Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1252 pentru ACELA/ ACEEA/ ACEASTA/ ACESTEA.
Ștefan Octavian Iosif - Mergeam în întuneric și fără nici o țintă
Ştefan Octavian Iosif - Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă [Mergeam în întunerec și fără nici o țîntă] de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Mergeam în întunerec și fără nici o țîntă, Cu fruntea încrețită, cu ochii în pămînt, Să plîng de mult uitasem, uitasem chiar să cînt, Căci fericit e-acela ce plînge-amar sau cîntă Atuncea cînd se simte mai trist și mai înfrînt ! Și ai venit odată cu mîndra primăvară, Tu, primăvară mîndră a vieții mele, Li ! Cum te văzu pribagul, pe loc se-nveseli. Și soare-n cer s-aprinse, și ciocîrlii cîntară, Și-un rai de viață nouă deodată ne-nvăli. Și s-a pătruns de farmec ființa mea întreagă Cînd tu mi-ai spus o vorbă și mi-ai șoptit cu drag... Eu mă duceam spre moarte, tu m-ai întors din prag... — Fii binecuvîntată pe cît îi ești de dragă, Stăpînă adorată a fostului
Ștefan Octavian Iosif - Odă bachică
Ştefan Octavian Iosif - Odă bachică Odă bachică de Ștefan Octavian Iosif Poate ai vreun dor să-ți vindeci, Ori te paște vreun blestem? Dragul meu prieten, vin', deci, Toarnă în pahare vin, deci, Și să bem! Că beția-i rost de glume, E uitare de necaz... Crezi că Dumnezeu anume Când creă această lume Era treaz? În beția lui divină Lumea el când o născu, "Fiat lux!" cu gura plină Zise, și pe loc lumină Se făcu... Și de-aceea are vinul Darul de la Dumnezeu Să coboare-n ochi seninul Și s-adoarmă-n inimi chinul Cel mai greu! Știe-apoi și din Scriptură Cel din urmă bun creștin Să se ia de Paști, în gură, Sfânta cuminecătură Tot cu vin! Și-orice-ar zice fariseii, N-a schimbat c-un gest divin Însuși regele Iudeii, Christ, la Canna Galileii Apa-n vin?! Chiar poetul când se-mbată Nu-i mai inspirat la scris? În lumină-adevărată Toate-atunci lui i s-arată, Ca un vis... Până când, deci, urcă-n vie Vreji de viță pe haraci, Sus paharele, frăție!... Și pe urmă... pot să vie Mii de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... ca o pârghie, în dreptul oglinzii. Figura prelungită și galbenă, barba rară și căruntă, ochii albaștri și stinși ai dlui Moroi îmbătrâniră într-o secundă. Acest cap blajin și trist, abia susținut de un gât scofâlcit, păru că se descompune. În locul ochilor și gurii se adânciră două umbre profunde. ll ...
... coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din tributul ce se plătea sultanilor după închinarea Moldovei. Acest tribut ce purta numele de dar spre semn de închinare se compunea din 4000 galbeni, 40 iepe și 24 șoimi. Șoimul se vede ades figurând ...
Constantin Stamati - Domnia elefantului
... Constantin Stamati - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie ... s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au ...
Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului
... Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie ... s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...
Vasile Cârlova - Păstorul întristat
Vasile Cârlova - Păstorul întristat Păstorul întristat de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în „Curierul Românescâ€� (8 mai 1830) de Ion Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann ). Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire cu glas duios Cânta din fluier jos pă verdeață, Sub umbră deasă de pom stufos. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta împrejur: Râul oprise apa din cale, Vântul tăcuse din lin murmur. Cât colo turme de oi frumoase Se răspândise pe livejuni Și ascultându-l iarba uitase, Pătrunse toate de mila lui. Câinele numai mai cu durere Stând lângă dânsul căta în jos Și ca s-aducă lui mângâiere, Glas câteodată scotea milos. Eho, ce zace de om departe, Îl auzise din loc ascuns; Și cu suspinuri de greutate La toată vorba îi da răspuns. Viu lângă dânsul, pătruns de milă Și cu blândețe îl întrebai: „Tinere, spune-mi, nu-ți fie silă, Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai? Viața voastră necazuri n-are: E simplă, lină, fără dureri, Și-n toată lumea nici o suflare Ca voi nu gustă multe plăceri. Vouă natura vă este dată; Câmpii ...
... cucoane, d-apoi nu-i obiceiu de astfel pe la noi. Numai călugării își zic frați. GALUSCUS: Bine; dacă uzul nu iartă, zi-mi domnule. Acest cuvânt e latin, și ascendinții nostri, precum scii, Teodore, erau de viță latină. Strămoșul meu, generalul Galuscus, care era ver primare cu Trifonius Petringelus și ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... dar să-i persecutăm fiindcă ne sunt nepoți!... Atunci, la nașterea fiecărui român, părinții ar trebui să se roage lui Dumnezeu:„Ferește, doamne, pe acest copil al nostru să n-ajungă vreun unchi al lui la putere!" — Nu zic asta! mi-a răspuns ilustrul. — Apoi, atunci ... asta a persecuțiunii? până când cu această bubă înveterată a societății noastre? cu această gangrenă a statului nostru? cu acest dar funest... — ... pe care — îl întrerup eu — ni l-a lăsat epoca de neagră și infamă memorie a fanarioților ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...