Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU PUTEA

 Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1404 pentru NU PUTEA.

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... mai scurte vacuri, destul de dânsul și atâta, câtÅ­ poate să zică fiĂ©ștecine că numai lui de această țară i-au fostÅ­ milă, să nu rămâie întrÅ­ întunerecul neștiinței, că cĂ©lelalte ce mai suntÅ­ scrise adăosături de un Simeon Dascalul și al doilea, un Misail Călugărul, nu lĂ©topisețe, ce ocări suntÅ­. Care și acĂ©lea nu puțină a doao îndemnare mi-au fostÅ­. CâtÅ­ mi să pare, bine nu știu, că n-am văzut lĂ©topisețul lui Evstratie logofătul, iară cum am înțeles de câțva boieri și mai ales din Niculai Buhuș ce au ... și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vrĂ©me și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtÅ­ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu ... Râmul, în dricul Italiei ieste, a pomeni întăi ne trage rândul. Țara Italiei, de aicea de la noi, dreptÅ­ spre apusul soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl știm mai toți că ieste pe Dunăre, unde cade apa Savei în Dunăre, niguțătorĂ ...

 

Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie

... iunie de Grigore Alexandrescu    Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim.    De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ... astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți?    Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală Preabunului părinte al rasei omenești ... tu executor înaltelor decrete, Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani, Să ne-ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete, Să nu cădem în iaduri pe gheare de satani.    Atuncea, daca globul n-o merita viață, Poți să-l prăjești în voie-ți, eu nu mă-mprotivesc, Dar azi, topește numai a inimilor gheață, Și arde astrologii ce lumea îngrozesc. 12 fevruarie 1857 („Concordia“, 13 februarie ...

 

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

... discursul introductiv la cursul de istorie națională, 1843. Oamenii aceștia vorbesc despre romanomanie vedeți ce repede mergeau lucrurile în societatea română. Și prețios este că nu erau numai vorbe: romanomania ajunge de prisos și ridicolă, fiindcă se născuse o cultură, cel puțin o literatură românească, ce nu mai era nici produs de simplă imitație, nici ciudățenie arhaizantă său latinizantă. Alecu Russo laudă o poezie a unui obscur oarecare, Dăscălescu, cu ... Să-și schimbe nemurirea pe-o viață de iubire, Ar stinge-a sale raze pe inima-ți de gheață. Nici o mândrie mare nu-ntrece-a ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un vers ca: Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce îndărăt până la stângăciile unui Cârlova ... la sine. Imaginația lor e plină de formule poetice, de rime gata sau de scheme pentru rime. Alecsandri de exemplu avea diminutivele, avea o sumă, nu prea mare, dar bună, de epitete din poezia populară, avea formule de admirație, de salutare și complimentare gentile sau spirituale. Originalitatea imaginii ca și originalitatea ... ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

... și între două trenuri, acum aci și acum aiurea... ; neodihnit și zbuciumat, pretutindeni călător, precum călător e de-a pururi și banul. Cum nu stă el la un loc, așa n-ai stat nici tu. O clipă de răgaz n-ai avut să-ți mîngîi copiii. Străini am crescut ... cu acela al mașinelor, al vechei săceri învîrtite ca un crai nou, secerătoarele ce se mișcau prin lanuri cu aripele lor fantastice și multicolore. Nimic nu era cu neputință pentru tine, și cum ai adus mașini, ai adus și oameni, ai golit cartierele transteveriane , ori Santa Lucia Neapolului ca să-i ... cînd ai putut să aduci puțină fericire deschizîndu-ți darnică dreapta, dar avînturile toate trebuie să fie fără popas, și cel ce merge spre soare nu trebuie să cate înapoi... Ai șovăit o clipă, boala te-a doborît, flacăra marelui incendiu, după care se ascundea mintea ta, a ... guri au avut ce să mănînce, cîtă viață și energie ai cheltuit în căutarea strălucitorului aur... Dar pe fiecare îl cheamă un miraj, și cum nu te înțeleg eu pe tine, care mi-ai dat ființă, tot așa

 

Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel

... Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor cĂ©le mari? Să ... totul neadevărat. Deci, să mărturisim și noi cum că s-au aflat oarecare întinăciuni și la soarele nostru cel de taină, la Petru. Și oare nu era mare întinăciune, când în curtea arhierului s-au lepădat de 3 ori de învățătoriul său? Nu era mare întinăciune când în grădină, fugind, au lăsat singur pre dulcele Iisus? Aceste însă întinături, cu lacrămile ce vărsa adĂ©seori, dintru adâncul inimii ... toate puterile sufletului spre acĂ©ia ce iubiia Luțifer și dracii, carii ca niște nașteri ale iadului și ca niște fii ai înșiș răutății, alta nu pohtiia, alta nu iubiia, făr numai răutatea, păgâniia, răsfătăciunile trupului, nerușinarea obiciaiurilor, uitarea desăvârșit a celor sfinte, apucările de la streini, iubirile de argint și trufiile

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)

