Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE UNDE
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 1280 pentru DE UNDE.
Ion Heliade Rădulescu - Odă asupra aniversării de 2 sept. 1829
... eu fruntea-ncoronată, În mână cu măslinul, în slavă nainta, Ș-o nouă sărbătoare, în tabără cântată, Din cerul cel prea rumen pământului vestea. Nainte de ivire-ți, ca zâmbetul nădejdii, În inime viteze ce-au înfruntat primejdii, Tu ca un foc în ele luceai dumnezeit. De mii de ori răsară soarele și sfințească, Căci dulcea ta lumină în veci o să lucească În sânul omenirii ce tu ai slobozit. IV Iadul jurat osândei ... Eu cânt a ta ivire, faptele lăudate, Slăvesc eu slobozirea ce-n tine răsări. Vitejii Miezii-nopții ai lor ochi ațintară Pe drumul unde dreptul și crucea le-arătară Și p-aripile slavei aicea au zburat. Cu-al lor de martir sânge, cu brațul plin de fală, Au înecat ei iazma și spaima infernală, Și tu lumii cu pacea în mâini te-ai arătat. VI Grecii, ce detunară cu jugul și ... vază, Sau te-a grăbit acela creștinul împărat? VII Românul ajunsese a moliciunii pradă, Brațurile ce veacuri au apărat ast loc De tot afemeiase acea vrăjmașă sfadă, Și armele pierdură mântuitorul foc. Stinse de strălucire, cuprinse
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care ... a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui obscură, petrecută la o judecătorie de pe malul Jiului, de prietenia cu popa, de chefurile lui cu notarul, de aventurile cu învățătoarea blondă și cu moașa satului. Adusese cu dânsul însă, din atmosfera aceea rustică unde trăise șapte ani, ceva din seninătatea patriarhală a unor alte vremuri. În glasul, în cuvintele, în mișcările și în întreaga lui înfățișare purta ... dus de curent și nu lipsea de la club, de la teatru, de la serate, dar mai cu seamă era nelipsit ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... se șterg, s-au ruginit; Un duh fierbe în lume, și omul ce gândește Aleargă către tine, căci vremea a sosit! Ici umbre de noroade le vezi ocârmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. Oricare sentimente înalte, generoase, Ne par ca niște basne de povestit, frumoase, Și tot entuziasmul izvor de idei mici. Politica adâncă stă în fanfaronadă, Și știința vieții în egoism cumplit; De-a omului mărire nimic nu dă dovadă, Și numai despotismul e bine întărit. An nou! Aștept minunea-ți ca o cerească lege; Dacă ... ai alege Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie, La darurile tale eu nu simt bucurie, De-mbunătățiri rele cât vrei suntem sătui. Ce bine va aduce o astfel de schimbare? Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare, Care să arză globul ș-ai lui locuitori? Ce pasă bietei turme, în ... Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt, Dac-a vieții-mi triste făclie osândită S-o-ntuneca, s-ar stinge de
... Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune ... de viță, Flori de crâng pui în cosiță Și pe-alesul tău visându-l Treci prin văi, cu blânde rugi. Dar auzi! E plin pământul De răsunete! Pe loc Un balaur cât un munte Vine-nfiorat ca vântul Cu o sută de picioare Cu mugiri șuierătoare, Și-i c-un ochi de foc în frunte Și pe nări el varsă foc! Prahova năvalnic sare, Neștiind aceasta ce-i. Pletele-i rămân răzlețe, Ochii plini ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... a plecat flăcăul mâhnit. - Am văzut, răspunse împăratul încruntat. - E un lucru mare, măria-ta, zice împărăteasa, și încă mie mi-e frică și de altceva. Și cum zice vorba asta, hop și Prâslea, de douăzeci și doi de ani, de-abia cu câteva tuleie în bărbie, iar: "Ileana și Ileana, că de unde nu, îmi fac seama singur" și începe să plângă și să cază în genunchi la părinți, că-i era mai mare milă mă-sii de ... mai zică băiatul nici cârc. - Ai înțeles? - Am înțeles, măria-ta! Și au sărutat fiecare mâna taichii și maichii și și-au luat rămas bun de la Ileana, și-au plecat tustrei călări tot uitându-se-napoi, cât au putut să mai vază, cum fluturau în vârful turnului, de departe, două năframe albe. S-au despărțit la răspântie și au apucat care pe unde. Au umblat ei cât au umblat, așa hoinari, multă vreme pân lumea largă de colo până colo, și ce să vezi? Când mai erau vreo trei luni până să li se împlinească termenul, ajung ei, fără să se caute ... frumos cu părul creț și dulce ca mătasea porumbului fraged. Plocatul cela era vrăjit, că cine șede pe el, până să stingă o scânteie, ajungea ...
