Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INIMĂ
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1427 pentru INIMĂ.
Mihai Eminescu - Zadarnic șterge vremea...
... se îneacă Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus. Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge, În inimă cât fibra din urmă va trăi, Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge, Cu dânsa împreună și ele vor muri! O, rai al tinereți ...
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic Pavilionul romantic de Mihail Cuciuran Aice între arburi, când lumea toată tace, Alerg subt a lor frunze odihna a-mi găsi, Vroind de-a mele chinuri la ei a mă disface, Vroind să jur subt umbră-li în veci a nu simți. Zadarnic de la oameni nădăjduiam iubire, Zadarnic fericire la dânșii mai catam, Căci, vai, în ei lipsește orice compătimire Ș-adesea între dânșii mai mult mă întristam. La marea mea durere nu aflu alinare, Ce numai o ființă mi-o poate vindeca: Zadar cer de la ceruri asupră-mi îndurare, Căci ah, la a me rugă nu vra a-mi ajuta. Toate-s pornite asupră-mi, și cer și elemente, Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci; Și eu la ce-ntre oameni mai caut simtimente? ..................................... Dar ah, pășind acuma în tânără grădină Gândeam că de necazuri la ea m-oi dispărți; Ș-în loc să văz viindu-mi o rază mai senină, Simțesc c-a mele chinuri încep a s-înmulți. În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge ...
Mihail Lermontov - Torentele și oamenii
Mihail Lermontov - Torentele şi oamenii Torentele și oamenii de Mihail Lermontov Traducere de Alecu Donici Cu vuiet și zgomot torentele trec, Și unul pe altul ca-n luptă se-ntrec; Le place mișcarea ș-a undei lățime, Le place răceala, ce dă prospețime; Și oamenii astfel în șir necurmat, Pe calea vieții se scurg ne-ncetat; Și cred că au inimi, dar a lor căldură, Ca torentul rece-i egoism și
Mihail Săulescu - Întuneric Întuneric de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Cât de 'ntuneric este în serile de toamnă Și străzile sunt triste, tăcute și pustii, Iar fiecare clipă în suflet își înseamnă Cărarea unei grele și vagi melancolii... Un vis țesut în vară se stinge 'n toamna tristă Și inima-i bolnavă și sufletul e gol... Departe, zdrențuită, se flutură-o batistă, Cum trece singuratec, neliniștit, un stol... Și ție ți se pare că pleacă dela tine Aceste călătoare spre alte zări mereu, Spre alte țări, cu soare, spre vară, spre mai bine, - Și toamna asta tristă te-apasă tot mai greu... Și ție ți se pare că duc cu ele vară, Că duc cu ele visul, că duc cu ele tot, Aceste călătoare tăcute ce se luară Cu dorul lor de ducă, și-a se opri nu pot... Și ție ți se pare că n'o să mai revie Nici stolul care trece, nici vara ce-a trecut, Nici visul care nu e — și 'n camera pustie Rămâi cu gându-aiurea, rămâi mereu tăcut... De te deșteaptă-o clipă un pas pela fereastră, Ridici cu teamă capul, te uiți și nici nu ...
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis Din pragul unui vis de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări, O lume mai artistă pierdută-n depărtări; O lume grăitoare în cântul lin de vers, Trecutul ce din cartea destinului s-a șters. Visează-te o doamnă din timpul feudal, Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de opal, Ți-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal, Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând, De inima ce moare în pieptu-mi palpitând. Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești, Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești, Dar gestul tău e aspru și-atât de hotărât: « Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât. Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar; Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar. Ce dar vreți de la mine? » « Vreau buzele petale, Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale Să-și verse tot balsamul!... » « Viteze cavaler, Voiesc pentru-a mea ...
... singur nici dracul nu i-o face. Tocmai așa am pățit-o și eu. Ca să nu mă arăt fricos, deși cam cu sfială în inimă, m-am prins al 7-lea tovarăș și mi-am dat apoi întâlnire cu ceilalți pentru a doua zi în zori de ziuă ... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam, drept să spun, simțimântul soldatului care intră pentru prima oară în foc. Aceeași emoțiune, aceeași strângere de inimă, aceeași groază de necunoscut, cu deosebire că soldatul nu merge acolo de bun cheful, iar eu naivul m-am prins în horă numai de ambiție ... apoi la ureche ce ți s-a întâmplat. Cu toate aceste, matahalele de urși nu-și arătau vârful nasului. Toate bătăile mele de inimă erau în deșert; haitașii se apropiaseră de tot; nu mai aveam acum simțimântul singurătății în pustietatea codrului, încât începusem a crede că urșii ...
Nicolae Nicoleanu - În anul 185...
Nicolae Nicoleanu - În anul 185... În anul 185... de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Aurul și vanitatea cu-a lor vargă d'aurită Mii de inimi, mii de brațe cu putere stăpânesc, Dar la patria cea tristă și 'n durere părăsită, Vai! sunt prea puțini aceia, ce cu milă se gândesc. E grozav să ai o țeară de sclăvie junghiată, Și pe vetrele străbune ca proscris să rătăcești, Să fi om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată Și să nu poți nici să aperi, nici să plângi, nici să
Nicolae Nicoleanu - 9 martie 9 martie [1] de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Multe valuri furiose năvăliră peste mine, Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut, De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine, Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut! Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce, Din ruină în ruină în secret a lăcrăma; Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce, Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema. Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea; Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea; Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins. Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei, Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei, Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins. Note ↑ Ziua aniversară a
Nicolae Nicoleanu - Dedicațiune
Nicolae Nicoleanu - Dedicaţiune Dedicațiune de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Eu nu scriu și nu-mi bat capul cu pedanți și cu pigmei, Mediocrități stupide, lași, invidioși mișei, Cari nu văd fără spaimă și făr' a se turmenta Un talent sau o virtute la lumin' a s'arăta, Căci talentul și virtutea sunt oglinda pentru ei, În care se văd că-s putrezi, idioți și nătărăi! Însă când aceste versuri vor ajunge păn' la tine, June cu părul de aur și cu fruntea de senin, Lasă-ți inima s'asculte ale inimei suspine Căci numai tu poți cunoaște, deacă slabu-mi instrument, E mișcat d'o mână pură și d'un sincer
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...
Nicolae Nicoleanu - Urăsc Urăsc de Nicolae Nicoleanu Publicată în Ateneul român , an I (1866), nr. 2 și 3 (iulie și august) Informații despre această ediție Urăsc noaptea, adîncimea și cărările profunde Apărate d-al puterii glas sălbatic, fioros, Unde leul locuiește, unde trăsnetul s-ascunde Și de unde omul fuge spăimântat și ticălos. Urăsc pompa și mîndria vanitoaselor palate, Ce de lux, de bogăție, și de fală strălucesc, Unde inima de milă nu suspină și nu bate, Pe cînd vițul, risipa și plăcerile domnesc. Urăsc casa ne-ngrijită, infidelă și luxoasă; Mama slabă, imprudentă, și pe fiul cel ingrat, Pe femeia prefăcută, la cuvinte mincinoasă, Ce, de rîde sau de plînge, amăgește ne-ncetat. Urăsc mîna ce cu sila pune legea sub picioare, Și pe judele, ce-și vinde conștiința pentru bani, Pe poet lingău și cîne, fără stimă de onoare, Ce insultă libertatea și se-nchină la tirani. Dar urăsc cu mult mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare Ce nu-și mai iubește țara și sînul ce l-a