Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.
Mihai Eminescu - Locul aripelor
... în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping  Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să ... n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... Tu roșind să râzi gentilă, Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între ...
... mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ... Șalgăi, a vădanei A Șalgăi, a vădanei De pe malul Dunărei! [1] Șoimul e pasăre răpitoare, mai mare decât uliul și mai mic decât vulturul, însă foarte îndrăzneț și rapid în zborul său. El trăiește în munții Carpați și-și face cuibul pe stânci înalte. Șoimul vânează păsări mari precum gâște sălbatice, cocoare, dropii etc., care trec în cârduri prin Moldova și pribegesc din țară la apropierea timpului de iarnă. Când el zărește un cârd de acele păsări călătoare, își ia zborul de se înalță mult deasupra ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... opt luni. îndelungata lui petrecere în acest oraș dete vreme arhidiaconului a se ocupa și de cele mirenești obiecte. El descrie lăcuința, îmbrăcămintea și obiceiurile moldovenilor și cu naivitate se miră de ei și mai ales de casele lor „la care coperișuriie nu sunt late ci-s ascuțite ca grebănul cămilei.â€� El încă hărăzește un osebit capitul spre a prescrie sporirea și creșterea dobitoacelor. Iată descrierea audiinței patriarhului la domnul de atunce, Vasilie Lupul, precum ne-o spune însuș arhidiaconul: „Marți dimineață la opt șubat (fevruarie ... să aibă la ei scăpare la întâmplare de nevoie; că el pârâ cătră ei pre Vasilie, că are gând să cucerească cu ajutorul cazacilor Ungaria și Valahia. Amândoi stăpânitorii se aprinseră de mânie auzind de aceasta și încredințară lui Megas-logofătul înseninătoare putere ca la treizeci mii de ostași, ca să meargă cu ei împrotiva lui Vasilie și să-l omoare. Logofătul știu a se alcătui cu ei, încredințându-i că el și ei au tot același gând. El se vorbi cu capiteniile armiei moldovene, ca
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... Alexandru Macedonski - Noaptea de august Noaptea de august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că era noapte, și ca să știu mai mult nu pot, Decât c-acea terasă albă și largul cântec de teorbă Erau și zbor nebun de aripi, erau și zbor de-naltă vorbă, Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas și nici Olimp, Și de-a fost ieri, sau cine știe în ce trecut de loc și timp, Se desprindeau din armonia ce depărta de ea pământul, Priceperi ce-n eternitate își împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și mai măsurau
... să merg înainte, sau să mă întorc îndărăt, îmi era totuna, căci nici o bucurie nu m-aștepta nicăirea când iată că un țigan negru ca un fund ce ceaun, creț la cap ca o oaie țigaie și slut ca Scaraoțchi, îmi ieși înainte cu o scripcă în mână zicându-mi: — Cuconașule, mânca-ți-aș ochii!... Să-ți cânt un cântec pentr-un gologan ... fasola din căldare Nici o vin'încoace n-are. Mă simții atins în onoare de această ironie a țiganului care-și rânjea dinții și se uita țintă la mine, parc-ar fi gâcit necazul ce mă rodea; iar Balan, nemaiputându-și stăpâni nervele, se răpezi ca o săgeată asupra obraznicului lăutar și-și înfipse colții în antereul lui. Atunci începu o învălmășeală groaznică, nu fără oarecari părți comice, între țigan și câne. Țiganul, se culca la pământ, când se ridica în sus, sau se învârtea împrejur ca un sfredel; când striga, scuipa asupra cânelui, apărânduse cu arcușul, cu scripca, cu căciula, iar Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ce fu să fie? Au e sens în lume? Tu, chip zâmbitor, Trăit-ai anume ca astfel să mori? De e sens într-asta, e-ntors și ateu, Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu. Ocazia la observări critice nu lipsește în aceste poezii. Venere și Madonă cuprinde o comparare confuză. Femeia a fost divinizată în Venera antică și apoi (de Rafael) în Madona. Tot așa, poetul asupra unei fețe "pală de o bolnavă beție" aruncă "vălul alb de poezie" și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lângă Madona modernă, și strofa O, cum Rafael creat-a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu o lămurește mai bine, ci slăbește poezia prin ... intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei este atunci o datorie a poetului, ca astfel concepția lui să rămână o moștenire neatinsă a generațiilor viitoare. Și care poet, în momentul adevăratului entuziasm, nu ar trebui să uite marginile actualității ...
