Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ODATĂ
Rezultatele 781 - 790 din aproximativ 847 pentru ODATĂ.
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teriÂtoriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și neÂbotezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feuÂdalii Rusiei ...
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă, În văi și pe deal. Pe-a ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific naţional în literatura română Caracterul specific național în literatura română de Garabet Ibrăileanu Spuneam într-un articol de acum câteva luni că literatura din Moldova a fost mai preocupată de realitățile naționale decât cea din Muntenia. Voim să întărim și să completăm această constatare prin câteva considerații noi. Mai întâi, credem că particularitatea aceasta este cauza pentru care proza a fost cultivată mai mult în Moldova decât în Muntenia. Proza de observație, care redă realitatea prin descriere, narație și reprezentare, a apărut în Moldova, începând cu Negruzzi. Înainte de epoca Eminescu, Moldova se exprimă mai ales în proză, poezia fiind reprezentată aproape numai prin Alecsandri, care e însă un mai bogat și un mai serios prozator; pe când în Muntenia găsim o legiune de poeți -- Eliade, Cârlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Crețeanu, Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai prin romanele nule ale lui Bolintineanu, prin Ciocoii vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
George Coşbuc - Un pipăruş modern Un pipăruș modern de George Coșbuc (Parodie) A fost ce-a fost. De n-ar fi fost, Achim ar fi șezut acasă; Dar după ce Savinca lasă Pe-Achim în ajunări și post, El, zău! nu face lucru prost, De-și cată draga-i jupâneasă. Dar vezi! Achim era-nsurat Cu fata lui Mihai Terinte: Femeie bună și cuminte, Cum alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit itros!— Savincă-n sus, Savincă-n jos, Savinca taie cruce-n grindă: Din casă iese pănă-n tindă, Din tindă iese până-n drum, Din drum —„Dar flacără și fum Și patruzeci de zmei și-un drac Și mai pe-atâția draci cu frac! S-a dus Savinca, dus? Pojar Și-un car de draci și mai un car!“ Achim ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... Ion Creangă - Povestea porcului Povestea porcului de Ion Creangă Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului È™i parecă apele lui, miÈ™cându-se una peste alta ca linÈ›olii de cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... nepăsare a tătâne-tău, a frate-tău și a ta ne-au adus în slăbiciunea de astăzi. Republica era odată în floare, puternică și cinstită; astăzi nici străinii, nici aliații noștri nu ne bagă în seamă. Provinciile noastre măresc staturile vecinilor noștri, și noi din ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... ajungă la Paris și de câte ori era să i se mai ia prețul! Dar fie, că făcea. Pentru tabietul boierului nu se drămăluiesc paralele. Odată intrați pe pământul austriac, surugiii au lăsat din porunca stăpânului caii la trap moale, mărunt, pe șoseaua cea mare a Bucovinei, căci drumul ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei Privighetoarea Socolei de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Eleonora era o fată frumoasă cu ochi negri, fărmăcători, care se furișau pe nesimțite în inimă. Fața ei era întotdeauna veselă și sufletul ei fără grijă. Nimene nu știe istoria ei de la început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde crescu evlavioasă într-o atmosferă de rugăciuni și de tămâie, dar că, în momentul când era să primească darul călugăriei, un spirit rău îi șopti două vorbe la ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe ...
Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale
... amar de acela ce sufletu-și vinde pe trai desfătat) Pe țărm lângă Nistru, apă spumegată, Sus pe pisc înalt, Fiind miez de noapte, Păgânul odată Stătu întristat; Împrejuru-i luncă deasă și băltoasă, Iar sub dânsul mal, Peste ape neguri, noaptea-ntunecoasă, În văi și pe deal. Pe-a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...