Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEA DE MARE
Rezultatele 641 - 650 din aproximativ 1020 pentru STEA DE MARE.
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... George Coşbuc - Brâul Cosânzenii Brâul Cosânzenii de George Coșbuc Avea Ileana ochi de soare Și galben păr, un lan de grâu; Vestmânt avea țesut în floare Și-un brâu purta pe-ncingătoare, Cum n-a mai fost pe lume brâu. Era de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul, Și-n brâu sta fetei prins norocul Precum e-n talismane prins. Vrăjit era că, de-l va pierde, Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o dezmierde, Să n-afle umbră-n codrul verde Și ... Și cum ea varsă desperată Un plâns amar, un cald șiroi, Curgea din cer ploaie curată, Iar dintre ploi lucind s-arată Frumosul brâu stropit de ploi. Și-n ceruri călătorul Soare Râdea cu hohot repetat Și prin văzduhuri plutitoare Izbea săgeți răzbunătoare De-a lungul brâului furat. Vai, brâul meu! gemea copila. Atât de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a! Și-apoi plângea, mai mare mila, Și-n nopți apoi ea s-a pierdut. De-atunci totuna este firea, Dar multe nu-s din câte-au fost Azi nu-i Ileana nicăirea, De
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... la Almaș pe drumul mare, ar fi trebuit să suim Dealul Balaurului, ce se ridică dincolo de Dărmănești. Lucrul acesta însă nestând în planul nostru, de la o vreme cotirăm de ...
... În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ, Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub ... toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut în lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struț. Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână. Vro doi români ... privește-n departare... Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare! Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu se arată pe câmpul de mohor! Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cocoare Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare, Și vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmați, S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpați. Ah! dulce, glorioasă și mult strălucitoare Va fi ziua de ...
... săgeata-n țintă drept. Lungi urări din orice parte izbucnesc răsunătoare, Toți serbează pe viteazul ne-ndurat pentru ghiauri, El c-un semn alungă valul de urări lingușitoare, Obosit este de-a lumii vanitate-nșelătoare, Printre glasuri osebește și răsunete de uri. La ospăț se reașează în tăcere fiecare: Doi sclavi negri desfășoară un covor de Ispahan, Altu-aduce și aprinde narghileaua lui Osman, Ce alene se lungește pe molatica-nflorare. Sub aromele de Moka, zarful de-aur aburit Își întunecă lucirea măiestriei bizantine Și Osman din narghileaua împietrită cu rubine Soarbe lung uitarea grijii îmbătat și fericit. Părul lui, cernită undă ... nu te lasă niciodată. Spun de jertfele prin care îndrumatu-s-a Cristos, Pentru-a-nfrânge răutatea și necazurile lumii, Spun de patima lui crudă și de lacrimile mumii Și de Iuda vânzătorul, înjosit și păcătos. Dar Osman de cum aude a creștinilor cântare, Ce desfide-a lui credință cu avântul ei măreț, Și ce zboară arzătoare către cerurile clare ... zărite și pe dată toată puntea e-n mișcare; Prin alarma zgomotoasă chiar Osman este vestit, Cresc caicele și umbra li se face tot mai mare
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde totul era de-a gata, totul venea la timp și unde nu întâlneai decât voie bună și inimi deschise. Căci conul Manole Buhuș era în toată ... opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul unde nu avea să se întoarcă decât peste vreo șase luni. Câte nu se pot întâmpla într-atâta amar de vreme! Deși atras puternic de
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... porți pe noi, după cum îți este obiceiul. Să nu ne stai în cale împed[i]cându-ne. Așa nu ne jucăm. IULIE: Eu voi sta zece pași mai departe de voi, numărând aruncăturiie voastre. Vreați așa? CORNELIA (bate pila) : Una... două... trei... patru... cinci... șase ... șapte... opt... O, ce pilă neghioabă!... De nu mergea în părete, o mai aruncam de zece ori. IULIE: ție să-ți afli de vină pentru ce ai aruncat-o într-o parte, Acum e rândul Emiliei. Să fii încredințată că te va întrece. EMILIA: Nu cânta de biruință până nu ai biruit. Cel care se sumețește, tot târziu și rău plătește. (Aruncă.) Una ... două ... trei... patru ... cinci (Scapă.) CORNELIA: Cum ți se ... Aceea fu o zi f[i]erbinte și sângeroasă. Groază și cutremur! Gloanțele sbura împrejur, ca și când ar fi ploat din ceriu. Reghimentul nostru sta în aripa stângă. Aceasta începu spre seară să îngădu[i]e, trăgându-se îndărăpt. Vrășmașii năvălea din toate părțile, o divizie de husari fu orânduită să apere o parte de artilerie, ce se trăgea într-o parte. Colonelul nostru, un răsboinic de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... se pot reduce la două formule, una cuprinzând pe cei care iau visul drept realitate și alta cuprinzând pe cei care neagă realității orice părticică de vis. Oamenii se deosebesc așa de mult unii de alții, că cea mai mare greșeală a filozofilor stă în reducerea omenirii la un tip sau chiar la mai multe tipuri. Câți oameni, atâtea tipuri, atâtea lumi, atâtea ... și n-am mai plâns. O! e teribil lucru să-ți fie rușine să plângi când suferi! Vedeți ce timid sunt? Ați înțeles? E greu de priceput. D-voastră sunteți altfel. Nici unul nu vă asemănați cu mine. Mai degrabă veți înțelege de ce, știind perfect de bine lecția, n-am răspuns nimic în fața unui profesor vestit, cunoscut în toată țara. O! un profesor mare! La fiece lecție începea: — Un profesor trebuie să fie părintele vostru! — Educație! Educație, pedagogie, sistem nou! Și când s-a răstit ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de ...
