Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA ȘI AȘA
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 1713 pentru AȘA ȘI AȘA.
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... într-o nespusă mirare, Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase, De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să ... îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea. Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări ... nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari Toată furnica mă știe." Sunt și
Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul
... păstor. Această Doamnă mare, a Domnului mireasă, Fierbinte la toți mater, odată consola Pe tot carele plânge, ș-o turmă d-oi aleasă Și un păstor la lume și pacea anunța. S-au dus timpii aceia; și Anticrist domnește, Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier Altarele distruge, corumpe și zdrobește, Și țipete de sânge se nalță pân' la cer. Se va deschide cerul, Cuvântul iarăși vine, De vii și de morți jude. Și mii de cherubimi Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ține, Și lauda răsună prin mii de serafimi. Cea cu ochi mulți știință sunt iuții cherubimii, Ce va mări pe omul și-l va reîntregi; Și caritatea, pacea sunt blânzii serafimii, În care cel ce geme atuncea va trăi. Se vor scula și morții să stea la judecată, Cuvântul va alege pe caprele din oi. Popoarele sunt morții ce viața nu le-e dată, Ce mintea le-nviază ... dus zilele voastre, zile de asuprire, De dol, de nedreptate, de crime, vulpenii, De ură, de discordii, de sângiuri, de murire, Căci va domni viața, și morții vor fi vii. Așa se roagă omul către cerescul tată: "Vie împărăția
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
... Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul ... romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine ... a noastre frunți Cu negură de visuri, când singur îți arăți Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți, Când raza ei coboară peste câmpii și ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... frumoasele apăreau cu pieptănăturile lor arhitecturale, pietrele sclipeau, umerii mai albi ca dantelele păreau ninși, mîni grațioase se plecau peste balustrade, capete se învecinau surăzîndu-și și nelipsita orchestră cu alămurile ei ataca zgomotos eterna partitură. Poete et paysan . Antractele erau lungi, și lumea se vizita din lojă-n lojă, își întorcea vizitele, cornetele cu bomboane și tăvile cu înghețate apăreau, și gurile mîncînd lucruri dulci își spuneau poate vorbe amare cu cel mai grațios surîs. Așa mergea lumea pe atunci la teatru, nu ca astăzi. Și actorii de pe vremea aceea își dădeau toată osteneala și nu erau ocoliți, deși trupele străine nu lipseau, precum nici impresarii care știau afacerile de aur ce se puteau face în Iași. Și zidul cortinei o dată ridicat, rampa tainic învăluită, iată măștile vechi și triste, regii detronați, amorezii oftători, lumina de foc bengal de pe morminte, Don Josè care iese dintr-o trapă pîn'la mijlocul trupului și cere răzbunare, și iată și Cucoana Chirița și toți eroii și eroinele uitați acuma ai lui Alecsandri, întrupați în ființa lui Bălănescu, cel mai iubit între toți, veșnic răsplătit de aplauze și adorat de mulțime. Era de ajuns să apară cu înfățișarea lui bachică, peste
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... frunze mereu, Când m-oi duce de la tine, Frunza-o plânge după mine, Că de suflet mă apucă Dor de cale, dor de ducă, Și deși mi-așa de jele De plânsul măicuței mele, Eu m-aș duce, m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce. Și m-aș duce-n cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă. În zadar în vânt mă cheamă Dor de casă, glas de mamă, În ... s-adună, Căci copac după copac Toți deodată se desfac. Din stejar cu frunza deasă Iese mândră-o-mpărăteasă, Cu păr lung pân- la călcâie Și cu haine aurie, Mândră-i este rochia Și o cheamă Dochia. Din copaci fără de număr Ies copii cu șoimi pe umăr Și copile multe iese Cu-a lor mânece sumese, Și pe umerele goale Poartă donițe și oale; Și pornește-atunci un zbucium, Sună-un dulce glas de bucium, Pe cărări fără de urme Vin cerboaicele în turme Și mugesc încet atât, Cu talangele de gât Și așteaptă răbdătoare Mâni frumoase de fecioare, De le mulg în donicioare. Căci să știi, iubite frate, Că nu-s codru, ci cetate, Dar vrăjit eu ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului ... de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul ... Atuncea când întâiași dată Te-am făcut să mă săruți... Măriucă, mă sfârșesc, De dorul tău mă usuc; Și totuna mă bocesc, Când mă scol și când mă culc... . . . . . . . . . . . . . . Cântând oșteanul aceste, pare că au fulgerat!!! Deci el tace ...
... că ceva straniu se petrecea în casă: Femei, bărbați în negru, cari mai toți plângeau; Măicuța lor iubită întinsă pe o masă, De facle înconjurată, și preoții citeau. Deodată copilașii în brațe se luară, Și fără a-și da seama, ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car ... închis încă, Me tot gândesc la mamă, de ce ne-o fi lăsat?â€� — „Poate, răspunse micul, pe noi e supărată, Dar e așa de bună, mâine ne va ierta.â€� — „Oh, nu sciu de ce-mi vine să plâng câte odată, De ce în carul negru ... n așteptare, La fie-care sgomot spre ușă alergau; Văzând că nu mai vine, vărsau lacrămi amare, Pe câți intrau în casă, de dînsa întrebau! Și toți ziceau: „E'n ceruri de îngeri ocolită, Petrece fericită, făr'a gândi la voi.â€� — „Nu! răspundeau copiii, măicuța ... Amici, plăceri sau jocuri, nimic nu-i atrăgea; Orice altă iubire, în lipsa unei mume, Să stingă-a lor mâhnire, putere nu avea.
