Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU AJUNGE

 Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 807 pentru NU AJUNGE.

Vasile Alecsandri - Fântâna (Alecsandri)

... Și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare. Păsărelele-mpregiuru-i zbor voioase și cântând, Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând. Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește, Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină ... ncet peste cofiță Și cu apa nencepută udă rumena-i guriță; Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă Și se jură că pe lume nu

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... mai scurte vacuri, destul de dânsul și atâta, câtÅ­ poate să zică fiĂ©ștecine că numai lui de această țară i-au fostÅ­ milă, să nu rămâie întrÅ­ întunerecul neștiinței, că cĂ©lelalte ce mai suntÅ­ scrise adăosături de un Simeon Dascalul și al doilea, un Misail Călugărul, nu lĂ©topisețe, ce ocări suntÅ­. Care și acĂ©lea nu puțină a doao îndemnare mi-au fostÅ­. CâtÅ­ mi să pare, bine nu știu, că n-am văzut lĂ©topisețul lui Evstratie logofătul, iară cum am înțeles de câțva boieri și mai ales din Niculai Buhuș ce au ... și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vrĂ©me și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtÅ­ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu ... Râmul, în dricul Italiei ieste, a pomeni întăi ne trage rândul. Țara Italiei, de aicea de la noi, dreptÅ­ spre apusul soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl știm mai toți că ieste pe Dunăre, unde cade apa Savei în Dunăre, niguțătorĂ ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță

... am râs de m-am prăpădit când am văzut ce-ți trec prin minte... — Ei, aș! Ce mi-a trecut? Nimic! — Nu e adevărat, răspunse Neghiniță râzând, omul spune mai puțin decât gândește. Dacă nu-ți șopteam eu că copacul uscat nu mai dă de la rădăcină, cine știe ce-ai mai fi spus... Baba se făcu ca para focului. — Zău așa... nu te rușina, mamă, nu zău... Așa e omul. Când e mic face nebunii fiindcă e mic; când e la tinerețe face nebunii fiindcă e tânăr, iar la bătrânețe se ... să-l vadă mai bine. Unchiașul se bucură, dar nu ca baba, iar Neghiniță se întristă. Dar ca să se-arate grozav, zise unchiașului: — Nu căta că-s mititel. Calul nu e mai mare ca copilul? și-l încalecă copilul. Bivolul nu e mai mare ca omul? și-l înjugă omul. Munții nu-s mai mari ca oile? și-i pasc turmele. Pământul nu e mai mare ca fierul plugului? și-l despică fierul plugului. Codrul nu e mai mare ca un topor? și-l culcă toporul la pământ. Tu ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... ci mai fericesc O rază fugită din haos lumesc. Ș-apoi cine știe de este mai bine A fi sau a nu fi; dar știe orcine Că ceea ce nu e nu simte dureri, Și multe dureri-s, puține plăceri. A fi? Nebunie și tristă și goală! Urechea te minte și ochiul te-nșeală; Ce ... zice, ceilalți o deszic - Decât un vis sarbed, mai bine nimic. Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu, chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să ... greșeli ce trebuiesc neapărat îndreptate. Abuz de cuvântul pală, care poate n-ar trebui uzat deloc, uneori gândiri și expresii prea obișnuite, multe rime rele. Nu înțelegem, nu putem primi această negligență a formei. Nepăsarea publicului român, care în aceeaș linie cu adevărații poeți pune și pe Tăutu și pe Sion ... a generațiilor viitoare. Și care poet, în momentul adevăratului entuziasm, ...

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... două sate, mai multe păraie, mai multe lunci, fără să pot rosti un cuvânt; numai câte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul. Nu știu dacă Constantin viziteul va fi înțeles ceva, văzând răpedea mea schimbare, dar știu atâta că nu-mi mai păsa chiar de-ar fi înțeles. Ba era cât pe ce să mă jăluiesc lui în gura mare și să-i spun tot ... n gramatici și mai cu samă în inima mea, Măriuca, cea care suspina când plecam de-acasă, s-a măritat!... Prin urmare, ea nu... da! da! desigur ea nu m-a iubit. Atunci simțeam în pieptu-mi o durere atât de sfâșietoare văzândumă desprețuit de dânsa, încât mă credeam cel mai nenorocit ... încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să fi avut vreme Constantin sau eu să sărim în ajutorul lui. Paguba nu era mare, căci abia se mai ținea în ițele ei învechita haină a lăutarului, sămănând mai mult a voloc decât a ... îi răspunsei eu. Cuconașule, mânca-ț-aș găinile! Antereul meu plătește cât o moșie boierească, cum pot eu să rămân păgubaș de el, că doar ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La Schiller

... Ion Heliade Rădulescu - La Schiller La Schiller de Ion Heliade Rădulescu " "Între ai tăi ai fost, o, Schiller, și ai tăi nu te-au cunoscut" Este o viață moartă, precum ș-o moarte vie; Ci este și viața ce nu mai are moarte. Unii prefer pe una, și alții-și aleg alta. E tristă-a omenirii fatala, cruda soartă! Prin chinuri și privații ... nici apă, nici merinde, Nici unde să-ți pleci capul la frigurile lentei; Și luptă-te da prode! Avuși de adversariu pe om , ș-atât ajunge: Te iartă să-i faci răul, iar binele, nici mort; Insultă-l, te onoară; strivește-l, te adoară; Dă-i glorie, onoare — te-mpilă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Amorul orb

... Ştefan Octavian Iosif - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se ...

 

Dimitrie Anghel - Amorul orb

... Dimitrie Anghel - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se ...

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

... sân împietrit! Dar calul atuncea, de brânele-i late, Cu gura-l ridică, mișcat de-al său dor, Prin noapte, cu dânsul, fantastic străbate, Nimic nu-l abate Din falnicu-i zbor. Și-n tropotul mare, trei zile gonește, Când, iată că-n zare albește un cort, Arabul e-n viață ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... meu, de tine. Departe, peste munți și văi, E casa ta cea mică... Sînt duși în sat părinții tăi, Și-n prag stai singurică... Că nu-s un vultur... să mă salt Din plaiurile-aceste, Și ca un fulger din înalt Să cad fără de veste, Și să te iau cu ... nopți de vară... Căci era noapte-adîncă, albă, clară Și trist cînta copila fermecată De liniște și de singurătate... Și singură se asculta cîntînd, Și nu sfîrșea un cîntec jumătate, Că altul îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și ... de brazi... — ...Demult, demult, trăia un neam păgîn De oameni mai puternici și mai mari Ca oamenii de azi, P-aceste plaiuri binecuvîntate... Ei nu știau de sapă și de plug, C-aveau de toate cele din belșug, Așa precum le-a fost lăsat Preasfîntul... Și au venit ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

... putĂ©ria lor nu pot nici unul din sfinți. Și pricina iaste pentru căci putĂ©ria a lega și a dezlega nu o au fericiții, în ceriu, ci o au preoții, oamenii, pre pământ. Acuma (dară) acĂ©ia ce în ceriu nu o pot face toate cĂ©tele sfinților, vedeți cum o săvârșaște pre pământ unul dintru acești mici. Lasă să se pogoare și aici, după întâmplare ... pre cer, nemișcat, până va birui pre vrășmașii lui; dară cu cât mai vârtos socotiți că s-ar minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acĂ©ia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncĂ©ște soarelui cestui ce să vĂ©de, ce pune supt datorie cu cuvintele lui și cu rugăciunea lui, pre soarele cel de taină al ... și vin jărtvă lui Dumnezeu, carele era închipuire dumnezeeștilor taini. Și noi cum vom numi cu nevrednicie pe preoții noștrii carii în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>