Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CEI VII

 Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1332 pentru CEI VII.

Constantin Negruzzi - Strofe (Negruzzi)

... a lor țintire eu n-o pot nimeri. Îmi iau dar îndrăzneală să vă trimet cu bine Pe ștefan acel Mare și pe Mihai cel Brav, Acei ce pe turci, unguri și litfele străine A-i bate —în vremea veche aveau un rău nărav. La dumneata sunt ...

 

Vasile Alecsandri - Prutul (Alecsandri)

... când or trece, La ist mal să se înece! Holerele când or trece, Pe la mijloc să se-nece! Dușmanii țării de-or trece, La cel mal să se înece. Iar tu-n valurile tale Să-i tot duci, să-i duci la vale Pân' la Dunărea cea mare, Pân' în ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie

Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie Noaptea de septembrie de Alexandru Macedonski La muză Atunci când după zile de lungă așteptare Îmi apăruși deodată zâmbind, sufletul meu, Crezui că ești un înger, de pace și scăpare, Trimis să mă rentoarcă la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un înger, cerească nălucire, Dar cugetu-mi atuncea la pace se-nvoi... Ți-am dat a mea junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă sub picioare Și-mbrățișează totul cu aripile-i mari! Și m-am suit atuncea în cerurile mute, Și cerurile mute atuncea mi-au vorbit, Eternul în tot locul vibra pe întrecute, Iubită nălucire, de ce m-ai părăsit? În sufletu-mi de tânăr era-ntuneric mare, Eram ca și o barcă lipsită de cârmaci, Veniși, făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... și vederilor mele. Dl Bogdan nu atacă cutare ori cutare particularitate a vederilor mele, ci le atacă în totalitatea lor, deci lui datoresc cel dintâî răspuns. Dl Bogdan începe articolul său prin expunerea teoriilor estetice și critice ale lui Taine și Brandes. Și începe cu expunerea acestor teorii pentru ... fac criticii, sunt prea vaste. Pentru că o critică, în acest sens, ar fi făcută și din punct de vedere filozofic, etic, social, și din cel artistic propriu-zis. Ce face însă dl Bogdan? D-sa îmi ia numai punctul întâi, și chiar acest punct îl reduce, îl micșorează prin observări ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... La covrigi! Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte, Iar vechea mea noblețe tânjește amărâtă, Și nu pot s-aduc țării nici cel mai mic folos! Din vremea Olgăi [2] încă avem strămoși magnați; De-atunce până astăzi ei fură tot în slujbe, Țiind cele-ntâi posturi ale ... să-mi pară, Când sunt din așa neamuri slăvite și înalte, Să văd c-am ajuns astăzi necăutat să fiu, Și nebăgat în seamă ca cel mai ne-nsemnat? FILARET: A supărării tale am înțeles pricina. Acuma să-mi dai voie să-ți spun a mea părere ... și traiu-n desfătare, În vremile de astăzi atâta nu doresc, Ca numele deșerte ș-al slavei pustiu fum. Dar în zadar sunt toate, când cel ce le pretinde Nu se va face însuși la merite străbune Destoinic cum se cade, prin osteneala sa. Urice de viermi roase nu sunt mărturisiri ... apă limpezi, Dar ca să bei din ele-ți trebui vas curat, Și să te pleci, căci apa în gură-ți n-a veni. Tu însuți zici că slavă au câștigat străbunii Prin fapte lăudate și prin năravuri bune: Întru războaie unul a tras nevoi și răni ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... lumini de felinare... Trufia în trăsură, Mizeria pe jos, Lărgea prin tot orașul un haos zgomotos... Șampanie la Capșa beau mulți făcând paradă De golul cel din creieri, de plinul cel din ladă... Dar ușile la teatru deschise se aflau, Pe scenă Mușchetarii cu zgomot se jucau... Ce vreți?... Pe-atuncea vremea era înapoiată, Cohorte fără ...

 

George Coșbuc - Oltenii lui Tudor

George Coşbuc - Oltenii lui Tudor Oltenii lui Tudor de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 27 (7 iulie) Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese cântec vitejesc, Și cu glas de surle cântă Tot poporul românesc. Las să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui, Țara s-o vedem noi iară Veselă pe urma lui Mândra patrie română Nu sub braț de oameni slabi, Ci voinică și stăpână Cum a fost sub Basarabi. Zboară corbi pe sus, băiete, Cârduri negre se-nvârtesc, Și se zbat de-atâta sete Și de foame se izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pământ După Tudorin să vie! Că-i trimis de Domnul sfânt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu Însuși s-a pornit să-i bată, Cum ne bat și ei mereu. Ridicați, români, Dreptății Steag cu sfântul George-acum Sfintei Legi și libertății Faceți-i odată drum! ...

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... și cu crude jertfe au știut a le păstra, și pe care și noi vroim a le lăsa întregi strănepoților noștri. Cel mai sfânt din aceste drituri este neatârnarea noastră dinlăuntru și prin urmare autonomia. Această neatârnare a fost întâia condiție a următorului ... la Poartă, va fi ajutor cu oștile sale la slujba împărătească. Acestași tratat s-a mai întărit și la 1530 de către Soliman cel Mare și toate hatișerifurile și firmanurile Porții în urmă slobozite s-au întemeiat pe acesteași capitulații; acestea asemene s-au cunoscut și de toate tratatele ... ne apăra și cel mai sfânt drit, ce este n eatârnarea noastră dinlăuntru . În adevăr, lasând a vorbi de tratatul încheiat între Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir, în 13 aprilie 1711 [1] (adică cu două sute de ani în urma capitulației Moldovei către Poarta otomană, și care dovedesc ...

 

Grigore Alexandrescu - Eliza

Grigore Alexandrescu - Eliza Eliza de Grigore Alexandrescu Spune-mi, scumpă Elizo, ce este fericirea? Pe ce țărmuri răsare, ce loc îi e plăcut? E veche ca pământul, împodobește firea, De mult, sau deodată cu tine s-a născut? Am cătat-o-n pustiuri, am cătat-o în lume, Am cătat-o pe dealuri, pe munți și pe câmpii; Am cătat-o-n deșertul eho al unui nume, Pe valurile mării, în titluri, bogății. Zadarnică silință! Fericirea s-ascunde; Fără folos pe urmă-i vedeam că ostenesc; O chemam cu-nfocare, dar nu vrea a-mi răspunde: Te întâlnii, iubită, și-n ochii-ți o găsesc! Vedeți aceste locuri, aceste stânci râpoase? Vedeți pământu-acesta detot nelocuit? Ei bine, aici toate mie îmi par frumoase! Mai mult decât oriunde aici sunt fericit. Eliza e viața ce toate-nsuflețește; Zâmbirea-i e cerească, privirea ei Amor; A ei dulce suflare ăst aer bălsămește, Și grațiile-ntr-însa văd o tânără sor. Dacă ar fi pământul în vechea simplitate, Când cea dintâi femeie în rai s-a pomenit, Frumoasă,-mpodobită cu darurile toate, Și nobila-i icoană în unde și-a privit: ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>