Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai știam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrân, uitat de moarte și de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu și cum m-am rătăcit. Moșul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine și, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, și îmi zice să mă întorc, căci râvna noastră ... ascultat-o Dumnezeu. - Și ăsta a fost semnul de pe ștergarul meu? - Se vede că asta. Atunci și ei se hotărâră ca să nu se mai desparță și să rămâie să-și mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, și baba spuse unchiașului că se simte îngreoată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiașului când auzi d-o asemenea veste bună ... acolo unde mila Domnului l-o duce. Și apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat și fără să vază pui de om; și mai mergând ce mai merse, dete ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani ... Vavila tău, măi Grigoriță? — Vavila-i cămărașul mânăstirii, el învârtește toate și pe Stratonic pe deasupra. Când se mânie Vavila, Stratonic, oricât îi el de hursuz și de amarnic, tace chitic și nici nu crâcnește; și-l duce Vavila de nas pe Stratonic, cum îi trăsnește lui prin cap. — Trebuie să fie un drac la mijloc, măi Grigoriță, ca nu prea se lasă ei, călugării, așa de ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim prin păduri cu capul rezemat de rădăcina unui stejar, cu mâna pe oțelele pistoalelor? Am vrea să stăm de pândă pe vârful unei stânci, să ne expunem zilele necontenit la trude, la pericole, la lupte? Ne încântă ideea unui om ce are curajul de ... sufletul, căci acesta mi-a fost binefăcătorul meu. — Cum? — Acum e o lună, îmi aram ogorul: unul din boi căzu mort de osteneală și de căldură!... Începui a-mi smulge părul de deznădăjduire, când omul ăsta, Dumnezeu să-i ierte păcatele, îmi zise: "Ține, sărmane, și nu te mai căina; cumpără-ți alt bou..." și îmi dete 12 galbeni, fără a aștepta măcar să-i mulțumesc. Or fi vreo patruzeci de ani, de când o bandă
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... o cruce, pleacă și se coboară-n vale. III În scurtele răstimpuri când soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică, stelină, E un moment de pace în care, neoprit, Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit. Atunci zărește ochiul minunile din basme, Acele legioane de tainice fantasme Care-ntre zi și noapte apar în loc oprite Cu mantii lungi și albe de-a lungul învelite. Așa apare-n șesuri mărețul om de munte, Călcând cu pași gigantici pe urme mai mărunte! Nu știu de el copacii tineri, crescuți pe maluri, Dar râul îl cunoaște și scade-a sale valuri, Să treacă înainte viteazul Dan la luptă. Și ... cu tătarii în luptă de omor. O țintă de lumină prin umbră viu înoată. Ea crește, se înalță pe zare ca o roată Și umple de văpaie cereștile abisuri. Păduri, movile, râuri apar căzute-n visuri, Dar leul de la munte și vierul de pe vale Nu văd prin vis de sânge decât Moldova-n jale. E roșie luna! zice din doi cel mai bătrân. E luna însetată de sânge de păgân! Răspunde cel ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, Iar boierii zi și noapte Stau la patul său de chinuri... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Lângă patul său de chinuri Toți boierii s-adunară. În ceardac cerând să-l ducă, A luat în mâini ocheana, Să mai cate încă-odată La Moldova lui, sărmana! Și de ce-a văzut într-însa L-a cuprins întâi fiorul — În ocheana fermecată El citise viitorul! Veacuri negre, de urgie, Și de lupte, și de jale, S-arătară, într-o clipă, Fulgerând privirii sale... Vis e însă, ori aieve? Dinspre Olt, urcând, zărește Un vultur măreț ce-ntinde Aripile â ... și mai oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii ...
... arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ce aleargă, cu bonețică albă tivită cu arnici, de gospodină, pe cap, cu cercelușii de mărgean la ureche, strânsă în fusta ei cu picățele, bibilica — picherea — aleargă dintr-un colț într-altul, să puie toate la locul lor ... vreo leneșă se întrece mai mult cu dedeochiul somnului! Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul de gâște se înșiră, una după alta, ca și când cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al căreia capăt l-ar fi hăpăit, pe rând, toate celelalte. Dincolo, lângă teuca de apă, sunt rațele; parcă-s totdeauna văduve, așa-s de ursuze. Mișcând mereu din ciotul cozii, la dreapta și la stânga, ca și când dânsa le-ar îndemna și îndrepta trupul încotro s-apuce, știu
Alecu Donici - Lupul și lupușorul
... Alecu Donici - Lupul şi lupuşorul Lupul și lupușorul de Alecu Donici Un lup pe puiul său voind să-l ispitească, De este vrednic el în breasla părintească, L-au fost trimis odată La margine să vadă: Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor? Și nu ... Să capete vânat? S-au dus și au venit flămândul lupușor, Zicând: "Eu am aflat pe astăzi bună masă: Cole sub deal se pasc mulțime de oi grasă; Putem întru ales vreuna să luăm Și să mâncăm." — Da' bine, de păstor tu nu-mi spui ce-ai aflat? Bătrânul lup au întrebat. — Păstorul, precum spun, E deșteptat și bun, Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și ... puțintei, Nu-i grijă despre ei. — De este chiar așa, eu tot nu mă unesc La turmă să pornesc — Răspunse lupul — căci de nu-i păstorul prost, Apoi el câini mișei nu ține. Să mergem noi mai bine Pe unde eu am fost, Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost. Iar unde e păstorul de nimică, Nici câinii nu-s de
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... Ioan Slavici - Ileana cea şireată Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Ileana cea șireată de Ioan Slavici A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie și mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea în cale, ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei. Într-o zi împăratul primi carte și veste de la vecinul său împărat mare și puternic, cum că iaca, nu e bine, și are să se bată cu dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii țării și, când văzură ... și trei nopți a stat voinicul pe sub ziduri fără ca vreuna din fete să se fi arătat la fereastră. În crepetul zorilor de-a patra zi el pierdu răbdarea, își întări inima și bătu la fereastra celei mai mari dintre fetele de imparat. - Ce e? cine e? și ce vrea? întrebă fata trezită din somnul cel mai ...
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă
... după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le descri mi ... A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori? Astă lege obștească Se cade să-ngrozească Amorul, care vremea atâta l-a-ntărit? În ce loc, pe ce cale, Călcând pasur ... m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea mai mare Nu poate să omoare: Pe-a mea care-a-ntrecut-o? Dar tot nu pot să mor! A! de-i mai ținea minte Atâtea jurăminte, Îmi vei mai păstra, poate, o urmă de amor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când seara tu vei merge Pe câmpuri, a culege Flori tinere ca tine, s-acoperi fruntea ta, Dacă din întîmplare Vei nimeri ...
... munți, În codri cărunți. Sora cea mai mică Și mai sălbățică Plânge colo-n stâncă La umbră adâncă". Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Își repede calul De răsună malul, Ș-ajunge-ntr-un zbor La stânca cu dor. ,,Ieși, fată, din piatră Să te văd odată!" ,,Cum să ies din piatră, Că ... tem de soare... Nu m-a soarbe oare?" ,,Să n-ai nici o frică, Fată sălbățică, Că te-oi lua-n brață, Să mai prind la viață, Și te-oi coperi Și mi te-oi feri De vânt și de soare, De-a lor sărutare." ,,Bădiță, bădiță, De-ți sunt drăguliță, Soție de vrei, De vrei să mă iei, Mă scoate din stâncă, Din umbră adâncă, Să-ți ies la lumină Cu inima plină." Ercul Erculean, Căpitan râmlean, Calcă peste ... și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele soarelui, și cuibul său de floricele așezat la răcoare, înfățișează imaginea unui pârâu ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu dosul mâinii mustățile-i țepoase. Signori, în astă-seară cinăm împreună! Du-te, Giulia, și pregătește cina mai repede! Signorii-s italieni, oameni de-ai noștri, Giulia!… Signora Giulia strânse boabele de mazăre în pestelcă și urcă sprintenă treptele. Vacano era vorbăreț și petrecător de-a mai mare dragul. Ne-a povestit că el nu-i din Abbiategrasso, ci din Anzio, de lângă mare, unde tatăl său era pescar. A fost de multe ori chiar și la Roma, când tatăl său încărca două coșuri de pește pe-un catâr și-l vindea la piață. În Anzio, are neamuri multe, ba chiar și în Monte Albano. În tinerețe, când a ... la Anzio. Mergeau la neamuri, ea – călare pe catâr, iar el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de ...