Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 651 - 660 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele ... toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra noilor metode de învățământ; în cercul de amici literari, pentru a se bucura fără invidie sau a râde fără răutate de scrierile cetite; la redacția Timpului, pentru a biciui frazeologia neadevărată și a formula sinteza unei direcții istorice naționale - în toate aceste ... și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... Ion Luca Caragiale - Şah şi mat! Șah și mat! de Ion Luca Caragiale Începuse războiul franco-german. De la rezultatul acelei mărețe lupte atârna poate tot viitorul nostru politic. Pe Rin nu se juca numai două soarte. Ca la toate luptele jucătorilor mari, unde pe de lături palpită o mulțime de mici pontatori pe mâna unuia sau altuia, așa și la războaiele între două puteri gigantice, sunt mulți mititei pe de lături, cari, cu cât pontează mai mărunțel, cu atât privesc jocul cu mai multă bătaie de inimă. Pe Rin, între alte mize mărunte, era una, care pentru noi avea o importanță colosală, cum s-a dovedit ulterior — soarta ... era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de ...
... Ei nu puteau s'adoarmă, se svîrcoleau prin pat: „Frate, zise cel mai mare, ochii n'am închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.â€� — „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată, De ce în carul negru ea nemișcată sta?â€� Așa vorbeau copiii...; trecu întinsa noapte, Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert; Tot așteptau s'audă a maicei dulce șopte Ș' un ... zile multe, copiii 'n așteptare, La fie-care sgomot spre ușă alergau; Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare, Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau! Și toți ziceau: „E'n ceruri de îngeri ocolită, Petrece fericită, făr'a gândi la voi.â€� — „Nu! răspundeau copiii, măicuța mult iubită Nu poate fi în ceruri ... unei mume, Să stingă-a lor mâhnire, putere nu avea. Așa trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor: Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă ...
George Coșbuc - Pământul uitării
... George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru ... Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ghitară. Prin lanuri obsiga și sterpul odos Și-n pieptul lor inimi nebune! Batjocura-i astăzi al nostru prinos. Ei ... jalnica morții genune! Ascultă proroci ai minciunii, și plini De-al lor o nebună-nvrăjbire, Le-alunecă gândul spre zeii străini, Fac neamului nostru cunună ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... alea de le joacă Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de ceas, și numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat... IPINGESCU: De unde știi că era amploiat? JUPÂN DUMITRACHE: După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că vine și se pune la altă ... și nu înțelegem nimica; mai bine punem banii în buzunarul ălălalt și zicem că ne-am dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine și de Veta!" Ei! când am auzit așa vorbă mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz. IPINGESCU: Rezon! JUPÂN DUMITRACHE: Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se întâmple un așa ceva ... unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide! să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina și lasă!" Aveam de gând să intru cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan să-i iasă înainte, și eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!... În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... a se numi una din cele mai frumoase primblări a Europei. Când duminica, pe o frumoasă dupăamiază, ieși pe la șapte ceasuri, și de la fântâna Cibelii pân' la statua lui Neptun, între patru alei de copaci seculari, vezi tot pe acel loc înconjurat de grile de fier și numit salon, vezi, zic, frumoasele madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scânteietori ca doi cărbuni aprinși, îvălite în mantele negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai ... bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și tocmai aceasta face că Copoul este o primblare singură și unică în felul său între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din București. Poetul care a cântat: Frunză verde de bostan, Pe dealul Copoului Rău mă dor călcâile! a înțeles foarte bine frumusețea primblării Iașilor. În adevăr, închipuiește-ți spinarea lată ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
... Vasile Alecsandri - Mogoş vornicul În oraș, la București, Tot să stai și să privești Pe cei șapte voinicei, Mândri puișori de zmei, Șapte frați ca șapte brazi, Toți de-ai lui Mogoș cumnați. Ei în capul podului, În fruntea norodului, Așteptau pe sora lor Și pe mândru-i soțior, Mogoș, vornicul bogat, Ce glumește ... Mogoș îl azvârlea, Dar nici că mi-l nimerea. Paloșu-n vânt vâjâia, De-un zid mare se lovea Și-ndărăt se întorcea, Lângă Mogoș de cădea Și-n pământ se îngropa Și până în mănunchi intra. Iar fratele cel mai mic (Că-i mai mic, e mai voinic) Paloșul mi ... vedea, Ce vedea și nu credea? O teleagă zugrăvită, Pe dinuntru poleită Cu doisprezece telegari, Telegari cu coame mari, Și-n teleagă sora lor Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua, frații mei. Șapte puișori de zmei! Dar unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n oardă păgânească ... Și nevasta să-și păzească!" ,,Vai de ...
... lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele prin piele. O aduse acasă, noaptea, ca să nu-l vadă nimeni; îi legă în bot o lulea cu ciubuc, la gât – o oală spartă, și, de coadă, un prepeleac: apoi, o priponi la poarte lui Cristian Kauk, un șvab colțat, de la Pătrăuți, cu care se mânca Cărășel de vreo câțiva ani. Șvăboaica credea în vrăji mai tare
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... încă, draga mea? Lumina nu e stinsă? Ce face porumbița mea? E veselă sau plânsă? — Ah, Wilhelm, tu!... Așa târziu?... Vai, ce dureri cumplite! De plâns mi-e sufletul pustiu... De-unde vii, iubite? — Noi noaptea doar plecăm la drum, Când zările-s senine. Și tocmai din Boemia vin, Ca să te iau cu mine! — Ah, Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum ... vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de ... ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... încă, draga mea? Lumina nu e stinsă? Ce face porumbița mea? E veselă sau plânsă? — Ah, Wilhelm, tu!... Așa târziu?... Vai, ce dureri cumplite! De plâns mi-e sufletul pustiu... De-unde vii, iubite? — Noi noaptea doar plecăm la drum, Când zările-s senine. Și tocmai din Boemia vin, Ca să te iau cu mine! — Ah, Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum ... vântul! — Hei, geamă vântul, cât o vrea, Iubita mea, nu-mi pasă! Fugarul sforăie grăbit, Nu-i chip de stat în casă! Încinge-te de drum curând Te-oi duce-n goană cruntă Și jur că noaptea asta chiar Dormim în pat de nuntă! — Ah, dar porni-vom chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de ... ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ...