Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEA DE MARE
Rezultatele 721 - 730 din aproximativ 1020 pentru STEA DE MARE.
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... Ion Luca Caragiale - Un incident de senzaţie Un incident de senzație de Ion Luca Caragiale Pe la mijlocul veacului trecut, s-a petrecut în Germania un incident de mare senzație — am putea zice un mare scandal bisericesc — despre care găsim, într-o publicație de pe vremuri, niște documente ce, poate, vor interesa pe cititorii noștri... Uneori și scandalurile sunt interesante — chiar cele bisericești. Iată de ce e vorba. În catedrala vestitului oraș Trier, de pe râul Mosel, a fost expusă în anul 1844... „hlamida pe care a purtat-o mântuitorul când l-au dus ... el spre îndeplinirea scripturilor și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului Metz, în număru-i de la 20 septembre același an, scria următoarele: „Un litograf de la noi a cumpărat de 20.000 franci stofă de mătase, pe care s-o taie în bucăți ca să tipărească pe ele desenul «hlamidei». O singură casă de comerț tot de aici a vândut în aste trei săptămâni 80.000
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
... Dimitrie Anghel - Darul valurilor Darul valurilor de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde? E-un braț alb de femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire, De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa ... au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie, O algă-nmlădiată frumos ca o brățară, Asemeni unui ultim capriciu de
... însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana ... clipe trăsura luneca, sprintenă, spre sala Jupiter, unde se ținea întrunirea despărțirii a III-a. La intrarea oratorului, sala se cutremură de strigătele de bucurie ale alegătorilor; conul Tase Filoreanu era cunoscut și răscunoscut ca mare vorbitor. Când păși în sală, fața conului Tase se rumeni ca floarea mărului; când se așeză în fața mesei, se aprinse ca trandafirul, iar când ... ales steaua, iubiți alegători, pentru că ocârmuirea lor de astăzi e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... luna la răsărit. Dac-a-nnoptat bine, a căutat baba-n traistă și a scos niște turtă dulce, căpătată de la una dintr-un cârd de fete, care trecuseră p-acolo cântând, chicotind și făcând fel de fel de nebunii, cum fac toate codanele când se-ntorc aprinse de la joc, că-n târg fusese horă mare. A muiat baba turta dulce, a gustat-o și zice: - Bogdaproste! am avut o zi cu noroc astăzi... S-o ție ... asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un câine prin apă... Vorba aia: uită-te la față și mă-ntreabă de viață... Ehei! fătu-meu; când aș sta să-ți spui cine sunt eu... - Înțeleg, a zis băiatul căscând; da vorba mea e, noaptea asta nu ne odihnim noi de loc?... e cam târzior... - Să se culce cui i-e somn, fătu-meu!... eu știu ca mi s-a speriat de tot somnul; pot sta de vorbă pân' la ziuă, dacă poftești... - Dumneata ăi fi putând, că n-ai umblat toată ziulica, două poștii ca mine, pe jos... Da eu tare
... o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura ... dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână de la mână și-l cumpăraseră. Și deodată unul băgă de seamă că numai cravata îi lipsea fruntașului Stan Petre; cornistul își desfăcu repede cravata lui și o înfășură ușor la gâtul fratelui său. Iar maică ... că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de plâns și, deodată, ca un strigăt de ...
Alexandru Vlahuță - Tactică...
... Alexandru Vlahuţă - Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși? E ... Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra lor luna s-arată Frumoasă, ca nealtădată... Ce taină mare s-a-ntâmplat? Un semn, o vrajă, o poruncă... A fost ceva nepriceput; O vecinicie-ntr-un minut, Căci timpul s ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... foc. Dar deodată mă pomenii cu mine în mijlocul odăii, în picioare, uitându-mă speriat la ceasornic. Mi-adusesem aminte că eram poftit la masă de Pantazi. Ce noroc că mă deșteptase; mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o ... la parastasul cel mare, când au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet. Dar Pașadia nu-l asculta, se gândea aiurea ... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... culmea cea de munte Ș-având ca o coroană un secol pe-a lor frunte. O! frate, zice unul, un vânt în miez de noapte Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste șoapte!... E sabie în țară! au năvălit tătarii! Ș-acum în bălți de sânge își joacă armăsarii! Așa! răspunde altul, colo în depărtare Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare! Ard satele române! ard holdele-n câmpii! Ard codrii!... Sub robie cad fete și copii. Și-n fumul ce se nalță cu larme zgomotoase Zbor ... știe-acum de frâu Ca paloșul de mijloc și mijlocul de brâu. Ursan cu drag răspunde: Aibi parte de noroc! Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare foc, Încalecă și-n umbră dispar ca într-un nor... Iar Fulga-i urmărește cu sufletul în dor. V E noaptea înstelată, e caldă, liniștită ... cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple de văpaie cereștile abisuri. Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri, Dar leul de la munte și vierul de ...
... Gheorghe Asachi - Profeţia Profeția de Gheorghe Asachi Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte, Lăcrămând ... țara cea latină. Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină, Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte, Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină. Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... mă, pentru dumnezăi! — Cât pentru acești caresunt aice și râd numindu-mă greu, puțin îmi pasă. Pentru că ce răsplătire să cei cineva mai mare de la dânșii, decât aceea care o au trăind așa stricați, fimeietici, și ticăloși, giucându-să de-a purure și neânvățând niciodată și hăhăind și fleoncăind cu nesocotință orice să întâmplă. Iar pe mine, o, giudecători, tatăl meu mă învăța ... dar tu ești sălbatic, căci aceste așa trebuie să fie. M-am supus iarâș și adauăzi mai mult am aflat nenorocirea me care era mai mare decât ce de cu sară, căci poroncind ca să vie la dânsa slujnicile, cercetĂ¡ să afle numile tuturora, și a părinților, și a mamilor ... nu știu ce păgubire bacalilor? Mai bună ești viiața ciobănească! Mă tem să nu cumva lipsască lemnile pitarilor? Zic cum că s-au învinovățit făcătorii de bani! De aceste, după cum marea varsă, spune și dârdâiești, și nimic nu lucrează, iar de vorbit, vorbești! Iar dacă va și pipăi vreun lucru, vorba lucrului aceluia, este mai mare pagubă decât a șiderii ei. Iar de vine vreodată