George Coșbuc - Proclamarea independenței
... strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine, Peste Dunăre-azvârlind-o, iar pe morții ei în iad! Mari au fost și-acele zile, când tu, vecinice ștefane, Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oștiri dușmane Și-ai văzut pierind turcimea ca și frunzele ce cad. Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna ... furtună-ntărâtată Și potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată Chiar de ne-nălța pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron, Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morții! În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorții, Spada lui Mihai Viteazul și-a cumplitului Ion. Dar virtuțile străbune nu s-au stins în voi cu totul Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul ... creștet, însă n-am murit sub el! Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, și-n urmă soare Răsări din albe neguri, și-ntr-o zi răzbunătoare Prin ruini găsirăm mândră o coroană de oțel. A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii Precum clopotele
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
... Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se ... domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, Însuflă până astăzi curagi și bărbăție Și-ndeamnă-a merge sigur pe drumul început. Pruncuțul mic de zile se-mpiedecă și cade, Se vaietă și plânge, se trage-ncetișor; S-apucă cu iuțeală de verice palisade, Să-și afle numai scopul de-a merge pe picior. Popoare sugrumate se luptă cu tărie A rumpe jugul aspru și mult apăsător; Prin aste însă cheamă asupră-și o mânie A celor ce le-apasă, și-n urmă-s prada lor. Ma, toată încercarea de ceață ș-apăsare, De sâlă și sclăvie e un triumf părut; Căci spiritul culturei străbate de mirare Și viitoru-nvață cu fruct de la trecut. Martirii legei nouă, vărsându- ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte ... înșira treptat o boierime împărțită în diferite clase. Clasa I, poreclită grecește protipenda, fiindcă era compusă de cinci ranguri înalte: logofeți mari, vornici, hatmani, postelnici și agi, care singuri aveau dreptul de a purta bărbi. Ea forma o bogată oligarhie de câteva familii greco-române, ce-și atribuise de la sine calificarea de aristocrație, calificare nebazată nici pe fapte glorioase, nici pe moștenirea titlurilor, ca la celelalte corpuri aristocrate din Europa occidentală. Totuși în acea clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... încet capul. Nu era nimeni; se desprinsese o perdea și lunecase într-o parte, strângându-se întrun singur fald. O lumină cenușie intră în odaie, și în dosul geamului, acoperit pe jumătate cu zăpadă, se vedeau ramurile negre ale copacilor, înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe scaun. Ziua aceasta de Crăciun îi amintea pe ... le spun demult încă, deși ar fi trebuit să-mi calc sufletul pentru aceasta, dar aș fi făcut-o dacă ar fi venit o împrejurare ca cea de azi, aș fi făcut-o, nu pentru tine, ci pentru dânsa. Aș fi încercat și mai mult: aș fi dat și viața pentru ca să o văd mai fericită, mai mulțumită. Aș fi dat tot, și dacă ți-aș fi deschis ochii, dacă te-aș fi făcut să-ți înstrăinezi măcar o parte, cât de mică, din iubirea pentru bani, și ... o scăpărare ca de fulger. În clipa aceea Toma simțise
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod
... Prohod Demostene Botez: Prohod de George Topîrceanu În orașul nostru putrezit în ceață Unde toată ziua cântă catirinci, Au murit cinci oameni într-o dimineață Și i-au dus la groapă, morți, pe câteșicinci. După-aceea alții s-au pornit să moară, Care mai de care, câte doi pe ceas. Din ... câți au mai rămas. Dar așa se-ntâmplă regulat când plouă, Moare ici o babă, dincolo un domn. Ceilalți îl îngroapă pe la ceasul două, Ca să nu-l trezească liniștea din somn. Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roagă să mai stea un pic. Și pe strada lungă trec trăsuri, tramvaie, — Rudele, spăsite, calcă după dric. Ceilalți, pe de laturi, toți își văd de treabă, Unul la catedră, altul ... din treacăt se oprește-o babă, Și pe urmă pleacă după interes. Doar în deal, departe, la Eternitate, S-a pornit un clopot ca să-i indispună... Bate-a deznădejde și-a pustietate, I-auzi cum mai bate, I-auzi cum mai sună... Ca un glas de moarte singur în furtună, Sună lung să spună zării-ndepărtate C-a uitat, pesemne, ce-a avut să