimeni, carele să se fie pocăit. Zile să vor zidi și nimenea întru dânșii. Au venit a dooa Duminecă, a slăbănogului și cu pilda cărturarilor și a fariseilor, carii au clevetit pre Hristos și-l făcea hulitor, pentru căci erta păcatele, zicând: ce grăiaște acesta așa ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... pletele acestui fân mătăsos, se muncesc aceleași patimi, mici și crude ca și în omenire, aceleași vicii, aceeași dobitocie nesimțitoare, aceleași virtuți înfrânte, aceeași dragoste și ură, aceeași necinste triumfătoare, aceeași sărăcie artistică, aceeași burghezie grasă, voinică și bogată. Mari și mici, cinstiți și necinstiți, răi și buni, pasionați și indiferenți, voinici și plăpânzi, darnici și zgârciți, târâtori și mândri, înșelători și sinceri, de tot felul, de toată mâna, se găsesc în acest paradis amăgitor. Turturica și privighetoarea, patimă caldă și artă rece, curată, pompoasă și divină; furnicile strâng, economisesc ca băcanii, bob cu bob, firimitură cu firimitură; greierii, lăutari făr' de talent, îngheață de frig și de sărăcie; brotăceii se sparg la cântec ca niște poeți zgomotoși și fără minte; lăcustele, cobzari de cârciumă; pitpalacul, hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, cu ochii pe jumătate închiși, seamănă cu un moșier gros, cu ceafa și cu pântecele revărsate; șoarecii sunt niște hoți fricoși; boii-popii, popor tihnit, peste care toată lumea calcă; sobolul, dobitoc liniștit, nu vrea să știe de ... universală. Nebunii pe care cel sătul le găsește fără a le căuta, iar cel flămând le caută fără a le găsi. Așa
... crescânde a agriculturii, industriei și comerțului României (pentru care totuși, trebuie să mărturisim, rămâne încă destul de făcut), luând căile noastre de comunicațiune un așa de-mbucurător avânt, onor. Direcțiune generală a C.F.R. a avut ocaziunea să constate sărăcia limbii române, și a trebuit să recunoască necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau ... mă culc mai devreme... Cum am face rost de o sanie? — Ei! bravo — răspunde el — nene Iancule! Cum se poate să pleci așa, fără țal? Și râde... — Vezi că mâne trebuie... zic eu. Dar el mă-ntrerupe: . — Peste poate, nene Iancule! are Graziella să citească un studiu nou al ... fie în timpii viitori. — Cap. I: Femeia la români, în istoria și în literatura poporană, poezie, basme, proverbe, zicători, ghicitori etc., ca bunică, mamă și soacră, ca soție, fiică, nepoată și noră... în trecut..." Și
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz ... De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă stă în fanfaronadă, Și știința vieții în egoism cumplit; De-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... în stat; în mână capătă 135; care va să zică, 1620 de lei pe an; prin urmare, are venit, din munca lui, câte 4 lei și 44 de bani fără ceva pe zi, în anii comuni, iar în anul bisextil câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept; dar pentru un tânăr fără viții și cu socoteală, poate să ajungă. Ia, să-l privim, mă rog. Unde-o fi mergând așa gătit acest june? Se oprește în fața cofetăriei Riegler să-și așeze încă o dată cravata, care arde ca focul; își scutură cu batista pantofii de lac, își potrivește țilindrul, după ce-i trage apăsat o ... A! Domnule! e un băiat plin de frumoase sentimente morale; niciodată n-ar fi în stare să gândească măcar pe departe la o infamie. Și pe urmă, e înamorat de o jună modistă foarte frumușică, pe care e vorba să o ia în căsătorie. Și ea e o fată foarte cumsecade și meșteră. Are o mică economie și o s-o mai ajute și ...
... Emil Gârleanu - Căprioara Căprioara de Emil Gârleanu Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ stăruitor de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a ... hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de durere; iedul deschide ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare și pornește spre țancurile de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa ...
Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)
... facem cu Hristos și cu biserica când primim sfântul botez, ale acelui jurământ, ca să zic așa, ce încheiem că vom păzi în credința noastră și vom crede până la mormânt aceste douăsprezece articole întărite cu pecetea darului duhului sfânt! Oamenii vin în biserică ca să asculte cuvântul Domnului și să-și aducă aminte mai des de ceea ce s-a făgăduit lui Dumnezeu contractând cu biserica. Câtă, dar, degenerație era și în religie, și în naționalitate când românul ajunsese a avea drept fală a batjocori așa religia, nevrând să înțeleagă ceea ce îl povățuiește ea, astupându-și auzul la glasul ei cel mântuitor, punând într-adins a le vorbi într-o limbă ce nu era a părinților lor ... începură a se trage de mâna românilor triunghiuri înțelese. Era o bucurie să vază cineva copiii, unii îndreptând linia cu momâi, scoțând pălăria și făcând semn strigând: "la dreapta, la stânga"; alții îndreptând și scuturând lanțul ce șerpuia prin iarbă; alții așezând și nivilind masa. Se trăgeau linii, se făceau triunghiuri, din triunghi în triunghi se încheia planul, compasul începea a păși pe hartă și spunea stânjenii de la o momâie până la alta; lanțul făcea încercarea, și
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această ... frumoasă; iar frumusețea este de la Dumnezeu... Pas de te pune cu puterea lui ! Dar, fără îndoială, un literat care are deplină conștiință de puterea și menirea artei litarare trebue să știe că, oricâtă slavă i-ar face unei națiuni, astăzi și'n viitor, poezia ei, în adevăr originală și serioasă, acea națiune, de dragul celui mai genial poet, nu-și poate uita de interesele ei reale și pozitive, de grelele ei păsuri de zi cu zi. Da, este nobil și minunat lucru poezia; însă cu ea nu se poate nici stinge incendiile, nici jugula epidemiile, nici birui năvala apelor cutropitoare, nici hrăni lumea flămândă, nici ... ca o indiscreție condamnabilă - bunăvoința lui de a da, în marginile celor mai modeste mijloace, o mână de ajutor la nevoile dv. politice ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
... la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor de judecat, depun condeiul și așteaptă redeschiderea teatrului; iar în tot timpul “stagiunei moarteâ€� au bunul-simț să lase lumea în pace, ca să-și pregătească aparatul în liniște și în toată libertatea; purtarea lor, desigur, este și dreaptă, și cuminte. Dimpotrivă, toți marii judecători din presa noastră, în materie de teatru, tac ca peștii opt luni, cât lustrule aprins, vin regulat la teatru, se ... dacă nu mai mare, și se mulțumesc cu situațiunea legală și cu partea regulată de societari. Așa, d-nul I. , d-nul N. etc.â€� Și de acest fel, zecimi de notițe intermitente, din care răsuflă orice-ați pofti, afară de iubirea de teatru și de interesul neinteresat pentru arta dramatică. În alte părți, ziarele, în lipsă de piese noi, se ocupă, peste vară, de chestiunea teatrului dintr-un punct ... în amănuntele bugetare, care privesc pe direcțiune, căci ea are răspunderea, ea va avea meritul, ea va căpăta biciuiala; se fac ecoul tuturor rivalităților, discuțiunilor și paraponelor actoricești; tipăresc orice cancan, orice dezbinare momentană între actor și
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... žprospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri și de cai de rasă, dar n-avem prețuitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că în mulțimea purtătorilor de ghiozdane ... nici așa de oribil, în actualul război. O universitate nouă, în anul de la nașterea Domnului următor imensului faliment etic al concepției materialiste despre lume și viață e, dacă cei ce au întemeiat-o își dau cât de cât osteneala să gândească asupra rostului ei, un fapt de însemnătate nu numai ... Universitate să nu fie decât încă o uzină de superficialități și inutilități, de non-valori sociale, culturale, politice, înființarea ei nu e numai absurdă, e și imorală. Desigur, fiecare păcat social se reflectă la un popor în toate așezămintele lui. Într-o lume de seci și de utilitariști josnici conspirația generală a neisprăviților va popula cu reprezentanți de-ai lor cele mai înalte locuri în ierarhia responsabilităților social-culturale
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... mă culc aice, căci mi-e greu să viu în casă! Cu mânie prefăcută strigă dânsa: Ce drumar? Doar drumaru-n pod nu doarme? Hoț și lotru și tălhar! Că m-am spăriat de tine de-am răcit până la glezne, Batăr că eu n-am năravul să mă spariu așa lesne! El se roagă plin de milă; ea pe-ncetișor devine Tot mai blândă, mai domoală, până ce-i vorbește-n fine: D-apoi, bade ... tu, Constantine? Nici n-am fost în stare măcar de mâncare să îți fac, Căci de ieri, de pe-astă vreme, mă tot vaiet, plâng și zac! Constantin cu jale multă, blând, îi zice: Văd, iubită, Că ești galbenă ca ceara și ca floarea de pierită: Dar te du acasă, dragă, și te culcă, nu lucra! Ea se-ntinde și-l cuprinde și-apoi prinde-a-l săruta: Bun ești tu, bun, Constantine, ah, cum te iubesc pe tine! Și-i așa că eu ți-s dragă? Drag îmi ești tu, Constantine Dar deseară, bărbățele, vei veni acasă? Nu! Și ...