Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PUSTIIRE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 26 pentru PUSTIIRE.

Iov Capitol 5

... săbiei în vreme de război. 21 Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă cînd va veni pustiirea. 22 Vei rîde de pustiire ca și de foamete, și nu vei avea să te temi de fiarele pămîntului. 23 Căci vei face legămînt pînă și cu pietrele cîmpului, și ...

 

Daniel Capitol 8

Daniel Capitol 8 Daniel 7 Daniel Capitol 8 1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s`a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai. 3 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că într`un rîu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, și a ajuns puternic. 5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap dela apus, și a cutreierat toată fața pămîntului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6 A venit pînă ...

 

2 Cronici Capitol 30

2 Cronici Capitol 30 2 Cronici 29 2 Cronici Capitol 30 1 Ezechia a trimes soli în tot Israelul și Iuda, și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase, ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeul lui Israel. 2 Împăratul, căpeteniile lui, și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim, ca Paștele să fie prăznuite în luna a doua; 3 căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentrucă preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim. 4 Lucrul avînd încuviințarea împăratului și a întregei adunări, 5 au hotărît să dea de veste în tot Israelul, dela Beer-Șeba pînă la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. 6 Alergătorii s`au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: ,,Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată ...

 

Psalmii Capitol 46

Psalmii Capitol 46 Psalmii 45 Psalmii Capitol 46 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi. 2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s`ar zgudui pămîntul, și s`ar clătina munții în inima mărilor. 3 Chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării, și s`ar ridica pînă acolo de să se cutremure munții. - 4 Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaș al locuințelor Celui Prea Înalt. 5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. 6 Neamurile se frămîntă, împărățiile se clatină, dar glasul Lui răsună, și pămîntul se topește de groază. 7 Domnul oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. - 8 Veniți și priviți lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le -a făcut El pe pămînt. 9 El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, și a rupt sulița, a ars cu foc carăle de război. - 10 ,,Opriți- ...

 

Psalmii Capitol 91

Psalmii Capitol 91 Psalmii 90 Psalmii Capitol 91 1 Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atoputernic, 2 zice despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare, și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!`` 3 Da, El te scapă de lațul vînătorului, de ciumă și de pustiirile ei. 4 El te va acoperi cu penele Lui, și te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! 5 Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care sboară ziua, 6 nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare. 7 O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. 8 Doar vei privi cu ochii, și vei vedea răsplătirea celor răi. 9 Pentrucă zici: ,,Domnul este locul meu de adăpost!`` și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, 10 de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. 11 Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; 12 ...

 

Psalmii Capitol 137

Psalmii Capitol 137 Psalmii 136 Psalmii Capitol 137 1 Pe malurile rîurilor Babilonului, ședeam jos și plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion. 2 În sălciile din ținutul acela ne atîrnaserăm arfele. 3 Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cîntări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntați-ne cîteva din cîntările Sionului!`` - 4 Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin? 5 Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei! 6 Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele! 7 Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeți -l, radeți -l din temelii!`` 8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut! 9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, și -i va zdrobi de stîncă! Psalmii

 

Isaia Capitol 13

... depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mîniei Lui vor nimici tot pămîntul. 6 Gemeți! căci ziua Domnului este aproape: ea vine ca o pustiire a Celui Atotputernic! 7 De aceea toate mînile slăbesc, și orice inimă omenească se topește. 8 Ei sînt năpădiți de spaimă; îi apucă ...

 

Isaia Capitol 16

Isaia Capitol 16 Isaia 15 Isaia Capitol 16 1 Trimeteți miei cîrmuitorului țării, trimeteți -i din Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! 2 Ca o pasăre fugară, zgurnită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. - 3 Și vor zice: ,,Sfătuiește, mijlocește, acopere-ne ziua namiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe ceice sînt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! 4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfîrși, celce calcă țara în picioare va pieri. 5 Și atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; și se va vedea șezînd cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de rîvnă pentru dreptate. - 6 ,Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui.`` 7 Deaceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărîmăturile Chir-Haresetului, adînc mîhniți; 8 căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc; stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, cari se întindeau pînă la Iaezer, și se încîlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de ...

 

Isaia Capitol 24

... în ele. 11 Pe ulițe se strigă după vin; s`a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în țară. 12 Numai pustiire a mai rămas în cetate, și porțile stau dărîmate. 13 Da, în țară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci cînd se scutură măslinul ...

 

Isaia Capitol 34

Isaia Capitol 34 Isaia 33 Isaia Capitol 34 1 Apropiați-vă, neamuri, să auziți! Popoare, luați aminte!`` S`asculte pămîntul, el și ce -l umple, lumea cu toate făpturile ei! 2 Căci Domnul este mîniat pe toate neamurile, și plin de urgie pe toată oștirea lor: El le nimicește cu desăvîrșire, le măcelărește de tot. 3 Morții lor sînt aruncați, trupurile lor moarte miroasă greu, și se topesc munții de sîngele lor. 4 Toată oștirea cerurilor piere, cerurile sînt făcute sul ca o carte, și toată oștirea lor cade, cum cade frunza de viță, cum cade frunza de smochin. 5 ,,Căci sabia Mea-zice Domnul-s`a îmbătat în ceruri; iată, se va pogorî asupra Edomului, asupra poporului, pe care l-am sortit nimicirii, ca să -l pedepsesc.`` 6 Sabia Domnului este plină de sînge, unsă cu grăsime, cu sîngele mieilor și țapilor, cu grăsimea rărunchilor berbecilor; căci Domnul ține un praznic de jertfe la Boțra, și un mare măcel este în țara Edomului. 7 Bivolii cad împreună cu ei, și boii împreună cu taurii; țara lor se adapă cu sînge, și țărîna se umple de grăsime. 8 Căci este o zi de răzbunare a ...

 

Isaia Capitol 51

Isaia Capitol 51 Isaia 50 Isaia Capitol 51 1 ,,Ascultați-Mă, voi, cari umblați după neprihănire, cari căutați pe Domnul! Priviți spre stînca din care ați fost ciopliți, spre gaura gropii din care ați fost scoși. 2 Uitați-vă la părintele vostru Avraam, și spre Sara care v`a născut; căci l-am chemat, cînd era numai el singur, l-am binecuvîntat și înmulțit. 3 Tot astfel, Domnul are milă de Sion, și mîngîie toate dărîmăturile lui. El va face pustia lui ca un Rai, și pămîntul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria și veselia vor fi mijlocul lui, mulțămiri și cîntări de laudă. 4 Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieși Legea, și voi pune Legea Mea lumină popoarelor. 5 Neprihănirea Mea este aproape, mîntuirea Mea se va arăta, și brațele Mele vor judeca popoarele, ostroavele vor nădăjdui în Mine, și se vor încrede în brațul Meu. 6 Ridicați ochii spre cer, și priviți în jos pe pămînt! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pămîntul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii lui vor muri ca niște ...

 

   Următoarele >>>