Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA O STEA
Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 971 pentru CA O STEA.
... semn, că mă iubești! Și el s-a îngrozit de-acest cuvânt! Ea-și bate joc de ce-avea el mai sfânt, Și, ca d-un demon, el s-a rupt de ea, Dar o iubea nebun, el o iubea Mai mult acum fără-nțeles Vorbea cu sine, și gemea mai des; Și se-ngrozea de gândul că-ntr-o zi Această fată-l poate birui. Să-și piardă mama-n chip atât de laș, De doua ori să fie ucigaș! Și-a doua ... iubiteice-a cerut. El n-a putut să plângă și-ar fi plâns, În mână tremurat ținea, dar strâns Odorul drag, o inimă și-a cui? Aceasta este răsplătirea lui! Ea l-a iubit, ca ochii ei, și blând Plângea și ea, când îl vedea plângând, Și și-ar fi dat și capul pentru el: Și-acum o răsplătește-așa mișel! El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus D-a mamei lui - ce ... ce-a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este ... mîhni ; dar nu din toată inima a făcut această concesiune, deÈ™i, în discuÈ›ia fără È™ir nici căpătîi ce se iscase, ca de obicei, după citirea poemei, stăruise È™i „votaseâ€� pentru modificarea anodină È™i o damă la care el È›inea foarte mult în acel timp. Le spun acestea ca să nu se creză de către public — mai puÈ›in iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ ... înfierbîntată de arÈ™iÈ›ă, Apele norilor, vînturile vremilor spală È™i zvîntă piatra nobilă de urmele acelor efemere, È™i ea rămîne tot curată ca mai-nainte. De clintit nu o poate clinti nici trăsnetul cerului, ura fanatică a sectarilor exaltaÈ›i, ori securea vandalului imbecil È™i rău, sau ignoranÈ›a barbară ... artist ...
Alexandru Macedonski - Imn la Satan
... simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță... Când ai lipsi, ar fi ... reci furtuni când sufli; Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune Și schimbi deodată în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune. Tu, care culci sub sărutări în silnicia ta sublimă Pe crinul fraged ca să smulgi beția rară printr-o crimă, Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă Și plumb topit în ea țâșnești a vieții aprigă revoltă, Satan ... neghiobia. Arhanghel de-aur și de foc, Ce-nsămânțezi Dumnezeirea, Urmându-ți vecinic siluirea, Din timp în timp, din loc — în loc, Și ce-o supui să-ți rabde firea... Satan, nenvinsă bărbăție, Adolescent în orice timp, Urmează-a ta împărăție Și prăvălește-orice Olimp... Când ai lipsi ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se roșea, se-ngălbenea... - Care jachetă? întreabă ea aiurită, ca de pe altă lume. - A cenușie. - Leftere! zice femeia punând mâna la sânul stâng, ca și cum ar fi simțit un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai spus tu că n-o mai porți? - Cui? cui ai dat-o, nenorocito! - La o chivuță. - Pentru ce? - Pe farfurii. - Când? - Alaltăieri... - Alaltăieri!... fără s-o cauți pân buzunare! - Am căutat-o, răspunde femeia îngrozită de vina ei; nu era nimic. - Taci! strigă crunt d. Lefter... Pe câte farfurii ai dat-o? - Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, răspunde ea fără să mai știe ce spune. - Unde sunt farfuriile?... Voi să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa ... colo! ce sa spuie? - Taci tu! zbiară d. Turtureanu și-i dă brânci babei cât colo în săliță. Baba își face cruci, iar copila tremură ca varga lângă vatră, unde prunele sfârâie tare-n cratiță. - Să n-aibă parte!... dă să zică Țâca. - Na-i fost tu, ...
... Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene? Pe când publicul francez se găsea în cea mai deplină ignoranță despre Moldova și Valahia, pe când ... serios în viața unei femei, Dridri a scris amicilor săi un soi de circulară enigmatică în care le zicea: „Adio! Plec într-o călătorie la care am visat adeseori; mă duc să cunosc o lume nouă de unde nu cred că m-oi întoarce printre voi. Nu vă încercați însă ca să ghiciți care-i acea lume; cunoștințele voastre geografice nu se întind până la marginile ei!“ Până a nu descrie însă ... mult favorurile publicului. Autorii dramatici scriau roluri vesele pentru dânsa, siguri fiind de succes; jurnalele o lăudau numind-o DĂ©jazet II, însă camaradele sale o considerau cu invidie ca pe ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o poate vindeca. Oh! Dați-i nădejdea, o rază de lumină de va pătrunde pintre întunecile patriei sale, veți vedea inima sa săltând: va depune pe sfântul altar toate patimile pe care le ... aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l urma mai nainte, amăgitor ca vedenia celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a ... lipsi inima mea de vrun singur vis de fericire, asemene fântânelor ce deșteaptă înfocarea pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni Râzătoarea vale unde o lăsasem dăunăzi, se deschidea dinaintea mea; eu însă tremuram: o tristeță deșartă și nedescrisă întuneca bucuria inimei mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru înturnarea preiubitului ei pelegrin, întuneciile începuseră a ... ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o poate vindeca. Oh! Dați-i nădejdea, o rază de lumină de va pătrunde pintre întunecile patriei sale, veți vedea inima sa săltând: va depune pe sfântul altar toate patimile pe care le ... aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l urma mai nainte, amăgitor ca vedenia celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a ... lipsi inima mea de vrun singur vis de fericire, asemene fântânelor ce deșteaptă înfocarea pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni Râzătoarea vale unde o lăsasem dăunăzi, se deschidea dinaintea mea; eu însă tremuram: o tristeță deșartă și nedescrisă întuneca bucuria inimei mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru înturnarea preiubitului ei pelegrin, întuneciile începuseră a ... ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... a vândut cu doba la București pentru plată de impozit... el e un mobil de prisos... Și cu prilejul acesta m-am folosit și eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ți crede?... Mă mucezisem la țară, la Bârzoieni... De la o vreme îmi venise stenahorie și ipohondrie; așadar... nu-ți uita vorba... într-o dimineață, pe la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristița și de Calipsița, mi-am luat catrafusele și am spălat putina!… Soțul meu ... trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, și găsindu-ne prin întuneric, șoacăța de baron și-a întins botu ca să mă sărute... Vai! mânca-l-ar moliile!... Când i-am tras un pumn, a făcut hâc! și a căzut de ... i-am văzut, era să nebunesc de bucurie și în prima furie am tras trei palme țigancei, precum și lui jupânu Guliță i-am făcut o morișcă în chică, ca să le pun minte... Halal de țările care au drumuri de fer!... ele, după cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului ... ...
... vor: A plânge-i cuminția lor. Dar lucrul cel mai laș în lume E un bărbat tânguitor. Nimic nu-i mai de râs ca plânsul În ochii unui luptător. O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui? Ești un nemernic Când n-ai un țel hotărâtor. Tu ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... mare noroc! Privii acum cu recunoștință scrisoarea părintească; fără ea scăpam întâlnirea cu cel mai scump prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ceață erau mai toți afumați ... fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului, el înfrânsese vitregia împrejurărilor, o întorsese cu dibăcie în folosul său. Ca dânsul nimeni nu știuse să aștepte și să rabde, neclintit el pândise norocul la răspântie, îl înșfăcase și-l siluise ca să-i poată smulge ceea ce, în chip firesc, i s-ar fi cuvenit de la început fără caznă și zbucium. Odată ajuns se întrecuse ... că decăzuse? Nicidecum. De o sobră eleganță, plin de demnitate în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume până în vârful unghiilor. Ca să prezideze o înaltă Adunare sau ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu pruni. Țugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca și la vie, și din prunii tăiați curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El știa că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe frați, să bea apă. Ci luând sulița, înțepă fundul fântânei de mai multe ori, și deodată începu a gâlgâi ... fraților, de vedeți ce este, că nu știu ce mă dogorește. - Ce să fie! răspunseră frații uitându-se, iacă un norișor roșu, vine după noi ca vântul. - Aia este zmeoaica bătrână, măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți acasă, ca să nu vă aflați în calea ei, căci vă face mici fărâmi. După ce se despărțiră, Țugulea intră într-o peșteră să se adăpostească până va trece zmeoaica. Urgisita de zmeoaică, unde venea, măre, venea turbată de mânie, trecu