Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOC DE STAT
Rezultatele 691 - 700 din aproximativ 812 pentru LOC DE STAT.
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de foc. Și într-o clipă năvăli, în goana nebună a cailor, șirul întreg de care cu soldați, ale căror căști galbene tăiară repede o dungă luminoasă în înseratul zilei. Apoi a fost un învălmășag de trăsuri, de călăreți, de ofițeri, de soldați alergând mai mulți, sub comanda cuiva, sau singuri, în gâfâiala fugii. Se opreau unii pe alții, se întrebau, sau își strigau vorbe de-abia spuse, apoi se aruncau în aceeași goană grozavă. Un soldat sosi cu un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul ... unul dintre ei ridică pătura. Lumina felinarului din față se întindea până acolo. Horcăitul se auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase putere; cel ce
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu ... oi întoarce acasă, unde mă așteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme și vă fac să huzuriți de bine. Și mai mult decât atâta: orice venetic, în țara asta, este oploșit de dumneavoastră, și-l priviți cu nepăsare cum ne suge sângele, și tăceți și-l îmbrățișați! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani și din dobitoci nu ne mai scoateți! Dumnezeu să ne ierte, și să ... ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... cea mai caracteristică manifestare a lui, al doilea vers, concentrând esențialul în două cuvinte, arată intensivitatea acestui sentiment — și amândouă la un loc stingerea lui. Adăugați la acestea regretul după amorul dispărut, apoi tonul care dă acestui regret o nuanță de mândrie și, fără să vă mai gândiți la lumina care se răsfrânge în mod fatal din strofele anterioare asupra lor, vă puteți da seamă cât ... și artistică în cele mai nebuloase teorii estetice. Ei au pretenția că ne pot sugera idei și stări sufletești numai prin imagini și prin șiruri de cuvinte, reduse la rolul de sunete. Și astfel, în loc să ne arate, de pildă, în lumină convenabilă, cel puțin colțul unei săli, ca să putem completa restul, poetul ne poartă prin întuneric sau prin odăile vecine! Decât așa ... doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... său. În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109.520 București-Astronomie. Cititorul a înțeles acuma ce căuta de trei zile pe brânci soții Popescu. D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând cu tot respectul un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte de loc bine. Așa și e; e bolnav. După o muncă zadarnică de atâta vreme, dupa ce toată casa a fost răsturnată de zece ori, când așa, când aminterea, d. Lefter a căzut pe o canapea sfărâmat de oboseală; a simțit că i se taie încheieturile și așa, un fel de slăbiciune la lingurea, parcă-l lua o apă; a moțăit câteva ore ș-a adormit. Femeia a șezut și ... așteptăm. Fata stă la-ndoială. - Haide! se răstește d. Turtureanu... și toți trei intră, împingând pe fată-nainte. - Da ce e? întreabă bătrâna, ridicându-se de la vatră, unde sta stârcită. - Avem treabă cu fie-ta, cu Țâca... - Lipsește ceva dintr-o casă... știe ea ce lipsește, adaogă d. Lefter. - Vai
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... demonul atrage pe sinucigaș spre a-i răpi sufletul, că-l urmărește pretutindene până la ultimul moÂment, măgulind și ațâțându-i plăcerea de a muri. Eu mergeam repede pășind tot înainte, când deodată m-am oprit în loc de o putere ce-mi apăsa umărul. — Stai, unde te duci? Vină după mine! strigă o voce înÂgrozitoare. Întorcându-mă, văzui înaintea mea un ... negru. Prin pâcla viscolului nu era cu putință de a-i cunoaște fața, dar am simțit în el o putere predominantă, care pe loc mi-a inspirat supunere. Nu este scăpare de dânsul, gândeam în urmă, trebuie să fie vreun sergent de poliție, care prin instinctul său practic ghicește gândul unui crimiÂnal și mă duce la secția poliției. Deci fără vreo împotrivire îl urÂmai. Unde ... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... dragă Sofi, să mergem... Cum poftești... Nu mai plânge... Știi că-ți face rău... Și mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și de frică de-a o privi drept în față. Neștiind cum să sfârșească și nemaiputând lupta cu tăcerea, îngână: — Dacă vrei tu... dacă zici tu ... Sofi, și-și îmbrânci bărbatul din loc. — Sofi, n-am nici un gologan... rămân 198... — Dă-i ce i-oi da... ne-aude de sus... ce nesimțire! N-ai nici de birje!... Începi de la poartă să rupi din 200... Tu ești devena de vom pierde... Moroi se cutremură, întinse birjarului încă un leu. Nădușelile îi brobonară fruntea. El e de vină... Cum nu s-a gândit să împrumute doi franci de la copist?... Și, suind scările directorului, urechile îi vâjâiau de
Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi
... Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri actuali. Ușor îi vine intrepidului confrate astăzi, firește! Telefonul... Alo!... Un enorm scandal!... O crimă groaznică... o tragică sinucidere... un ... și a lepădatului, după farmacopeea orientală; prezicând în cărți, în drojdii de cafea, în palmă, după uitătură, prezentul, viitorul și trecutul; făcând serviciul de mică corespondență intraurbană, scrisă sau orală — îi rămânea destul timp ca să nu neglijeze un moment măcar serviciul de reportaj; și să nu uit a spune că, deși primise o educațiune foarte-ngrijită, fiind de o politeță, de o discreție și
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... uția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... teatrul de păpuși: un soldat care, pe când juca, se risipea în toate părțile cap, picioare, brațe, trunchi, lulea, tichie zburau și se prindeau la loc; la urmă, capul dispărea și din tichie ieșeau broaște. Figura aceasta exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ale lui Flaubert ... o excesivă capacitate de entuziasm și de simpatie. De accea era totdeauna furios. Amândoi, Don Quichotte și Flaubert, erau buni la inimă. Din mare dragoste de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în ... un tres aimable fonctionnaire de la republique, autor de nuvele și de critici literare remarcate. În paginile domnului Laujol, cultul artei se amestecă cu grija de realitățile vieții, care arată pe omul de experiență. De pildă, într-o nuvelă du meilleur style Don Juan mărturisește că fericirea se găsește numai în căsătorie și în viața regulată. Hotărât, dl Laujol nu ... care se ține neîndurat de oameni, până și de cei absolut inteligenți și cu cel mai limpede bun-simț. France își bate joc fără cruțare ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... femeie nu ― dar o fată s-ar mai fi putut înamora în el. Dacă fusese vreodată pasiune în sufletul acesta și îndoială, ele făcuse loc unei liniști curate și bătrânești și privea c-un fel de superioritate bonomă la rătăcirile unei tinerimi nătânge și pretențioase. El privea cu multă atenție la joc, asculta clevetirile damelor și gogomăniile bărbaților ― corija frazele ... rezervă, însă atât de clare, încât ele totdeauna erau ascultate. Oricând petrecerea ar fi stat pe loc, îndată știa să-i dea o direcțiune atât de grată și fertilă încât ea reintra în râzătorul ei curent. Era un gurmand al conversațiunii. Rezemat cu cotul de un pian, având pe genunchi niște carte și răsfoindu-le poate cu atențiune, vedem un om tânăr, care însă părea îmbătrânit devreme. Era însă o ... dar, privind bine sub lungile lor gene, ai fi găsit că sunt de un albastru întunecos, demonic, asemenea unui smarald topit noaptea. Poate că, neumbriți de gene atât de lungi și atât de dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... său Mihail Sturdza, care deja în tinerețe luase primul loc între cei mai învățați și talentați boieri tineri ai Moldovei. Acestei misiuni, lăsate cu limbă de moarte, Mihail Sturdza a fost credincios; acestei misiuni datoresc că Mihail Sturdza, ajuns domn al Moldovei în 1834, în același an, împreună cu ... societăți datoresc dezvoltarea micii mele inteligențe și amorul pentru tot ce este frumos și mare în viața omului. Intrat apoi student la universitate, am avut de mari dascăli pe Gans, profesor de dreptul natural, care era de o elocvență atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea și elocvența sa dulce ca ... de la Universitatea din Berlin. Am avut fericirea de a avea de dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui de Savigny, am fost prezentat și lui Alexandru Humboldt (1769 — 1859), care îmi arăta în general un deosebit interes pentru țările române, atât