... unei lebede, cu vile răcoroase și vesele pe țărmurile-i fericite, al acelui frumos Leman care slujește de oglindă Muntelui Alb, ca unei bătrâne cochete, mare și poetic prin el însuși, și mai mare de când, în entuziasmu-i de poet, Voltaire zicea: "Lacul meu e întâiul!" Cine n-a trecut printre însemnările-i de călătorie efectul soarelui în cascada de la Giessbach, cine n-a admirat și n-a descris un asfințit de soare pe Rhighi, cine n-a simțit nimicnicia omului în fața uriașilor Alpi cu piscuri de nea, cu brâul de verdeață întunecoasă, ca un simbol de nelămurit? Mai mult, noi, oameni fericiți, abia răsăriți la fața pământului, ne-am dus să ne plimbăm trândăvia ori nefericirile până și prin pădurile feciorelnice ... moldovan ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemțești, de comediile voastre imitate și de povestirile voastre traduse și adaptate ! Zugrăviți-mi, mai curând, o icoană din țară, povestiți-mi o scenă de la noi, pipărată ori plină ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz
... Ştefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz Eroul de la Königgrätz de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine ... ș-încă pe vreo doi — Și cătăniți — nu trece anul — Se face între nemți război. Departe, peste munți și ape, Cu oaste mare ne-am pornit, Și-n țara Praisului [1] , aproape De Cîne-Creț [2] , m-am pomenit. Chitea p-acolo să mă-ngroape Al naibii neamț... Dar ți-ai găsit ! Umblam fugar de-o săptămînă Prin codrii Praisului, flămînd ! Și uite-așa... Stam într-o rînă Subt un stejar și, îngînînd O doină, mă gîndeam la stînă, La ... larmă P-aproape, colea-n ștejeriș : Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș... Măi ! ce stau ochii să-mi privească ! Un vălmășeag de nemți luptau Pe-o pajură împărătească... Erau cîțiva de-o apărau, Și mulți voiau să le-o răpească ! Ajută-mi, Doamne, să le-o iau ! Ca o dihanie turbată M-arunc de-a valma peste ei ! Izbesc la mir trei inși deodată... Dau iar, și mai turtesc vreo trei. Hai, cînd să prind ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... început deodată a fi o coterie, pedantismul s-a încuibat între noi, și ne-am proclamat toți scriitori mari, moraliști, oameni de stat și de capacitate. Moldova se dezlipește de această coterie și proclamă doctrina: că dăscălașul funcționar, plătit sau neplătit, are a da seama publicului de știința sa, de învățătura sa și de duhul acestei învățături. Pe parola sătenilor săi nu-l putem primi de om mare. Pentru dăscălașii și autorii care iscălesc, publică și vând cărți, după cenzură vine cenzura jurnaliștilor și a criticilor. Orice se publică, gramatică, istorie ... că fruntășia, sub o numire sau alta, e plecarea sufletului omenesc, și că numai nenorocirea poziției fraților noștri i-a ferit până astăzi de fruntășie. Moldovenii și muntenii nu sunt mândri de fruntașii lor, că e un rod al vieții politice și comerciale de cinci sute de ani: duhul fruntășiilor se poate preface, dar fruntășia nu poate pieri decât cu societatea, și de aceea am zis că Ardealul e o închipuire moartă, pentru că a trăit afară de
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... au pogorât la Strehaia, al treilea scaun s-au pogorât la Craiova. Și așa fiind, multă vrĂ©me au trecut tot ei oblăduind acea parte de loc. Iar când au fost la cursul anilor de la Adam 6798, fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au chiemat Radul Negrulvoievod, mare herțeg pre Almaș și pre Făgăraș, rădicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime de noroade: rumâni, papistași, sași, de tot fĂ©liul de oameni, pogorându-se pre apa Dâmboviții, început-au a face țară noao. Întâi au făcut orașul ce-i zic Câmpul Lung. Acolo au ... o bisĂ©rică mare și frumoasă și înaltă. De acolo au dăscălecat la Argeș, și iar au făcut oraș mare și ș-au pus scaunul de domnie, făcând curți de piiatră, și case domnești și o bisĂ©rică mare și frumoasă. Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul, unii s-au dat pre supt podgorie, ajungând până în apa Siretului și până la Brăilă; iar ... aceasta, că grija mea iaste." Iar sfântul patriiarh i-au dat răspuns zicând: "Cum știi, așa fă". Și îndată au trimis Radul-vodă la împărăție de au cerșut pre acest păstoriu ...