Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O SĂ
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1696 pentru O SĂ.
Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu)
... Traian Demetrescu - Visătorul (Traian Demetrescu) Visătorul de Traian Demetrescu Am rătăcit pe multe drumuri Și-n lunga-mi rătăcire, Visam să întîlnesc o umbră Ce-i zice: „Fericireâ€�. Dar n-am găsit-o nicăirea — Deunăzi, obosit, Într-o pădure fremătoasă, O clipă m-am oprit. Sub un copac, bătrîn ca mine, O fată și-un băiat Se sărutau soptindu-și șoapte Cu glasul îngînat. Și cînd să plec, băiatul parcă Se înclină spre ea, Zicîndu-i blînd: „O, tu, iubito; Ești fericirea mea!â€� Am tresărit... Și-n clipa-aceia, C ... Visata fericire?... Era o fată cum sînt multe Prin sate și orașe: Cu ochii mari, cu sînuri albe, Cu buze drăgălașe... ............................... ............................... Și eu am rătăcit o
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
... Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui ... colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să fie frumoase, și de aceea începeau și dispute; se formau numaidecât două partiduri. O dată, de două, de trei ori, de zece ori, de o sută de ori fură aceleași laude și aceleași dispute. Ruda mea, stăpânul casei, venea de la trebile sale, afla partidurile formate, disputa fierbinte, asculta în ... vorba?! " Astfel rămase ca un fel de proverb până acum, când e vorba tot de unul și același lucru, tot de una și aceeași chestiune, să auzi pe câte unul să exclame: "Hei, vai de noi, iar de fata lui Chiriac este vorba?!" Tot omul, toată împerecherea, tot partidul își are câte o ...
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
... Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă Într-a vulpelor popor ... Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul său? Dar o vulpe din congres, Ce țintirea au înțăles, Ca proiectul să-ți dispic, Zisu-i-au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va a ei răspuns! Atunci ... adunare: Vulpea, deși dimplomată, S-au văzut mult rușinată. Ș-a ei tâmplare la toți au vederat Că cela ce cu vro zmintă să
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... Cârlova - Ruinurile Târgoviştii Ruinurile Târgoviștii de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Poezie scrisă în 1828, tiparită la 20 martie 1830 în Curierul Românesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Rădulescu O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ ... vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă jale cer. La voi, la voi nădejde eu am de ajutor; Voi sunteți de cuvinte și de idei ... lăcrămând Și de vederea voastră cea tristă însuflat A noastră neagră soartă descoper nencetat. Mă văz lângă mormânt al slavei strămoșești Și simț o tânguire de lucruri omenești; Și mi se pare încă c-auz un jalnic glas Zicând aceste vorbe: "Ce, vai! a mai rămas, Când ... glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns Și a huli viața în stare m-au adus. .......................... .......................... Deci priimiți, ruinuri, cât voi vedea pământ, Să
Ion Luca Caragiale - Termitele...
... crăcile mai răsărite până la ramurile crude fără scoarță, erau scobite de jos până sus. Tavanele și podelele prefecturii se fărâmițeau și se scufundau. Într'o zi arhivele departamentului s'au găsit mistuite aproape în întregime, și asta fără ca mai înainte să se fi arătat pe dinafară vreun cât de mic semn de stricăciune. Termitele ajunseseră la cartoanele arhivei prin lemnărie; pe urmă mâncaseră hârtiile administrative, respectând ... s'a cercetat și răzuit bârna în mai multe părți și s'a văzut că nu rămăsese decât pe deasupra, la față, o pojghiță subțire ca foaia de hârtie. Ce n'au încercat oamenii, ca să stârpească soiul acela blestemat de gâze !... În sfârșit, după multe încercări și studii, zicea învățatul Quatrefages, că parcă le-ar fi dat el de leac ... soluțiunea teoretică, trebuesc să urmeze încercările practice, cari singure asigură aplicarea uzuală. Aci, să urmăm cu toată luarea aminte pe savantul naturalist... E vorba dar să atacăm o speță exclusiv săpătoare; astfel, o exactă cu de-a-mănuntul cercetare a locurilor și lucrurilor va fi mai întâi de toate necesară, spre a descoperi ...
Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia
... trag așa parte; Plângerile țării brațul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soțioară, Află că eu însumi sunt o fetișoară!" La aceste vorbe junele frumos Coiful își aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. Domnul se răpeste de mândrețea ei. - "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?" - " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție Unui din ostașii care-mi place mie? Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc." Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare Și cu o vorbire dulce rugătoare: - "Fii a mea domniță și îți jur pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!" La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la față ca o rozișoară: - "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești, Pentru țară, doamne, să mori, să
Mihai Eminescu - Din când în când...
... când în când... de Mihai Eminescu Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai ... din când în când Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când. O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit, Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când, Care de ... tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când, Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins, O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când. Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt Apropiam de ...
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... dacă mandatarul se dovedește a fi de rea credință ori manifest incapabil, contractul este lovit de nulitate. Și cine, după multe sudori, încheie o învoială, se 'nțelege, dacă e om cuminte, că o încheie nu pentru ca să aibă a doua zi pe spinare contestațiuni întemeiate. Încă odată, noi credem, că orice bărbat politic al Ungariei trebue să dorească îndreptățirea intereselor legitime ale masei Românilor, spre liniștirea lor deplină; trebue prin urmare să dorească împăcarea definitivă cu toată lumea românească, iar nicidecum învoirea temporală cu unele porțiuni din clasele românești; cum am zice, bună înțelegere cu o mare comunitate compactă, iar nu capitularea uneia ssau a mai multor clopotnițe răzlețe. Cu cine să trateze acei bărbați de Stat ? Firește numai și numai cu aceia cari le-ar părea lor că sigur reprezentă integral desideratele generale: numai și numai ... da ! Școala, binefăcătoare pentru cei mulți, produce, din nenorocire, și domni d'alde aceștia - din norocire, mai puțini... Și pe domni de-alde aceștia aceștia o să-i însărcineze o ...
... călăuzul nostru cum se numea stânca dreaptă, ca un zid, lângă care ne aflam. — Piatra Corbului, răspunse el. — Are vreo legendă? — Ce să aibă, domnule? — Are vreo istorie, vreo basnă, vreo... — A! înțeleg; are, ca toate stâncile câte le vedeți. — O știi? — Cum nu?... Ce nu știu eu? — Spune-o... spune-o... ziserăm cu toții, apropiind caii noștri de ai lui. Românul își clătină pletele, ținti ochii săi vulturești pe vârful stâncii și povesti: — Stânca asta ... auziseră de frumusețea ei și aveau de gând să o ducă poclon hanului de la Bugeac. Corbița însă scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de aer, căci tătarii îi călcau pe urme. Corbița, înspăimântată, nebună de groază și de durere, se îndreptă spre stânca asta și ajunse curând ... Aicea ea se opri o ...
... Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate. Tu te-nchini. Te simți născută spre norocul tuturora. Dar deodată în mulțime tu fixezi ochiul tău mare. De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă... O femeie de pe stradă și-a-nălțat privirea-i stinsă Înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare. Tu? Unde te-apropii codrul ... Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire... Secolii coroanei tale cu regală strălucire Pot să scoată grâu din pietre și palate din ruină. Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură, N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme... S-a trezit cu comedianții cum juca ... blândețe, Ce împle tânguioasă puternicile bolți? Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor! Din valul ce ne bântuie Înalță-ne, ne mântuie! Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Răpită de duiosul organelor avânt, Pe cartea cea de rugă alunec-a ta drepată, Iar ochii ... înalte, Pe un catafalc depusă Â un popor ar plânge-ncalte, După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă. Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beție Prin ciocnire de pahare și prin danțuri desfrânate... Vreun cioclu de pe uliți va-ncărca-
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... izvod celor mai cu faimă meșteri ai zigrăvelii. Îi regăseam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadră de RuysdaĂ«l, aceiași copaci stufoși, adumbrind lângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână și cucernică pentru copacii bătrâni. Lor le datoresc inspirații mult nobile și grave, fiindcă nu cred să se afle pe lume viers omenesc sau cântare meșteșugită care să mă miște mai viu ca tainicul freamăt ce-l deșteaptă în frunzișul lor vântul serii. Arborii aceia zugrăviți mă încântau totuși mai mult chiar decât ... tânăr, care, acolo mai ales, ar fi atras privirile oricui, căci despre el s-ar fi putut cu drept zice că-l desprinsese de pe o pânză veche o vrajă. Poate fi plăcere mai rară pentru cei ce s-au împărtășit cu evlavie întru taina trecutului decât să întâlnească în carne și oase o