... — Tata a plâns că m-a usturat pe genunchi, și mama a plâns că are ochii roșii. Acum nu mai aveau ce zice și începeau să râdă, mormăind, ca să nu se audă unul pe altul. — Ce nătâng (sau ce nătângă), de azi înainte nu mai plâng, că plânsul nu e de-a bună... Așa au petrecut ei mulți ani, până când domnița a început a nu mai fi mică și barba împăratului de până la brâu i-a trecut peste genunchi. Și două lucruri necăjeau pe împărat: că nu ... fată mare. Când își încingea talia cu betelie de aur și pornea ușor ca o umbră, la toți ai curții li se făcea frică ca nu cumva vântul să-i ofilească lumina feței, ori că mijlocul să se frângă sau că piciorușele, în conduri de argint, să nu-i scapete în crăpăturile pământului. Și când împărăteasa o scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea fața și cutele apei, că împărăteasa nu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

... el înaintase În mai multe lupte încă se-nsemnase. Solii de la Carol dau regala carte. Despre cele scrise domnului fac parte ,,Dacă Severinul încă nu predai Și vasal de astăzi mie nu te dai, Cu oștire mare voi veni la tine Să te pui în lanțuri pentru-a ta rușine!" Iată cum răspunde domnul generos ... Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru țara voastră moarte și robie. Însă mâna voastră nu s-a veștejit, Inimile-n lacrimi nu vi s-au topit! Nu! Căci peste toate mintea omenească În faptele noastre trebui să domnească! Dar sub vorba mintei, mândre domnitor, Oamenii îmbracă slăbiciuinea lor! Doamne! Voi, mai-marii ... mintos Strânge pretutindeni vălurile sale Și cu vijelia merge p-a lui cale. Însă numai domnul e răspunzător La străini de faptă-i; nu al său popor. Să spălăm noi hula ce ne-apasă foarte, Printr-o generoasă și frumoasă moarte! Să lovim străinii, prin strâmtori adânci!... Să-mbătăm ... Căpitanii vor Și toți jur să moară pentru țara lor. VII Oștile maghiare țara părăsesc. Dar ieșind, pe cale pradă și robesc. Prada și robia ...

 

George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)

... de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi ... cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii române în acest gen. Ne-am delectat în copilărie cu Budulea taichii și cu Popa Tanda ... inteligent Lică sămădăul , personagiu unic în literatura noastră, exemplar de om straniu, care te urmărește ca enigmaticul Svidrigailof din Crimă și pedeapsă . Moara cu noroc nu-i numai o nuvelă bogată, e în același timp un mic roman de moravuri, tot atât de interesant, prin fondul de viață locală pe care ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... păcatele lor și să boteza de el în apa Iordanului și-l întrebară pre el zicând: Au doară ești tu prorocul? Iar el au zis: nu sunt, nu că doară nu era el proroc, ci nu l-au întrebat de iaste proroc, ci numai de iaste el prorocul acela de carele au zis Moisi că: Proroc va rădica noao domnul Dumnezeul ... jidovesc și socotiia jidovii cum că iaste Ioann prorocul acela și pentru acĂ©ia îl întreba. Iar el le-au răspuns și le-au zis: Nu sunt eu acela, ci iaste să vie după mine, a căruia nu sunt eu vrĂ©dnic să-i dezleg curĂ©lele încălțămintelor lui, adecă nu pociu pricĂ©pe cum s-au născut. Adevărat, mai pre urmă s-au născut decât mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste ... a domnului Hristos, dintru carele iară va să se închiiage. Deci stihiia cea dintâi și mai de treabă iaste vântul, că fără de răsuflare nu poate trăi omul nici un ceas. A dooa stihie și mai înaltă iaste focul, nu ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... la mine, parcă mi-ar fi gâcit durerea, apoi lunecând pe strălucitoarele parchete se amestecă în mulțimea ce se învârtea prin saloanele pline de lumină. Nu știu dacă în noaptea aceea am închis ochii sau nu, într-atâta îmi era capul de amețit; dar a doua zi știu că am fost cel dintăi în picioare, când a sunat ... eu cu inimă împietrită mă întorsei pe zece ani la locuința ce-mi pregătise dreptatea omenească. Cât timp oi fi stat acolo între păreții osândei nu știu, căci nu m-am ostenit să măsur timpul; dar știu că într-o zi spre amurg veni temnicerul și-mi zise: — Măria-sa domnul a ... te ierte pentru ziua de mâni a Anului Nou! Anul Nou!... Măria-sa a binevoit să mă ierte!... Curios, această veste nu-mi făcu nici o bucurie. Văzând însă că ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte ... Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el

 

Vasile Alecsandri - Bogatul și săracul

... Adă-mi mie vin de-un zlot [2] Să-l beau cu bogatul tot! ,,Măi sărace, sărăcilă, De ce vrei să-mi faci în silă? Nu-ți pune punga cu mine, Că n-ai cămașă pe tine, Nici nu ai turme de oi, Nici coșar cu păpușoi, Nici car mare-n patru boi Ca să poți cinsti cu noi." [3] ,,Mai bogate, bogățele! Dacă ... mereu flămânzi." ,,Măi sărace, sărăcilă! Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș." ,,Măi bogate, bogățele! Nu fi dușman gurii mele, Că nu-ți vreau nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. Tu ai care cu opt boi, Ai coșar cu păpușoi, Eu, un cal ... vestite pentru calitatea productelor lor. Cotnarul e însă vinul de frunte al Moldovei. În acea podgorie se găsesc viile lui Ștefan-vodă. Expresia varsă sânge nu înseamnă aice că săracul ar fi ucigător de oameni. Ea vrea să zică că ar vărsa sudori de sânge, lucrând, pentru ca să dea dreptul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>