Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE URMĂ

 Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 1478 pentru PE URMĂ.

Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi

... crescute (adică nu bine educate — sunt ființe incapabile de o bună educație! — ci bine dezvoltate ca corp) și le închise într-un țarc pe toate la un loc. Acolo le dete hrană din destul, așa încât să nu poată birui niciodată mâncarea. Când văzu el că rațele sunt cât ... fără mâncare. Trebuie să fi fost o măcăială grozavă. Protestările lor devenind nesuferite, el deschise uscioara țarcului; rațele se repeziră să iasă. Experimentatorul puse mâna pe cea dântâia care scoase capul, o trase afară și închise uscioara repede la loc. Pipăie rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până ... cutie așa de strâmtă, încât cu picioarele, cu aripele, cu trupul să nu poată face absolut nici o mișcare. Îi dai apoi o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât până la urmă nenorocitul animal ajunge a se stinge ... rațe fusese o curată invenție, o născocire a unui jurnalist care nu avusese altceva cu ce să-și umple coloana de cronică științifică pe ...

 

Alexandru Macedonski - Accente intime

... aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a ... aceeași masă Ș-aceeași atmosferă pe univers apasă, Schimbarea nu există decât în proceduri; De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri; Disprețul covârșește pe-acela ce nu știe Că lumea este-o casă de joc de stosărie În care se despoaie prin orișice mijloc Și că se-ngăduiește să ... ce-n pântecile sale, În zilele-i frumoase de glorii triumfale, Când supunea destinul c-un zâmbet răpitor, Ursită-a fost să poarte pe bietul visător, O! dac-acea femeie ar fi putut să știe Ce soartă pregătindu-și îmi pregătește mie, Nu ar fi fost mai bine cu ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu

... Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu Lascăr Catargiu de Ion Luca Caragiale Mihalache Cogălniceanu face pe 2 Maiu și pune s'arunce pe ferestre cu patul puștilor pe reprezentanții națiunii; Iancu Brătianu ajunge vizir odios; stăpânește ca un african, cu niște camere de mameluci, și banchetează încunjurat de baionetele ienicerilor lui Radu Mihaiu ... răzeș plin de bonomie naivă, e totdeauna deșteaptă la pândă cea mai sigură judecată politică, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea, pe un fond moral fără cea mai mică imputare. Mai înainte de 2 Maiu - pe atunci corpul electoral era corp electoral, și Parlamentul, parlament, - Lascar Catargiu merge ca prezident al Camerei, cu ceremonialul de rigoare, la palat să prezinte răspunsul ... verbal și a plecat fără să se pripească. Când cu scandalul dela 5 Aprilie, mulți tineri au plecat dela Cameră în trăsuri închise pe partea din dos a Mitropoliei. Lascar Catargiu, prim ministru, a ieșit pe jos, a coborât în fața teatrului rebeliunii și, trecând fără grabă pe sub grindina de bolovani, a mers încet-încet până acasă, însoțit numai de doi trei prieteni. În ministerul conservator din urmă, se ivește ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... aproape întregul an. Iată cum stă valea. În dreapta este un deal numit Râpoasa. În stânga sunt alte trei dealuri numite: Fața, Gropnița și Aluniș. Pe Râpoasa cresc stânci; pe Fața sunt holde; pe Gropnița este sa- tul, iară pe Aluniș sunt mormintele satului între aluni și mesteacăni. Așa-n dreapta și așa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt ... adâncă decât Valea-Seacă și numită așa pentru că prin ea curge Răpița. Răpița este supărăcioasă, mai ales în timp de primăvară, iar pârâul de pe ValeaSeacă este un crac al Răpiții. Primăvara, când se topește neaua pe munți, Răpița se supără, varsă o parte din mânia ei în cracul de pe Valea-Seacă, și asta încetează de a mai fi "seacă". În câteva ceasuri Sărăcenii sunt numai prea bogați în apă. Așa o pat ... cu numele și spală tot ce-i pică în cale. Ar fi încă bine dacă această năpădire ar ținea numai scurtă vreme. Apa rămâne însă pe vale, formând multe locuri de adăpost pentru neamul broscăresc. Iară în locul grânelor, pe lângă bălți, cresc răchite și se îmbuibă sălcișul. Este oare minune dacă în

 

Ștefan Petică - I (Când vioarele tăcură)

... Ştefan Petică - I (Când vioarele tăcură) Când vioarele tăcură de Ștefan Petică   Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite, Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste paseri cu aripile întinse, Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară, Ah, strunele ...

 

Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile

... bune învățasă, Nu ca alții, carii fac Un voiaj cu ochi-n sac. Rânduneaua, din cercare A tâmplărilor trecute Ce au văzut, deși pe mare Erau vânturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând ... stați ascunse-n ripe, Păn va trece acel rău Ce v-amenință mereu! Însă paserile orbite, De sănin timp amăgite, Ciripea, în câmp zburda Și pe vânători chema. Pănă ce-n rețele au dat Ș-a lor poftă au săturat. Timpuriu să prevezi răul este   rară-nțelepciune, Cel ce ...

 

Mihai Eminescu - Calul troian

... Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce în miezul nopții pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și ... noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi ... mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări, să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în visterie Grămezile de aur răpeau cu ...

 

Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)

... Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii ... am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit. Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ, Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)

... Rădulescu - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii ... am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit. Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ, Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș ...

 

Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe

... vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau     Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.     Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare     Pe scaunul de plisă, albastru-violet,     Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,     Lumina sepulcrală din lampa suspendată,     Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€�     Atunci oftai mai liber ... mizerabil! – strigai atuncia – Domnul     Din toată omenirea pe mine m-a ales?     Oh! Bea, fără nesațiu, divinul NephemĂ©s     Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!â€�     Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€�     â€œProfete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,     â€œTu ... “Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?â€�     Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!â€�     â€œTu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,     â€œPe zeii-n care credem și eu și tu cu mine,     â€œOh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine.     â€œVoi ... œMă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.â€�     Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!â€�     Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,     Pe

 

Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe

... vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau     Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.     Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare     Pe scaunul de plisă, albastru-violet,     Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,     Lumina sepulcrală din lampa suspendată,     Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€�     Atunci oftai mai liber ... mizerabil! – strigai atuncia – Domnul     Din toată omenirea pe mine m-a ales?     Oh! Bea, fără nesațiu, divinul NephemĂ©s     Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!â€�     Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€�     â€œProfete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,     â€œTu ... “Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?â€�     Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!â€�     â€œTu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,     â€œPe zeii-n care credem și eu și tu cu mine,     â€œOh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine.     â€œVoi ... œMă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.â€�     Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!â€�     Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,     Pe

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>