Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) LUNGI
Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 910 pentru (SE) LUNGI.
... croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste, nici știință de la alții, sau pomenire măcară să află ca o povață, făcându-se și ca o luminare arătându-se, ca să se poată ajuta cel ce nu știe de la cel ce știe și cĂ©le din întunĂ©rec să iasă la lumină. Că nici unul în ... de au scris zidirea lumii și alte legiuiri. Nici vorbesc de alți mulți sfinți proroci carii știia neînvățați de nimeni și cĂ©le ce fusĂ©se, și cĂ©le ce era, și cele ce vrea să fie. Drept că acelora știința și învățătura nu era firească și omenească, ci peste fire ... astăzi, nici acel scriitoriu, nici acel spuitor n-am aflat. Și aceasta, căci n-au istorit nimeni de dânsa cu deadinsul, cum ziși, pare-mi-se că dintr-acĂ©ste pricini vine. Întâi, că mică și can laturi țară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de când osebită ... alții aici în țară, și mai multe în Moldova; în cari nu să cuprind altele, fără minciuni și basne, dupre cari umblă norodul acesta rătăcindu-se ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... la douăspce fără un sfert și, pardon, mă dezbrac de mondir, scoț chipiul, mă-mbrac țivilește și plec... la datorie, coane Fănică. Până să plec se făcuse vreo unul după douăspce. O iau prin dosul primăriei, și apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii". Când dau să trec ... sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru. TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și popa? PRISTANDA: Da, popa și ... ala, i-avem pe toți... Ia ascultați scrisoarea asta"... și scoate o scrisorică din portofel... „Ia ascultați..." Diavolul de popă, n-are de lucru? se scoală repede de la joc și zice: „Să mă-ngropi, sufletul meu, Năică, nu citi... stăi, s-o ascult și eu... să-mi aprinz ... din casă sar năvală la fereastră; eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliș pe lângă uluci și intru în curtea primăriei. TIPĂTESCU (interesându-se de povestire): Ei! PRISTANDA: M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele și lăsaseră perdelele. TIPĂTESCU: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiță, eu ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... el oare în această critică pozițiune? Ce să facă, sărmanul; pleacă capul la lovirele soartei, se face slujnicar!… În această nouă condițiune, spiritul său se supțiază ca firul de borangic, imaginația lui se înalță pînă la al noulea cer, devine filosof peripatetic [4], patriot și încă patriot, nu glumă. Declamă în contra abuzurilor, căci funcția lui (daca are ... ființă omnipotentă (numai în vorbe) el nu are decît să zică un cuvînt și țara este brăzdată cu șosele și drumuri de fier, casele statului se umple de bani, cultura și instrucția ajunge pe cea din Germania, cu un cuvînt România se ridică la cel mai suprem grad al fericirei sale; din nenorocire, însă, guvernul nostru nu știe să se folosească de consiliele patrioților slujnicari și de aceea lucrurile merg cu susul în jos. Slujnicarul adevărat, pe lîngă alte daruri, mai are și virtutea cumpătării ... seamă pe acest june, ar fi descoperit în trăsurile feței sale pe omul contrariat de fortună sau pe amorezul certat cu amoreaza sa. Dupe ce se mai plimbă puțin, ca să-și încălzească picioarele ce-i înghețase de frig, se ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... atac asupra unui broscoi ce se lăfăia cu pântecele la soare. Aceștia erau tinerii soldați ce învățau tactica militară. Mai de-parte pe luciul apei se întindeau ca o ceață miriade de bacile și monade, ale căror corpuri cristaline vopseau apa în felurite cuÂlori metalice. Făcând încă câteva silinți, în ... nu vede nici pasărea, și pasărea vede aceea ce nu poate vedea nici omul. Uită-te pe luciul apei sub umbra unei rădăcini putrede, cum se deosebește o pată mohorâtă ce se mișcă, acolo sunt bacilele holerei. Mai departe altă pată verde, compusă din ciupercile microscopice ale figurilor galbene. O, ce nu ar da oamenii să vadă ... câte cu 500 de pupile și fieștecare pupilă mărind vederea de 500 ori, închipuiește-ți că toată această lume, în care foiesc felurite creațiuni ce se zbat și se zbuciumă într-o luptă eternă pentru existență, se sfârșesc mâncându-se unul pe altul, cei mai puternici înghițind pe cei mai slabi, spre a le ocupa locurile. Toți sunt îndemnați de instinctul stârpirii, începând ... muscoi nu ar fi mai puțini la număr decât noi, atunci generația țânțarilor s-ar șterge de pe fața pământului. Iată pe frunza lotusului abia ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și alta e perfecțiunea artistică. Ele se condiționează poate reciproc, dar nu se pot confunda. Eminescu a fost un artist atât de mare pe cât a fost poet. Nici un critic însă nu a ... sonoră a producțiilor sale, e o mare doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu ... o senzualitate de care nu e capabil. Toți cred că fug de banal căutând subiecte bizare, și nici unul nu pricepe că adevărata originalitate, care se vede mai ales în tratarea unui subiect simplu, n-o poți vedea dacă nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a ... banală. Ce spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se ...
Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu
... luminoase, din aer bălsămit Apoi, negură deasă lumina-ntunecează; Fantome de-altă lume șoptesc, mă înconjor; În fiecare șoaptă o muncă înviază, În ochii-mi se confundă trecut și viitor. Căci știu eu viitorul... el nu poate să fie Decât ca anu-acesta, ca anul cel trecut; Bogat de chinuire, deșert ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F
... s'ar putĂ© gonĂ, fără ca prin acĂ©sta să se sgudue edificiul limbii naționale, pe când celtismul la FrancesÄ și albanismul la Români nu se pĂ³te atinge fără o catastrofă totală. După premisele de maÄ sus, mintea se sperie de consecințe, consecințe «à la Dr. RĂ©thy LĂ szlĂ³Â» din Buda-Pesta, care își conchide argumentațiunea cu sentința : «L'AcadĂ ... mie de Bucurest ne pourra jamais dĂ©cerner Ă qui que ce soit le prix de 20.000 francs fondĂ© par le prince Couza» ; mintea se sperie de amenințarea maghiară, și cere o pausă pentru a se dumeri ce să facă maÄ departe. EÅ unul nu voiÅ căută a-mÄ înlesni transițiunea prin vorbe multe și prin căÄ lăturalnice, ci ... pe deplin datele cele linguistice. După căderea luÄ Decebal, o parte dintre DacÄ s'aÅ supus luÄ Tra-ian și aÅ început a se amalgamĂ încet-încet cu colonii romani, dând prima nascere naționalității daco-romane. AlțÄ DacÄ însă, retrăgĂȘndu-se maÄ sus în creeriÄ Carpaților saÅ maÄ la răsărit de Provincia Traiană, șÄ-aÅ mănținut individualitatea lor proprie sub diverse nume etnice, maÄ ales treÄ
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... rece, în care Murgana se juca cu botul ei dulce, moale și care mirosea a lapte muls numai de-atunci. Murgana, după ce se mai odihnea, iar bea, și bea și bea, și apoi se uita la stăpâna ei și iar bea. Și Smărăndița zicea oftând: — Aide, Murgano, sora mea; aide acasă: ne așteaptă mama... Mama?... Nu!... ne așteaptă ... proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori de unde din sat. Dacă ieșeai dimineața în zori, când mugesc vitele spre pășune, ori la nămiez când e soarele-n puterea ... coada, când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, tot de ele dai cu ochii; tot pe ele le vezi fudulindu-se tot acolo în vârful dealului și seara după soareapune, când se potolește lumea și se joacă toți copilașii și vin să ceară la mama, din găleată, lapte muls cald, fiecare cu covățica lui și cu bucățica lui de mămăligă, și ... și mai tulbure fericirea blândă care-i alinase sufletul ei chinuit, mâhnit, zdrobit. Smărăndița, fiica Ilinchii, asta era totul în lume pentru Ilinca, mama Smărăndiții. ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... fete ce-l aștepta de atâta vreme. Când Heinrich văzu de departe fumul orașului său, s-a oprit cuprins de bucurie și, puindu-se pe iarba verde, a cântat un cântec curat și melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele ...
Ștefan Octavian Iosif - Către lună
... Ştefan Octavian Iosif - Către lună Către lună de Ștefan Octavian Iosif Lună, tu, care te duci peste zi, O, ce se-ntâmplă cu tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n cer Tristă, și ...