Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AL SUFLETULUI

 Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1047 pentru AL SUFLETULUI.

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale Sphinx (Iconol.) monstre fabuleux auquel Ies anciens donnaient ordinairement un visage de fentme... DICT. DE LA FABLE De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... printr-un lung șir de tălhării, el se dădu desfrânărilor, căci lăcomia de bani nu era singura patimă ce punea în mișcare activitatea sa. Fiu al unui popor încălzit de soarele asiatic, Osman avea pe lângă un fond de trândăvie orientală toată fierberea unei senzualități nesățioase. El iubea luxul, băutura și ... de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și meditative, încinși cu curele late și țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

... Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un ... Nae să dea la tipografie să i le facă cu numere: l-am ras ? țac! i tai numărul. PAMPON: Cu un spițer? Ce istorie? IORDACHE: Al dracului spițerul! Închipuiește-ți d-ta! Lua un bilet. ÎI rădeai, trăgeai o dungă. Să zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă ... bilet, și-mi zice: „Iordache, un bilet nou lui d. Frichinescu...", așa-l cheamă. Dar el... zice: „Eu bilet nou? n-am cerut; al meu e nenceput — ..." și scoate biletul alb ca laptele... Măi, ce dracul! Ne uităm noi lung, eu și d. Nae, la bilet... pe urmă ... făcut el alta pe model, că prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit..." PAMPON: Ei, în sfârșitul sfârșitului ce era? IORDACHE: Stăi să vezi. Al dracului spițerul! Asta era într-o sâmbătă. Marți dimineața, altă dungă; — dar acum le însemnam și cu tibișir pe pervazul ușii; — două; joi ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... și am silit, după putința mea și după proastă ajungerea minții mĂ©le, de am lucrat în viia Domnului, de nu ca cel de la al noaolea ceas, măcar ca cel de la al unsprăzĂ©celea ceas și nădăjduesc că voiu lua de la stăpân plată deplin că iaste volnic pre al său. Și acĂ©stia câte am lucrat cu mâinile și câte am grăit cu limba, cine va vrea, să le socotească m¸ ¬pq¨n ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... Întâia tocmeală „Oricând cucoana la țară într-adins sau cu-amăgeală, Sufletește sau trupește ar pătimi de vro boală, Eu să fiu dator pentru al meu soț, Să-i aduc din Iași pe doftorii toți.â€� Holteiul Au doar din așa pricină oamenii să nu se-nsoare, Ca să nu ... biata femeie rabdă ca o sclavă ticăloasă. Dar ce taci? ce nu vorbești? Bărbatul Ce poruncești să mai zic? Cucoana În careta mea să puie al meu tot calabalâc. Bărbatul (Eu pân-acum nu-nțeleg dacă sunt serv sau bărbat.) Spune-mi la drum ce să iau, să m-apuc de ...

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... Întâia tocmeală „Oricând cucoana la țară într-adins sau cu-amăgeală, Sufletește sau trupește ar pătimi de vro boală, Eu să fiu dator pentru al meu soț, Să-i aduc din Iași pe doftorii toți.â€� Holteiul Au doar din așa pricină oamenii să nu se-nsoare, Ca să nu ... biata femeie rabdă ca o sclavă ticăloasă. Dar ce taci? ce nu vorbești? Bărbatul Ce poruncești să mai zic? Cucoana În careta mea să puie al meu tot calabalâc. Bărbatul (Eu pân-acum nu-nțeleg dacă sunt serv sau bărbat.) Spune-mi la drum ce să iau, să m-apuc de ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari… Numa-n zarea depărtată sună ... ca Dunărea să-nece spumegînd a tale oști. După vremuri mulți veniră, începînd cu acel oaspe, Ce din vechi se pomenește, cu Dariu al lui Istaspe; Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu ... acum de modă de vă scot din letopiseți, Și cu voi drapîndu-si nula, vă citează toți nerozii, Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. Rămîneți în umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecatori de țară, dătători de legi și datini, Ce cu plugul și cu spada ați întins ...

 

Emil Gârleanu - Înecatul

... mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ... de aiurea; și scuturând clipele din zimții roților lui, regula parcă mersul ninsorii. Un urât de moarte, un urât dintr-acele care se strecoară în suflet ca otrava, care se schimbă în spaimă cuprinse pe singuraticul boier. Ar fi vrut să vadă pe cineva, pe-un dușman chiar, numai să-l ...

 

Ioan Slavici - Gura satului

Ioan Slavici - Gura satului Gura satului de Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Nu-i vorbă, răi sunt oamenii, încât mai răi nici n-ar putea să fie. Chiar și acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile de răutate, și nu avem decât să-l atingem unde-l doare pentru ca să-l facem mai dârz decât alții. Dar nenea Mihu tot om bun rămâne. Se și cuvine însă unui om din oameni, ca dânsul, să fie de bună chibzuială, să cumpănească vorbele și să umble mai mult călare decât pe jos. Acasă, asta-i altă vorbă! Oamenii s-au obișnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decât la "Safta Mihului" fiindcă... așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului. Pentru aceea, când Safta începe să facă gură, nenea Mihu își pune mâinile în cap și-i zice: — Nevastă! nu mă da pe gura golanilor. Iar apoi caută să-i facă pe plac, ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... IORGU, nepotul lui Damian SULGERUL GÂNGU COMISUL AGAMEMNON KIULAFOGLU ZOIȚA, femeia lui Kiulafoglu GAHIȚA ROSMARINOVICI Baron von KLEINE SCHWABE IȚIC, zaraf UN PRIETEN IFTIMI, fecior al lui Damian MUZICANȚI, ȘARLATANI, SLUJITORI, PRIETENI, SĂTENI, LĂUTARI DAMIAN, de 55 ani, poartă haine largi: antereu, brâu, blană și căciulă brumărie. Scenele pe petrec în ...

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... se hotărască fata, coana Profira își înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogățit al Scatieștilor ca de niște mojici renumiți, ieșiți dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleț, și a-i vedea în casa lor i se părea o adevărată enormitate. Dar, în cele din urmă ... de mine, maică, da' tot învață? Ce-a mai ieșit și moda asta cu învățătura până la adânci bătrânețe!... Uite, eu pe Tănase al meu l-am pus la treabă de mic copil, și slavă lui Dumnezeu, băiatul a ieșit bun, treaba treabă, plimbarea plimbare. Acu să ... odaie vecină, lăsându-l să-și potolească singur furia. Conu Dinu, rămas singur, prinse a innoda firul vremilor de azi cu lungul șir al celor trecute, și a se întreba, cu disperarea oamenilor bătrâni, cum era cu putință ca nepotul vătafului Scatiu (pe care vătaf îl văzuse ... II Era tocmai să se supere din nou, pe pisic și pe Tănase, când bătu cineva la ușe. — Poftim! zise el cu glasul trăgănat al ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>