George Coșbuc - Cântecul redutei
... putere Dinților, să muște-n noi. Și-ntr-o zi — să vezi acu — Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ciorba, vă dezbrac! Ahmet, Mahmet, cum te cheamă, Tu cam tremuri, bag de seamă, Sări, curând, că-ți ... ce-și bate pașa capul !" Și-i strigară: Cioc selim ! Dar temându-se de vorba Că Osman le taie ciorba, Au mai zis: "Sărim, sărim !" Și-au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin românii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? Căpitanii-și pierd șalvarii, Fac mătănii ghinărarii, Că-i la deal, și-i greu să-l urci. Noi strigam atunci din tun: — "Ce fugiți, ca-n groaza furcii? Nu vă vin din urmă turcii ! Stați, și ... unul Dar ne-au azvârlit tutunul C-așa-i turcul, suflet bun... Acest cântec îl facui Eu, căprarul Păvăloae, Stând de strajă noaptea-n ploaie, Și gândeam: "Tu râzi și
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
... o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau ... la Paris ; și am salutat cu bucurie multe cunoștinți, am recunoscut multe subtile și juste observații făcute în treacăt, am retrăit atîtea și atîtea gesturi și am rămas uimit de sobrietatea, ușurința și plasticitatea cu cari sînt redate. Ingenios peste măsură, econom la vorbe, el concentrează ca și cum ar fi la ultima lui filă de hîrtie, la cel din urmă pic de cerneală ce l-ar avea. Se joacă, zugrăvind miniaturi delicioase ... doilea alege numai cîteva amănunte și procedează prin imagini. Pergaud mărește proporțiile, celălalt le reduce și le micșorează : gîză ori girafă, la dînsul e totuna, și precum înduioșatul Heine făcea mici cîntece din marile lui dureri, tot astfel procedează și autorul nostru cu victimile lui. Apoi, orice ar face dînsul și
... Ștergeți-l, măi, că vă picură și acuma! Aferim! Rușine obrazului să vă fie; cogeamite feciori ca voi! Ca mâine îmblați după fete, sărind gardurile, și cu lumânări la nas? Atunci, țâncii lui nenea Cărășel dădură, ca la comandă, cu mâneca pe sub nas, în dreapta și în stânga, de li se roșea sfârla. - Dacă vrai să ai așa o trișcă, pândești un vultur de cei mari, iai pușca și… dar aveți voi pușcă acasă? - Avem, nene Cărășel, avem; tata are una de cele ... ceata „dimonilorâ€�, dar a ascuns-o mama-n pod ca să nu ne primejduim. - Destul, măi hodoroagă! Cum zic, iai pușca, ochești… și, când îți vine vulturul la țintă, pâc, tragi cocoșul și dai foc. Tai, acum, piciorul galiței, îl cureți de măduvă și-l fierbi în lapte clocotit ca să se ducă carnea de pe dânsul. Așa am făcut eu asta. Cărășel scoate, iarăși, trișca din brâu și le-o arată. Băieții se-ndeasă mai aproape, c-un ochi la diac și cu altul la trișca de os alb. Glasul lui Cărășel scade, acum, prefăcându-se într-un șoptit tainic: - În noaptea spre Sfântul Gheorghe, o împli ... ...
Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj
... devin lucruri neauzite, de care națiile se rușinează mai pe urmă. * Sub cuvânt de adevăr și de bine comun , falșii patrioți sună în toate părțile, și în sânul gloatelor se găsesc oameni buni, însă slabi la minte, care se exaltă la vorbele lor, se răspândesc prin țară și tulbură conștiința concetățenilor. Gloatele sunt îndurătoare, căci ele simt puterea lor. Toate popoarele au asemănare între ele, căci au aceleași suferințe; ele au instincturi generoase ... sunt pentru respectul și neviolabilitatea omului; falșii patrioți sunt pentru măsurile de sânge, de închiziție, de tulburare. * Libertatea nu poate totodată să fie binele suprem și să sufere arbitrariul. Arbitrarul ucide libertatea, și adeseori el se naște din excesul libertății, din licență. * Adeseori aceia care strigă în contra aristocrației sunt niște aristocrați ascunși în sdrențele demagogiei, niște falși ... deși consacrat prin lege, nu a prins încă rădăcină în moravuri, minoritățile vor fi adesea victimele majorităților, căci gloatele sunt mefiante (neîncrezătoare), neluminate și lesne de a pleca urechea la minciunile și la perfidia celor răi. * În așa stare de lucruri ades libertatea este înlocuită prin brutalitate, și ...