Gheorghe Asachi - Laura (stiamo, amor...)
... Gheorghe Asachi - Laura (stiamo, amor...) Laura de Gheorghe Asachi Imitație dupre Petrarca (Stiamo, Amor...) Să stăm, Amor, să ni mirăm dotată De minuni nouă ale naltei nature! Vezi pre pământ ce mândră zână-arată, Vezi cât har plouă din a ei făptură. De câte perle ș-aur e vargată Aleasa mantea, nevăzută aiure, Cum pasul ei ș-ochirea amorată Poartă prin astă a muntelui pădure. Mii ... cel umbros domnează, Să le-atingă umbra ei o-mbie. Cerul de-a ei frumuseți se-nviază Și-mpregiur sună dulce armonie, Înseninând de
... Gheorghe Asachi - Pleiada Pleiada de Gheorghe Asachi Odă cătră poeții români. La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alți poeți iluștri, și numele lui Gh. Asachi [1] În a cerului tărie șase stele scânteiază Ș-între cele fără ... desparte, armonia va uni! Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie, Ca și ea întru lumină să se poată înnoi, Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă, Deamnă chiar să se arăte și de numele ce poartă. Acordați române versuri p-armonioase alăute, Într-un rost, ca și poporul, geamăn cu cel italian, Să învețe amor de patrie, dor de glorie, virtute, Și românul de pe Istru, ș-al Carpaților muntean, Cel ce bea-n Siret, în Nistru și-n a Murișului unde, Cel l-a cărui triste doine plaiul Pindului[2] răspunde. Când românul va cunoaște, prin a cântului putere, A sa ... a ei soartă, ce-i ascunsă-n viitor, Versul când din ochi va stoarce lacrima cea de plăcere, Pe româna tinerică când va-ncinde-o de ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... și infinit creatoare! Pășim pragul, și ne aflăm sub domul înalt al donjonului din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare stă liniștit un stîlp masiv de zidărie de coloarea marmorei trandafirii; pe dînsul se reazimă două scări de fier ușoare, cari suie la brîul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o galerie metalică. În partea din spate a stîlpului, împotriva ușii de intrare, e o scară, care suie la celelalte două. In rînd cu galeria, deasupra stîlpului pe care se reazimă scările, este un pod ... acestui inclntător locaș. In fiecare colț, materia spune o idee. Ies In ©uite și mă afund In grădină, unde crește o vie de curlnd plantată» departe, Înspre apus, se desinează dealurile de pe valea Prahovei pe cinci, fa^A In față, către răsărit, se ridică la aceeași Înălțime dea-10 Jurile de pe valea Doftanei. E o liniște pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decit lătratul clinilor castelului - - cari își reclamă tainul de hrană și mingiituri de ...
Petre Ispirescu - Zâna munților
... până să vie filosofii cei vestiți, împăratul dete pe fiu-său acestui vânător ca să-l învețe meșteșugul său. După ce veniră filosofii, învăță și de la dânșii câte în lună și în soare. Bucuria tatălui său era așa de mare unde vedea că fiu-său are să fie procopsit ca nici unul din fiii de împărați, încât se uita la dânsul ca la soare. Iară el de ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte și mai frumos. În toată împărăția lui și a vecinilor lui împărați, altă ... pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, și se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă. Feciorul de împărat rămase ca un zăpăcit. Se întoarse acasă, dară cu gândul era tot la dânsa. Tată-său, văzându-l tot pe gânduri și trist, nu ... ghicească răul de care suferă. Unul dintr-înșii zise că e teamă să nu dobândească lipici. Într-aceasta împăratul fu poftit la o altă nuntă de împărat, unde nu voi să se ducă, fiindcă inima lui nu era ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... nuiaua prin apă, și făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, și de ce merge se mărește, până ce intră iarăși în sânul matcei de unde a ieșit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică fața apei lucie ca o oglindă. El ... se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de pe lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat, de milă sa nu le strice frumusețea. Baia era pardosită cu tot felul ...