Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STA PE LOC

 Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 963 pentru STA PE LOC.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa ... perfectă dreptate. Dl Maiorescu argumentează cam în modul următor: la începutul dezvoltării literare a unui popor, critica e necesară; prin aprecierile ei estetice, pe de o parte ea călăuzește pașii copilărești ai literaților, iar pe de altă parte dă o direcție mai sănătoasă gustului literar al publicului. Dar cu cât se dezvoltă literatura unei țări, cu atât critica pierde din ... operă, în legătură cu o anumită treaptă de dezvoltare istorică care explică și caracterizează o operă literară, după cum aceasta din urmă explică și caracterizează pe cea dintâi; în acest sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma ... așa de precis culorile și nuanțele lor și numai el, prin talentul său, prin vorbe inspirate poate să ne sugereze în mod ideal acest peisaj ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... momente de durere, când fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credință în vitalitatea gintei române desperau, tocmai atunci providența lua de mână pe națiunea noastră ca pe o fiică iubită între fiicele cele mai iubite, o scotea din toate pericolele și o reînălța mai tânără și mai zdravănă decât fusese înaintea orei ... vin în București și în Iași spre a asculta glasul și dorințele unei națiuni deșteptată din mormânt! Vântul libertății împrăștie nourii negri de pe orizontul Dunării de Jos. Ce mare, ce frumoasă epocă începe atunci! După secole de despotism și de înjosire națională și socială, toate clasele poporului român ... și ea politica greșita și se întoarce la politica dreaptă din timpul tratatelor de Kainargi și de Adrianopol. Alăturea cu Francia, ea sprijină ideea Unirii, pe care deja o recunoscuse și o garantase în principiu prin Regulamentul organic din 1832. Prusia și Italia, și apoi și Anglia, iau sub scutul lor ... nu se cuvine să fiu mai indulgent pentru cei de jos, care n-au avut îndestulă răbdare și bărbăție spre a se lupta, pe ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI

... a ținea și ce-i de-a mai crede. PĂ¡rtnicii să hulesc, să defaimă, Să luptă, să gonesc și să sfarmă. Jidovul pe toți goi-urgisește Și, de-ar putea i-ar strânge cu totul, Ca pe filisteni, că socotește Că așa-i porunci SavaĂ³tul!... Pe musulmani Coranul învață A lipsi pe ghiauri de viață. [9] Creștinul pe necredincioși încă Ardea, cum incviziția sfântă Îi arde-acum. Toți vor ca să vincă Ducând pe cei ce nu cred, la țântă, Nu cu dovezi încredințătoare, Ci cu măciuca și cu topoare. Toți acește să mustră-între sine A cui ... Din sine sângur, nici rea, nici bună, Precum nici poate să să zică Că din firea sa-i rea ună ș-alta, Căci o pricină pe toate strică Și pe toate direge-o unealtă, Adecă-obiceaiurile bune Sau rele, direg pe-alte, strică pe-une. [14] Un popor blând, spre-îmbunătățite Năravuri învățat din pruncie, Măcar supt ce legi învolnicite, Măcar supt ce slobodă domnie, Totdeuna va fi bun ... Cel mai înțălept încă rămâne În urmă-om pătimaș ca și noi: Și deacă-i vom da bici să ne mâne Încătro va vrea, ca pe ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta

... E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti ... această dorință de a imita cu orice preț, n-am împins răul desfrâului și al formei goale până la culme, n-am îndemnat pe copii să lase școala și să sară în capul părinților, nu le-am dat în mână, în loc de regula de trei, cărți unde să învețe cum să arunce bombele de dinamită, să fie leneși și obraznici, împodobindu-se cu nume false, unde ... cei nespălați care să zică: dar ce ne pasă nouă dacă dl Philippide se spală ori ba, și ce are a face rolul pe care l-a jucat Junimea în țara noastră cu chestia cum se tunde dl Philippide? Sunt două chestii deosebite, fiecare cu importanța ei ... învățat la Bârlad șapte ani italienește și după șapte ani nu știam să declin italienește cumsecade." Și chiar sfârșește cu următoarea mărturisire melancolică: ,,...păcat că ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor

... noastre, l-au legat și l-au îmbeznat întru prăpăstiile cĂ©le mai adânci ale iadului. Trupul prin patemile sale și prin răstignirea cea de pe cruce de patemi l-au domolit și l-au curățit. Și, cum că ne-au mântuit domnul Hristos de acești 5 vrăjmaș nemilostivi, ce am ... vrĂ©mea învierii cei de obște a trupurilor) vrăjmașa moarte să va strica și dintr-acĂ©ia zi înainte nu va mai avea loc întru oameni. Pentru iad tot acestași apostol luminat arată, grăind: Nimica păgubitoriu nu iaste acelora carii sunt întru Hristos Iisus, carii nu dupe trup, ci ... în deșărț de Marco evanghelistul, că cu acĂ©stia au vrut sa însemnĂ©ze cum că niciodată de acum nu vor lipsi aceia carii vor sta împotrivă apostolilor, cu cuvinte grĂ©le și împotriva celor ce vor urma lor și tuturor celor ce ar vrea să petreacă întru Hristos cu dreptate ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... e multă voinicie, tot atâta cruzime, uneori și brutalitate. Cine însă își dă seama de firea poetică a lui Alecsandri înțelege îndată că pe el a trebuit să-l atragă din poezia noastră populară mai ales elementul ei liric și contemplativ, și tocmai cu această particularitate, pe ... ta Miorița este chintesența poeziei populare române; dar pentru contimporanii dintre 1856 și 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. Îmi aduc aminte că pe mine și pe câțiva din compatrioții mei ne încântase la 1857 în Viena (eram atunci de 17 ani) mai cu seamă poezia tradusă de Kotzebue: Sus în vârf ... din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-au venit pănă la mine Miros dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare, Pân'te-i face roditoare Și de mine iubitoare." "Șoimuleț, duios la grai ... al său trai, Tu ai aripi zburătoare, Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă leagăn pe ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... astăzi a schimbării fĂ©ții lui Hristos, cu carea au dat mare ajutor apostolilor la nevoia necredinții, ce era să cază. Că văzând apostolii pe Hristos într-atâta lipsă și sărăcie, cât nici capul nu avea unde să și-l plĂ©ce și într-atâta smerenie de margine și într ... pre cât era cu putință să vază cu ochii omenești), luminând și mărind firea cea omenească cĂ© era îmbrăcat, care lumină s-au vărsat și pe hainele lui, ca să dea cu aceasta apostolilor o îndrăzneală și un ajutor mare și să-i adeverĂ©ze și să-i încredințĂ©ze cum ... apostolior să nu iasă din credință, văzându-l pre cruce, zice mai înainte că vorbĂ©ște cu Moisi și cu Ilie pentru moartea cea de pe cruce, carea vrea să ia, pentru ca să-i facă după cum am zis, să-l iubească cu dragoste fierbinte și pentru acĂ©ia au ... cu Ilie; a treia pentru ca să se arate cum că iaste domn și stăpânitor, al vieții și al morții și stăpânĂ©ște pe cei vii și pe ...

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge     În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare,     Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul     Și-n legea lui ș-a ... va fi ca pomul lângă apă,     Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,     Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește,     Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava,     De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s ... ceasul. Că tu, Doamne,-n fărălege Pre nime nu laș s-alerge. Și-n casa ta n-Ă vea2 parte Vicleanul, ce-a sta departe. Strâmbii nu laș să trăiască, De-aproape să te prăvască, 1 mă vei. 2 nu va avea. Că de svânta-ț căĂ¹tătură S ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției ... atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova ... cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, pe lângă alte cauze, și prin lipsa ajutorului pe care i l-ar fi dat poezia populară. Dovadă sunt resturile de "vechime" din poezia lui, accente și forme care aduc aminte de Văcărescu -- "vechime ... și tainele ei, posedă, prin chiar aceasta, spiritul specific al poporului său. Cine nu cunoaște cum trebuie nu posedă acest spirit. Patriotismul nu poate ține ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... datoria de a răspunde se preface în datoria de a tăcea; acuma însă nu suntem deloc în această situație, cel puțin pe atât pe cât e vorba de dl Maiorescu, căruia, dacă nu i-am răspuns până acuma, pricina este că n-am avut unde. De la încetarea revistei ... ni se spune că poeziile cu intenții politice actuale sunt o simulare a artei, dar nu artă. În al doilea vedem că slăvește pe Victor Hugo, ,,incarnarea geniului francez", pentru că între altele a cântat dezrobirea de sub jugul politic! În articolul întâi ni se zice că ... lumea curată a ficțiunilor și că chiar patriotismul n-are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, în al doilea ne laudă pe Alecsandri, zicând între altele: ,,șovinismul gintei latine și ura contra evreilor el le reprezintă". (Studii critice, vol. II, p. 72). Deci, chiar dacă dl Maiorescu ... Tocmai buna și lămurita limbă românească a știut, cum vedem, să facă deosebire între feluritele fenomene psihice, cum sunt ideile și emoțiunile, deosebire pe ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... Dară prietinul viclean i-au smintitu-i pașii, Dând coaste cu păgânii, făcându-i sminteală, Lui osândă și țărâi lăsând osteneală. De-acmu de-ar sta Moldova tot ceasul pre râcă, N-a mai putea să scape turcilor din brâncă. Pre urma acestĂșia, fiiul Mihnii-vodă, Din Țara Muntenească ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>