Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CREZUT
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 872 pentru DE CREZUT.
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar pe de altă parte, din cauza acestei extracții, având mai redus patosul de clasă, au avut o atitudine mai binevoitoare față ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de miÂliarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului român: liberarea lui de sub jugul nemilos al străinilor și reîntregirea statului român între marginile Daciei, străÂvechea noastră patrie. Acest răsboiu a produs însă și schimbări ... starea rea economică, scăderea valoarei banilor, nu numai la noi ci în toate țările amestecate în răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din robie. Suferințele Românilor de
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... să se folosească nimica. Că corabiia o închisĂ©se Dumnezeu pre dinnafară și luase chieile și pentru căci nu mai era nici o nădĂ©jde de mântuire s-au concenit tot trupul de la om până la dobitoc. Așa și noao, creștinilor, nu 100 de ani, ci 1710 de ani ni s-au propoveduit prin mijlocul lui Noe celui adevărat, Iisus Hristos, carele ne-au mântuit cu corabiia trupului său, de potopul păcatului celui strămoșesc, cum că va să facă potopul cel cumplit și amar, potopul cel plin de scârbă și de întristare, potopul cel groaznic și înfricoșat al judecății. Și de nu ne vom veni în fire, ca să ne părăsim de răutățile și să ne căim, ne vom îneca în vĂ©ci nesfârșiți, în noianul focului celui nestins. Și această vĂ©ste ni să dă pururea ... cei ce ne ținem mai mari, mai vrĂ©dnici, mai înțelepți și mai cunoscători, au mutat vrĂ©mea din săptămână în săptămână, petrecând, cu mâncări de toate fĂ©liurile, cu băuturi îndestulate și cu toate pohtele trupului nostru; iar de suflet n-am purtat grijă nicidecum, ca când am fi nesimțitori. Și tocma acum, în săptămâna ceastă de ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... stat a selecției capetelor creatoare. Se introduce un sistem - foarte asemănător școlii contemporane - de industrializare și multiplicare mecanică a ideilor noi și de dresaj filozofic - în masă - a animalului uman. Democrațiile internaționale: elenistică, imperial-romană, actuală, au încercat, toate, posibilitatea de înmulțire pe cale mecanică a sufletelor superioare. Metoda - născocită de cei vechi - a fost, firește, cu căldură îmbrățișată și de ordinele religioase militante - în special al lui Ignațiu - întemeiate de Biserica Apusului. Democrația contemporană, fie burgheză fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirii culturii în masele largi ale muncitorimii. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii șefi de școli, filozofice, artistice, științifice, că ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... ar fi fost în stare a-l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de kiÂlometri. Aștepta el oare momentul dorit să se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale înecaților, și la urmă singur să se cufunde în mormântul lichid al mării, nu cu un suspin de părere de rău, ci cu un râs de batjocură adresat vieții sale trecute. Așa am înțeles pe acest om ciudat și, oțărânduÂmă, mă întorsei de la el și trecui în cabină. În sala de mâncare ne-am adunat cu toții la dejun. Mă așezai în capătul mesei, când Romfort, intrând în sală, se puse pe scaunul de lângă mine. Ce schimbare în fizionomia sa nu de mult atât de sălbatică și acum atât de blândă și binevoitoare. — Ei, domnule, îmi zise el, ți-a trecut spaima și ți-a ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... În locul bogatului șal cașemir, ce încingea mijlocul cu atâta grație, a dat supușilor săi doi coți de șișitori ca să le slujască de bretele, și pentru vârful inovației i-a silit să-și radă barba, semnul cel mai caracteristic al bărbăției! O blană frumoasă de samur învelea antereul și șalul adevărat cașemir al acelui bătrân. Capul său era acoperit de un turban alb, împodobit cu un surguciu înalt legat în brilanturi. La picioarele lui pe covor era o narghile de cristal bătută cu pietre scumpe; și, când trăgea câteodată din ea, tot apartamentul se împlea de o atmosferă mirositoare. Acel batrân era Kara Higiorzadec Ahmed-beg, capigibașă și imbrohor al marelui și preaputernicului sultan Abdul Hamir, padișahul otomanilor. El venise într ... La 7 octombrie 1769 în zori de zi leitenantul-colonel Karozin, cu patru sute de ruși și întovărășit de mai mulți români povățuiți de arhimandritul de Argeș, care avea două pistoale la brâu și medalia Caterinei II la gât, și ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat ... Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai Dan, căpitan de plai (XV secul) de Vasile Alecsandri Frunză verde de mălai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de brad, Cine merge jos în iad? Merg tătarii lui Murad, C-au ucis în zi de mai Pe Dan, căpitan de plai! (Fragm. de cântic poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul ... cad fete și copii. Și-n fumul ce se nalță cu larme zgomotoase Zbor suflete gonite din trupuri sângeroase! Bătrânul Dan aude, suspină și nu crede! Dar iată că pe ceruri din patru părți el vede Trecând un stol de vulturi urmați de uli gramadă, Atrași în orizonturi de-a morții rece pradă. Un fulger se aprinde în ochii lui pe loc. La luptă, Dane! țara-i în jac, țara-i în ... cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple ...
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... ordinele d-tale? Suntem, cu toții, invitați vreo doisprezece inși, toți lume aleasă din litere, științe, arte, dintre cari vreo șase reporteri. Ușile spre sala de mâncare se deschid. La masă!... Dau brațul Graziellei... Un prânz împărătesc! și tot lucruri ușoare: Mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, masline, icre de știucă și negre; supă de clapon cu patèle; pană de somn rasol; clapon ciulama; chifteluțe marinate cu tarhon; pîrjoală de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... unii cu vin, alții cu apă rece, bătrânele plecară capul pe perne, bărbații, flăcăii și fetele mari făcură roată împrejurul Tămădueanului, iar băieții o tuliră de-a lungul viei, strigând în goana lor: — Cine vrea de-a puia-gaia să-i adune cu tigaia? — Cine vrea de-a v-ați-ascunselea ? — Cine de-a hâra care taie vâna? — Cine de-a poarca ? Iar fetițele: — Cine vrea de-a leapșea ? — Cine de-a fețele ? — Cine de-a ineluș-învârtecuș p-al cui deșt te-ai pus? — Cine de-a hai la groapa cu furnici care pișcă mari și mici? Asupra acestui stol zburdalnic și speriat ca de uliu își îndreptară cu toții privirile vesele. Multe din femei își făcură cruce, mormăind: "Ține-i, Doamne!", "Lighioile mamei!", "Veselia bunichii!" Ba unele scuipară de ... sfârcuri. Tămădueanul se scărpină în cap, își drese glasul și începu dibuind în pustiul amintirilor. Roata din jurul lui îl asculta neclintită, ferindu-se chiar de a-și întinde picioarele, ca nu cumva târșiala rogojinilor să-i tulbure șirul. — Năpădise muscalul, cu tot potopul puterilor, de nu se mai isprăvea. Oriun' te-ntorceai, herghelii de cai cu coame lățoase și cu fotoloage la picioare, șepci, chivăre, ciacuri și purcoaie țuguiate ...