Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VREME
Rezultatele 871 - 880 din aproximativ 1167 pentru VREME.
Vasile Alecsandri - Nevasta La mama pe când eram, De lucram, de nu lucram, Mamei tot dragă eram. Iar de când m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziuă mătur casa, Aprind focul, gătesc masa, Aduc apă din fântână Și furca n-o las din mână, Lau copilul, îi dai țâță Și mulg vaca la portiță. Tacă-ți gura, măi bărbate, Că, zău, cugetul îmi bate Din străin să-mi fac un frate Ca să-mi cate de dreptate. Un călător străin zice în relația voiajului său prin țările noastre că nu cunoaște pe lume femei mai harnice ca nevestele românce, și, în adevăr, dacă vom ținea seama de tot lucrul ce-l fac ele, afară de lucrul pământului, vom împărtăși lesne opinia călătorului străin. Nevasta româncă ține casa, crește copiii, face demâncat bărbatului și îl duce la câmp în orice depărtare s-ar găsi, mulge vaca, îngrijește de grădină, de vite, de păsări etc., țese pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea familiei, strânge cânepa, o topește, o bate, o preface în câlți, o toarce, o țese; apoi pânza o ghilește etc. și, în vremea asta, ea mai face și boierescul, seceră, prășește cu copilul ei de țâță ...
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... simții în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată Astă viață de durere! Vie moartea așteptată Ca o dulce mângâiere! Ce spui, dragă surioară? (Zise hoțul din pădure) Cu-ai ...
... clătinată, Clătinată ne-ncetat? Împrejur iarba nu crește Și pe dânsa nu-și oprește Nici o pasăre-al ei zbor; Că sub dânsa-n orice vreme Cu durere jalnic geme, Geme-un glas îngrozitor. Când e noapte fără stele, Mii de flăcări albăstrele Se văd tainic fluturând, Și prin ele crunt ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din viața mea
Vasile Alecsandri - Suvenire din viaţa mea Suvenire din viața mea - notă de Vasile Alecsandri 1865 Mircești, mai 1865 Familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri. În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara. Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o poziție înaltă în patria sa. Maica mea, suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu! Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara ...
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)
... tot cu drept, De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei, Că-ți dau la mână răvaș Să nu rămâi păgubaș, Și cu vreme de-oi trăi, Pân-într-unul ți-oi plăti, Dar cumva de-oi muri eu, Ți-i va plăti Dumnezeu!" Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț, amar ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... Iași. ↑ sat pe malul râului Bârlad, pe drumul care duce de la Galați la Iași. ↑ manta groasă de suman, șubă ↑ înainte de vreme
... aceea ci lucrează beție De cap și de stomah, apoi ci va să fii Ne strică sănătate, ne ia și liniștire, Ne fură încă și vreme cu multă păgubiri, Eu deci cu sârguință oi să mă hotărăsc Ca să mânânc atâta cât trebui să trăiesc. Așa și sănătate me am de ... îl cunoște s-întoarci, îl zărești, Îl vedi și fugând, o! muțună, răcnești! Alta ci să-ntâmplasă mai bini să-l cunoască. "Kir Memnon, bună vreme, vre să-l heretisască, Kir Memnon, întru adivăr, nu știu ci ai pățit, Kir Memnon, ci-i aiasta? Ochiul ci l-ai făcut?" Și-ndată ... Memnon văzând aceste, să tragi într-o parte Păn s-a arăta craiul ca să-ș dei el carte. Iat-au sosit și vreme, craiul vini și stă, S-închină Memnon de trii ori și arzihalul dă. Îl ia mărire sa c-o blândeță firească La un satrap îl ...
Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei Pirostia Elenei de Jean-François Marmontel traducere de Constantin Negruzzi După stricarea Troadei, în vreme ce rămășițurile zidurilor, a capiștilor și a palaturilor sale încă abureau și când supt aceste năruiri văpsite de sânge, Priam, norodul ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... deloc la îndemânăsă încerce. Pe când el se lupta să intre sub coș, caii mișcarătrăsura. Vălătuc, Stoica se rostogoli în noroi. — Na!... avu el vreme să rostească. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. Crucile, dumnezeii și toți sfinții părinți îi trecură prin gură, ca la un surugiu. Fără a ... Că doar toate sunt din belșug. — Și de post și de dulce, ca la otel, zise el. Că de aia nu mai plouă la vreme. Tincuța tușea din când în când, o tuse seacă, urâtă. La fiecare observație a bărbatu-său, își pleca ochii în farfurie:se ținea ...
Ioan Slavici - Florița din codru
Ioan Slavici - Floriţa din codru Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Florița din codru de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. În mijlocul codrilor, lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă. La crâșma aceea era o crâșmăriță; crâșmărița avea o fată, și pe fată o chema Florița. Fata asta nu era insa fiica crașmaritei, și crașmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, și crașmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani și mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna; asta nime n-a putut s-o inteleaga... Intr-o buna dimineata, crasmarul s-a dus dupa lemne la padure... și... iaca ce sa vezi: pe o poiana limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... prin apucătură. Pe artist îl stăpânește apucătura, amatorul își stăpânește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, pe câtă vreme amatorul este un om cu voință, adică întreg. - Nu înțeleg aforismele d-tale, mă întrerupse dama. - Doamnă, dacă vrei să-ți spun drept, nici eu ...