Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LOR
Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 1723 pentru LOR.
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții ... nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păți ca și cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, pățania lor și să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoțească în noaptea când va ...
... oi vide-o, așa să socotesc Că o văd ochii mei după cum și vorbesc. Atunci adivărat aceli frumusăți Nu mă vor zalisâ cu ale lor fineți. Al doile, iar trebui foarte să mă păzesc, Mâncare, băutura nicicum să nu poftesc. Măcar să mă tot chemi și să mă tot poftească ... zice Memnon, încă prietini mulți, Buni, credincioși, cinstiți și oameni pre cuminți, Filonichie între noi nicicum să nu mai fie, Când eu le-oi place lor și ei mi-or place mie, Pe dânșii dacă-i voi iubi, după cum ei pe mini, Nu ne va strica pe noi nici un ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... comod devenea, pentru dânsul, moft și gogomănie orice era nou, străin de valorile irevocabil consacrate, ori, mai cu seamă, de-a dreptul opus lor. Însă, negreșit, trebuie aici să ne amintim îndată că inovațiile specific române pe care le zeflemisea Junimea cuprindeau esențial comori de comicărie. Natura talentului lui ... lui începe acum a se îndepărta, va fi un material ce, mai adânc poate decât oricare altul, va lumina și va colora viziunea lor istorică despre vremile noastre. Calendarul Claponului, pe anul de la Mahomet 1295, de la Hristos 1878, este dedicat cocoanelor și demoazelelor din toate mahalalele, fundăturile ... în ele apar, monumental, veselia unei rase Caragialeștii au fost o dinastie de oameni cu geniul râsului. Unchii Caragiale, Iorgu și Costache, ca și nepotul lor Ion Luca, ca și copiii acestuia, au râsul în structura intimă a spiritului. Sarcasm studiat și savurat, ca la dl Matei Caragiale, sau ... Caragiale formula prin care unii romantici sentimentali din Apus crezuseră, pe vremuri, că ridică valoarea lui Cervantes sau, lui Moliere. Când colegii dezolați, în căutarea lor zadarnică după nenea Anghelache casierul, trec, din întâmplare, prin fața morgii și văd căruța funebră, povestitorul zice: un nou oaspete a venit, sătul ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... să și le transforme în substanță proprie, a dat operă literară națională și viabilă; ceilalți au fost mai mult niște pastișori, și opera lor n-a putut "rămânea". Dacă este așa -- și altfel nu poate fi, adevărurile de mai sus sunt doar banale --, atunci trebuie să fie ... romantică franceză convenea acestui public. Musset, poetul deja al orașului, nu convenea speciei Bolintineanu-Alecsandri; și nici poetul filozof Alfred de Vigny. Și fiindcă poezia lor nu corespundea la necesitățile noastre sufletești de atunci, acești doi poeți n-au avut nici o influență. Cineva care să-i ia ca model, numai ... Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar pe de altă parte, din cauza ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... Într-o zi fără nor și lĂșcedă, Tocma pe vremea când să coc fragi, Toate mearsără prunce tinere La fragi, vesele, cu-a lor pinere. Și eu ducu-mă cu-a mea pinară, Eu încă-în codru la fragi roșii, Dar' ah! iacă-mă-în urmă sângură ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și azvârle afară undele lor, pentru ca fiecare din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... a-și face o pozițiune frumoasă în societate, alerg la patriotism ca la ultimul mijloc de a-și realiza visul sau ținta ambițiunei lor. Cei care aspiră la graduri politice se acoper cu vestmîntul virtuții și al patriotismului, apoi ies în societate armați cu aceste virtuți împrumutate și încep ...
... râpi adânci, hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile ... Toți muțiră dinaintea lui, văzându-i fruntea încărcată de mânie. — Nu răspunde nimene? adause el cu un glas care răzbătea ca tunetul în inimile lor. Atunci Duman spătosul, ieșind din grămada hoților și punându-se în fața lui, îi zise cu ton hotărât: — Căpitane!... Tovarășii mei m-au însărcinat ... fie căpitan? Să iasă acela aice la lumină și să se măsoare cu mine. Zicând aceste cuvinte, căpitanul Codrean sta drept ca un stâlp dinaintea lor, cu fața amenințătoare, cu buzele tremurând de mânie și aștepta. Nime nu ieși la luptă. — Vă iert pentru astă dată, copii; însă să nu ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap ... stare, crivățul galopează în împărăția ciulinilor, răscolește cerul și pământul, amestecă norii cu pulberea, ucide zburătoarele, și iată-i porniți, ciulinii! Plecați să semene netrebnica lor sămânță. Mica tulpină se frânge pocnind, cosită la rădăcină. Bubumzele spinoase încep să se rostogolească, mii și mii! E marele pohod al ciulinilor, care â ... în rând și o pornesc cot la cot. Spre sfârșitul vejeliei vin ciulinii singuratici. Sunt cei mai iubiți, fiind cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se ... înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul lor, ei sosesc cu întârziere, sărmanii. Și-i vezi cum se perindă izolați, rostogolindu-se ca niște cocolașe de omuleți grăbiți. Văzduhul și tot Bărăganul îi ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... 6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX PERSONAJELE Cucoana CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN ... culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ținând altă cutie ... te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană? CHIRIȚA: Iaca surdu!... (Repede.) Chirița, Aristița, Calipsița și Guliță Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânați ...