Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SE
Rezultatele 981 - 990 din aproximativ 3461 pentru SE.
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă ... în sfirșit. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte slabe de lumină au lucit, s-au adunat tremurătoare la un loc, au devenit nenumărate și, plecîndu-se spre partea de unde bătea vîntul, au apărut deodată. Un cor urzit din mii de glasuri a sunat și el, și într-o ... dincolo de lume, ca și cum ar fi fost deprins cu extazul pămîntesc și aștepta să vadă altceva, ce nu văzuse încă, aceea ce nu se poate vedea, desigur, decît după moarte... Și a doua zi, l-am văzut iarăși. Era altă sărbătoare în grădina Pincio, unde brazii și ... însă a rămas rece și nu a răspuns maestrului. Cîteva discursuri își despletiră spiralele, un cor de glasuri armonioase ca de serafimi
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
... precum pare ciudat celui ce călătorește pe o mare furtunoasă și vede că suprafața nu e decît un zbucium imens de talazuri. Val cu val se ridică, săpînd prăpăstii adînci, zbuciumul pune cununi de spumă pe fiece creștet, fiecare strop ce clădește un val poartă o lume aparte în el, dar ... fac puterea imensă a mării, toate sfîrșesc prin a se liniști însă și se nivelează, și, goană de valuri obosite împingîndu-se unul pe altul, merg toate către același orizont, ca să vadă răsărind soarele. Acel mîine va veni însă, și călătorul ceam fost eu și am ... valurile înaintea altora va atinge țărmul morții odată precum îl atinge orișice val pe care îl mînă imensa curbă a mării. Stropii însă se vor împrăștia la atingerea acestui val obosit și vor stropi fața acelora ce se vor pleca peste adîncul acesta zbuciumat și, prelingîndu-se de-a lungul feței, vor ajunge la marginea gurii celor mulți cari vor înțelege, în sfîrșit, că gustul acestor lacrimi sărate sînt gemene ...
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... înduioșat de soarta mea, privind jocul capricios al flăcărilor, care nu ține seamă de nimic. Viața e fatal făcută dintr-o înșirare de fapte care se succed : amintirile sunt o temelie pe care poți zidi însemnările pe cari le-ai cules de-a lungul drumurilor și al întîmplărilor, sunt ... acuma așa sunt, dibuiesc prin întunerec și mă recaut, visez la cărțile mele dragi adunate de pretutindeni pe unde am fost, la poemele iubite unde se deschidea volumul singur, la însemnările făcute, la florile presate ce dormeau în ele adunate întîmplător, ici dintr-o luncă, dincolo dintr-o dumbravă, gîndesc la ... și forme, auzul și văzul urmează să le păstreze, și scînteia aceea ce a dormit o clipă sub cenușă, scînteia aceea mică, care se cheamă energie, o dată cu primăvara și cu vîntul care bate, simt că va renaște și va alcătui din ele din nou viața. Zidurile înnegrite ... trăit laolaltă, alături, atîtea vieți, pentru mine poate să dispară. În norii de praf pe care-i ridică târnăcopul lucrătorului, piatră cu piatră poate să se dărîme. Vîntul de ici-colo poate să plimbe cenușa răscolită, căci altă clădire ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri ... de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în minte, îndoiala și deznădejdea celui ce visa privind cu fruntea lipită de geamuri la negrii ... clipă retrăiesc încă o dată ceasurile acelea funebre, cînd mintea ajunsă la marginea unui negru hotar stă înspăimîntată, neîndrăznind nici să privească înainte, nici să se întoarne înapoi. Spectral și trist, ca trimis de o oglindă în care ar bate luna, un chip de om ce-mi seamănă ca un frate ... găsit de atunci în fiecare seară sub el și mă va găsi totdeauna, cît timp energia va dăinui în mine. Negre, subt lumina ei, mi se vor înșira gîndurile, ca într-un răzor miraculos ale cărui flori le culegi în fiecare seară și găsești altele nouă odrăslite la loc a ...
Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna
... Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde celor adunați — ,,Eu ... așa — ,,Între greci credința nu puteți lăsa. Grecii sunt slabi foarte ca să nu vă-nșale! Robi ai fericirii cei materiale, Genovezii încă nu se cumpănesc Între fala dalbă și-aurul turcesc. Să nu cereți fapte nobile, mărite, Limbilor ce-s date speculei josite! Inimile voastre cată generos; Dar tot ... așa — ,,Ungurul nu fuge dinaintea morții! Tu, române doamne, ții pe dreptul Porții. Tu trădezi creștinii, cuvântând așa!" Cu virtute-antică domnul asculta. Lupta se decide. Vlad, l-a lui plecare, Regelui Lehiei zice cu-ntristare — ,,Dacă soarta, sire, mintea ți-a-nvelit, Ca să ... cu mândra ceată de români Cade printre dânșii... vin la piepturi, mâini, Intră pân'la corturi unde-n pace lină Amurat răsfață fruntea lui senină. Se spăimântă... fuge... însă, rușinat, ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună ... Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin ... dor. Căci la faptul zilei fost-am preursit, Ca să las pământul inimii dorit. Vocea-i adorată, dulce,-amăgitoare, Dar învăluită de profundu-i chin, Se-ntruni cu-aceste vorbe-ntristătoare, Dureros suspin ,,Dacă și cerul încă-a voit Ochii-mi d-acuma să nu mai vază Chipul tău ... ...
... în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față ... un răstimp, vin lângă masa de după care sublocotenentul îi privește. Flăcăul pleacă în jos capul și spune: — Eu sunt Vasile al Lixandrei. Ofițerul se uită mirat. — Sunt Vasile al Lixandrei... Din cumpania a doua. — Ești întârziat? — Nu, sunt... Vasile al Lixandrei... și-s dizirtor ... luat la meliție, măi băiete? Ce să mă ieie, mi-o răspuns, ei au destulă oaste. Îi duce pe flăcăi peste mări și țări, să se bată. Care cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte vorbele iste ca și cum le-aș fi auzit în minuta asta de ceas. Și el ședea ... el o fugit, da are inima bună, domnule căpitan. Și aseară am pornit și-am venit. Și acum rog bunătatea dumneavoastră pentru dânsul. Apoi bătrâna se
... tăriei. Numai ei doi sunt pâlpâirile nopții acesteia, în care lumea pare adâncită într-un somn de moarte. Amândoi rătăcesc singuri, amândoi străjuiesc singurătatea, mistuindu-se în tăcere, mândri, deopotrivă de reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde răsare ca un mugur de aur. Iar pasărea se apropie de scânteia picurată din cer și plutește ușor împrejurul ei, mai întâi în cercuri largi, apoi în rotiri tot mai strânse, tot mai strânse ... și-atunci, din mugurul de aur, pare că se desface dintr-o dată o floare plutitoare, o floare măiastră de argint. Și astfel stau de se
George Coșbuc - În miezul verii
... rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi ... soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i răcorește Obrăjorul. Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă; Frânt ... pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu se mișcă-n lumea mare Nici o frunză. Singur vântul, colo, iată. Adormise la răcoare Sub o salcie plecată Somnuros în sus el cată Către soare ...
... ca viu, Văd în capul gol pe Ștefan și zdrobit ca de-o durere Își descopăr și ei capul și s-apropie-n tăcere Și se duc după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ... Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și de-oșteni în albe zale; Pe-un necunoscut din lume îl petrece-o lume-n ... prinzând frânghia cu alți trei, încet scoboară Mortul în pământ, el însuși peste mort de-ntâia oară Zvârle-o mână de pământ. Spre popor apoi se-ntoarce: De-ați venit aici cu mine, Nu-ntrebați ce mort e-n groapă, prieten ori dușman al meu, Om a fost, și ... n ceasul morții noi să dăm ce se cuvine Omului. Iar unde merge, sufletu-i găsească bine Și să-l ierte Dumnezeu! Și-n genunchi se ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
... Tot castelul, precum fu. Șanț și ziduri de-apărare, Turnuri albe cresc deodată, O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ... aleargă, sar pe zid. Sub un râu de creste roșii Albe coifuri strălucesc, Și-n amestec furioșii Respingând pe cei de-afară Cad și mor, se nalță iară, Rane fac și le primesc. Zăngăt însă n-are-arama Când se bate scut de scut, Tuba nu-și cunoaște gama: Fără zuzăt lancea zboară, Iar al spăzii-oțel doboară Cald și strălucind, dar mut. Pe deasupra ... au venit pe-ascuns barbarii Și-au pierit legionarii Câți pe Crist l-au cunoscut. Noapte-a a fost. Pe zid creștinii Se luptau pentru-mpărat: Voi îns-ați deschis, hainii, Toate porțile cetății Dreapta cumpăn-a Dreptății Iat-acum s-a răzbunat. Cei ... De-a vedea tot morți și sânge. Căci de veacuri vede-ntruna Noaptea cum aduc furtuna Morții-aceștia din castel. Iar când ziua ...