Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O SĂ
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 1696 pentru O SĂ.
Alecu Donici - Vulpea și măgarul
... Alecu Donici - Vulpea şi măgarul Vulpea și măgarul de Alecu Donici — Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au slăbit de tare; Bătrân, neputincios: îți pare O fiară foarte de nimică Acel ce când zbiera, Tot codrul tremura, Iar eu muream de frică. Acum însă mai toți, Cu coarne și cu colți ...
... a face să te doresc. Cât mi-ești de scumpă poți vedea bine: Fără de pizmă, acum de tine Chiar cu rivalu-mi pot să vorbesc. Fii cât de mândră, fii nempăcată, A ta mândrie e nensemnată Ca și blândețea ce ai avea. Nu-mi zic nimica vorbele ... tine pot a nu-mi fi. Tu-mi pari frumoasă ca ș-altădată, Dar mai mult nu ești Nina ce-odată Desăvârșită eu o vedeam. Dreapta gândire, ce târziu vine, Azi mă învață și văz în tine Greșeli ce grații atunci numeam. Când zdrobii lanțul robiei mele, Doamne! ce ... a fi. Dar în nevoie, când omul are Curaj statornic, pentru scăpare Ce rău nu poate a suferi? Așa din cursa primejdioasă O păsărică simplă, fricoasă, Prilej să scape când a găsit, Pierzându-și pene, ia măsuri bune Și-nvățătură de-nțelepciune Să se ferească de ce-a pățit. Tu crezi că poate tot te slăvește Acela care încă vorbește De niște chinuri ce a ... prea lăudată, Nici viclenia-ți n-or găsi-ndată Amorez astfel cum mă fălesc. Te pierd, dar soarta-mi rea nu îmi pare, Căci eu o alta înșelătoare Mai cu lesnire pot
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu-i de mirare să fi rămas ca o tradiție nedeslușită numele Iaș, atribuit unui morar — nume pe care Ștefan l-a dat târgului său, fără să știe că așa îi zicea de veacuri. Când eroul leșilor, Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau vedea ... mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici ...
... ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare sau de nencredere în sine. Cîtă încredere avea în puterea talentului său ne-o spune singur. Iată ce-i zice femeii care n-a înțeles că trebuia să-i cază roabă în genuchi la farmecul primei lui aruncături de ochi: „Dîndu-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins; Ai fi trăit în veci de veci Și rînduri de vieți; Cu ale tale brațe reci Înmărmureai măreț Un chip ... a trăit, mai des mîhnit, mai rar vesel, într-un cerc foarte restrîns de prietini. Dar era și un om ciudat! El își făcea o plăcere din necaz și din durere o voluptate. Dacă n-avea vreo supărare, și-o căuta; daca nu venea să-l întîmpine durerea dinafară, el știa să și-o scormonească singur din rărunchi. Cu un astfel de caracter mai era și de tot sărac. Îmi vine destul de greu să contrazic niște autorități în materie literară, știind bine cît le iritează contrazicerea și cît de primejdioasă e iritația lor pentru soarta și reputația unor simpli
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o ... ușii, un nas antedeluvian, adică un nas a cărui mărime covârșește în același grad mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârșa pe elefante. Eram să mă sperii; dar auzii tot într-o vreme răsunând de sub baldachinul nasului o voce sau, așa zicând, o zbierare binecunoscută, și care mă făcu să ghicesc pe loc pe proprietarul colosalului nas. - Aicea șade Tăciune? - Intră, intră, Feldeșule! răspunsei din odaie, și baronul Rosen se afla deja lângă mine. Baronul ... Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ce n-ai rămas în casa lui Klumpen? - Vrea să zică tu nu știi nimica? - Despre ce? - O! o istorie foarte lungă! Află că Klumpen a căpătat un gust foarte estetic de când i-a murit femeia, care era modelul ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cranul lui Mihai cel Viteaz Cranul lui Mihai cel Viteaz de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută Într-un negru putregai. Pleacă-ți capul, măi române, Și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai! Ba ridică mândra frunte - Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai! * Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață, - Nemerind ...
... în fine, o carte de schițe risipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul ... spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la oraș. II — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face aceasta, cine, că ești în stare s-o faci. Tatăl meu îți datorește bani și d-ta vrei fata lui. Nimic mai natural. Vă veți învoi amândoi asupra prețului ca doi oameni de ... — Maiestre — strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. — Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... socoteam că dormi. — Ai auzit ceva? — Ce s-aud? — Nimic. Și femeia intră în casă, și omul închise ochii mormăind: — Ce-o fi să fie!... Să nu mai aud: "Mamă, mi-e foame!" Dar cine i-a zis iar: — Ce să faci, dacă n-ai noroc! — Tu ești, femeie? Întuneric. Nimeni. — Doar n-o fi dracul! Și omul adormi mormăind: — Ce-o fi să fie!... Nu se crăpase bine de ziuă, și o gură mare se auzi: — A venit cu mălai, mamă, că mi-e foame... — Și eu nici n-am plecat, zise omul ... nevestei: "Vezi că e noroc?" Iar ea se facea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și să-l strâng de gât pân- ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc ... sfințit." Ș-apoi cu binele se strecoară, Se roagă; aspră, dar, tu-l gonești; El cere pieptul, tu îl ferești... Și-ndat' el inima împresoară. O fură! zboară, și nu-l mai vezi: Pe loc te pipăi, simți ce-ți lipsește, O ceri, o cauți, ea se unește Cu-a mea-mpreună, și tu oftezi. Dincoaci eu mâna plin de sfială Destăinuindu-mă o întinz, Cer a ta mână, tremur, coprinz, O strâng, mă strânge ea cu-ndrăzneală. Și ochii noștri se rătăcesc, Aprinși de flăcări se-ntunecează, Se las, s-ardică, se luminează; Tot e tăcere ... zborul făr-așteptare Și iar la postu-ți drept te oprești. . . . . . . . . . . . . . . . Iată-ne, soro, iată-ne dorul, Omul și soarta lui ce-ntâlnim; Folosul este să ne iubim, Vremea să ...
Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă
... Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă Amor de iarnă de Cincinat Pavelescu Malenei În trandafirul desfrunzit O roză palid a-nflorit: E cea din urmă și e, poate, Cea mai suavă dintre toate. O simți că n-are să rămâie Pe ramuri prinsă zile-ntregi. Octombre-i rece și-o mângâie Cu raze stinse și pribegi. S-ar scutura la cea mai mică Din adierile de vânt; Când o privesc parcă mi-e frică Să-și ningă floarea pe pământ. Melancolia bietei roze Adesea inima-mi sfâșie; Copilă, n-o
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Reîntoarcerea de Cincinat Pavelescu Ai vrut să viu, și am revenit. Căsuța albă mă primește Zâmbind din pragu-i înflorit. Și lacul, care oglindește Un colț din cerul infinit, Mă recunoaște, deși ... s-apleacă să mă vadă! O, câte crăci le-am rupt cu zmeul, Cu câte pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea ... a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă grădina Amurgu-și tremură lumina În frunza duzilor din poartă. Aici e bine. Simt ...