Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 981 - 990 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
... Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de ... se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei. Și-a început pichirea să se învârte-n sus și-n jos pe lângă păun. Azi așa, mâine ... cu glasul ei cel mai
Ștefan Octavian Iosif - Adio (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Adio (Iosif) Adio de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Da, mult mai bine ar fi fost Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu vreun rost, De-am fi avut pămînt și boi. Că sîntem nevoieși de tot, Și ai frați mici, și sînteți mulți... Muncesc din greu, fac tot ce pot Și tot flămînzi, și tot desculți ! Tu ești mai mare, mai deștept — Cînd oi muri, pe tine-i las, Și multe de la tine-aștept : Nădejdea-n tine mi-a rămas. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos : Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea, Că doar tu știi să scrii frumos ! Și-acuma — ochii să-i sărut : Mergi ... mai fi vrut, O vorbă numai să-ți mai zic : Tot ochii ăștia, amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi, Să nu
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...
... Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar  păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ... să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru  înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... și dă drumul, nebună, săltă- toare, zglobie, pe aripele vântului ușuratic și zburdalnic, spre a arunca, către albastru și limpede, ca peruzeaua cea mai nestimată, ciripiturile ei argintii și călduroase, aprinse, fierbinți. Copila avea ochii negri, negri ca mura de pădure coaptă, răscoaptă, cum e când e bună de mâncare, dulce și acră; dulce, nu să te leșine pe inimă; acră, nu să strepezească dinții, ci dulce și acră, acrișoară și dulceagă cum îi place și ursului, cât e el de ursuz și de nemulțumitor, s-o guste. Subțirică de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, când o fluieri în vânt cu putere, și răsărită ca o ramură de garoafă bătută, căreia stă să i se deschiză-n vârf bobocelul ascuns, care de-abia așteaptă să-i plesnească gogoașa ca să te îmbete cu mirosul său din destul, arătându-și vesel frunzulițele catifelate și crețe ca o horboțică ... bucățica lui de mămăligă, și zice: — Mamă, dă-mi și mie, mămucă, că și eu am fost cuminte... Și mămuca îi zice: — Iacă nu ți-oi mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... mi-e foame... — Și eu nici n-am plecat, zise omul sărind drept în picioare. Și plecă fără să se uite îndărăt. Și tocmai de departe își întoarse capul. Casa i se părea în spate, cu gura căscată, adică cu ușa dată de perete. Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. — Poate mâine, că azi nu e de lucru. La taica părintele. — Poate poimâine, că azi nu e de lucru. — Mâine, poimâine, zise el oftând, dar astăzi cu ce potolesc eu opt guri și cu a Plăviței nouă? Ei, de-acum la cârciumar, la târg, ș-apoi, ce-o fi să fie, că cu mâna goală nu mă mai întorc acasă!... La cârciumă arvoni pe Plăvița și-i bău aldămașul: cinci rachiuri unul după altul. Și glonț la târg. La târg se uită în ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de
Constantin Negruzzi - Eu sunt român...
... Constantin Negruzzi - Eu sunt român... Eu sunt român... [1] de Constantin Negruzzi Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut, Pământul tău e bine-a nu uita; Oricui e drag locul ce l-a născut. Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta, Nu mai găsesc ca dulcea Românie, De-o și hulesc câți se hrănesc în ea Corci venetici. Dar oricum va fi, fie, Eu sunt Român, și-mi place țara mea, Laudă mulți ... Rus, pe Neamțul regulat, La dânșii, spun, că-i bine și frumos; Dar, frații mei, eu oricât am umblat Pe drumuri lungi, cu șine ferecate, Nu mă 'nvoeam și vreți să știți de ce? Pentru că-mi plac șoselele stricate . Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Străine țări îmi place-ades să văd. Dar sunt sătul ... mă 'ncălzi abia Dulcele-amor româncelor copile... Eu sunt Român, îmi place țara mea. La masă beau adesea vin străin, Tocai, Bordo, Șampanie iubesc. Iar mai ales prefer vinul de Rin, Dacă nu am Cotnar și Odobesc; Când însă am, deșert pline pahare, Apoi încep să cânt vre-o manea, Și sunt tot beat cât țin zilele-amare ...
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc de gratitudine și de simpatie: ale tale dintru ale tale. Ea se naște, cele mai de multe ori, din ciocnirea împrejurărilor neprielnice cu durerea, revolta sau indignarea scriitorului. El prinde raporturile nevăzute dintre noțiunile cele mai disparate, le filtrează printr-o logică ageră, le dă o formă adecvată cu sentimentul exprimat și, punând concluzia într-un vers lapidar, aruncă epigrama din ... te exprima în mod original și concis. Deși trec și eu d-a fi un abil improvizator, cred c-o improvizare stricto sensu nu există. Ea nu e decât rezultanta anilor de ucenicie, de muncă obscură și de meditație, când scriitorul, luptând în singurătatea odăii de lucru, cu greutatea d-a modela cuvântul pe ritmurile sufletești ale ființei sale, își sângerează mâinile întocmai ca sculptorul ce smulge blocului de ... ale simțirii tale și a face să țâșnească din adâncurile pământului unda limpede, filtrată picătură cu picătură, ce refuză să zacă închisă, departe de aer, de viață și de lumină.
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... literară a zis: Ardealul nu a înțeles pe reformatorii veacului trecut, și Petru Maior nu a visat comedia politico-limbistică de la 1848, mai în 15: — Domnul B. I. vorbea o limbă, domnul B. II vorbea altă limbă, domnii B. III și IV etc., etc. vorbeau limba manualului ... reforma religioasă, și când limba se găsea formată și înfășurată cu limbile megieșilor slavoni. România , după Petru Maior, a zis: limba romană e de viță romană , iar nu latină , și este mai mult decât o greșeală a predica latinirea: este un anahronism; prelungit anahronismul este un pedantism ridicol, și predicătorii anahronismului se cheamă pedanți. România a ... aplicată la gramatica română; d-voastră nu mai dați voie să zicem tată, ci pater, d-voastră ați da foc lumii întregi, pentru că lumea nu pricepe frumusețea, practica și patriotismul sistemelor. De a face din chestii ca a noastre chestii de persoane, de a face din aceste persoane fenomene naționale, când persoanele ne sunt prietene sau sunt tot dintr-un sat cu noi, este o slăbăciune ... la bunuri și la folosuri - precum românii se despart în români ortodocși și români catolici, vor fi și români israeliți; și patria va câștiga fii
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... curată se vedeau trecând gândiri mărețe; în ochii lui limpezi și negri lucea o flacără tainică, ce părea a înota într-o rouă de lacrimi la cuvintele de Patrie, glorie și independență națională! Vorba lui era dulce și convingătoare, ca graiul multor oameni destinați de soartă a muri în floarea tinereții. Constituția sa părea delicată și mai mult suferindă, căci fusese adânc vătămată în timp de doi ani de închisoare la Mănăstirea Mărgineni, sub domnia lui Alexandru Ghica-vodă. Într-un cuvânt, toată persoana lui inspira simpatie și dor de împrietenire, simțiri la care el răspundea din parte-i printr-o frăție sinceră și statornică. Am spus că am văzut întâia oară pe Bălcescu la ... străine una de alta. Foarte rareori ieșenii și bucureștenii treceau linia hotarului, linie imaginară în adevăr, dar în realitate nestrăbătută ca zidul ce desparte China de celelalte imperii ale lumii. Românii se cunoșteau împreună mai mult din auzite, sub nume de moldoveni și munteni, și când din întâmplare vreun impiegat al statului și mai cu seamă vreun boier moldovean făcea vreo călătorie la București, acel incident al vieții lui dobândea proporția unui mare eveniment în ochii locuitorilor de dincoace de Milcov. [3] Curajosul călător profita
... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni  de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri  de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi?  O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... i lung de aur se învălea, Tomiris. Încolo, voievozii, boiarii după treaptă Șoptesc cu admirare în barba înțeleaptă Când spune cântărețul povești din alte vremuri, De regi de-a căror fapte te miri și te cutremuri. Spunea cum din deșerturi, ce nu mai ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... era curat la față și chipeș; chica lui neagră, ca pana corbului flutura ca o coamă pe grumajii lui albi ca zăpada; mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus; dară apoi ochii? Avea niște ochi, neiculiță, de băgase pe toate fetele în boale. Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se